Poem în alb


lumina8

Noaptea intră discret
învelindu-mi umerii cu o eșarfă albă

atingerea blândă precum o briză
mă stăpânește deplin
apoi
îmi strânge pieptul și îmi inundă ființa
cu dorul de tine

Nu încerc să opresc năvala violentă
pășesc pe margine de drum adâncit în rutină
fără constrângeri

nu pot să merg mai departe
nu pot să mă întorc
nu pot să rămân în punctul atins
pot doar să țin visul treaz
până în clipa căderii în odihna
altui anotimp

furtuni de zi cu zi
vor șubrezi dorul de tine
nemăsurat în aceste clipe
lăsându-mi intactă puterea nepământeană
asupra încercării de a rechema visul risipit

spre ziuă
dorul de tine se stinge pe fondul demersului meu
de a conștientiza starea de călător
cu drepturi limitate în timp
în tot ce
prezentul oferă

din volumul Capcane, Corina Victoria Sein, 2014

10 comentarii la “Poem în alb

    • Mulțumesc pentru re-publicare.
      Confesiune? Da, se poate „chema” și așa. Am recitit și eu poemul și, vrând nevrând, îți dau dreptate. Poate, în momentul scrierii lui simțeam nevoia unei mărturisiri a gândurilor, a sentimentelor, dar care nu erau legate de viața mea intimă. Sau, cine știe, nu pot explica de ce așa și nu altfel.
      În concluzie: poemul nu este adresat unei persoane anume, ci tuturor prietenilor mei, îi iubesc și vreau să-i răsplătesc pentru că sunt mereu lângă mine și, în ultimul timp, chiar am avut nevoie de susținerea lor.
      Un gând mai special pentru tine, ai dreptate: lumea din jurul meu e senină. Sunt norocoasă. O seară minunată și inspirație.

      Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns / Leave a comment