Lăsaţi-mă în voia mea


20 septembrie5

Lăsaţi-mă în voia mea
Să ţip, să cânt, de voi putea,
Lăsaţi-mă să tot iubesc,
Să plâng în voie, să urăsc,
Lăsaţi-mă să râd mereu,
Să fug de ploi, să fug de greu.

Lăsaţi-mă în voia mea,
M-am săturat de vânt şi ploi,
De tot noroiul dintre noi,
M-am săturat de adevărul tras de păr,
De adevărul fără adevăr.
M-am săturat de cerul cu furtună,
De dragostea-nsoţită de minciună.
Şi sunt mâhnit şi mi-e ruşine.
M-am săturat de prieteni şi de mine…

din volumul M-am îndrăgostit de Mona Lisa, Emil Şain, 2012

Anunțuri

Cine mi-a furat lumea


In Memoriam

Emil Şain

Emil Şain

Oameni buni,
Vă întreb cu mari emoţii în glas:
Cine mi-a furat lumea?
Unde îmi sunt prietenii?
Cine mi-a furat
Răcoarea verii?
Cine mi-a furat
Culorile anotimpurilor?
Unde mi-au dispărut vecinii
Ce mă salutau cu respect şi cu bucurie,
Spunându-mi:
„Noapte bună”,
„Bună dimineaţa”?
Cine mi-a furat
Zâmbetul curat
Al lumii de lângă mine?
Oameni buni,
Vreau lumea mea înapoi!
Cine a furat liniştea
Şi bunul simţ de lângă mine?
Lumea mea de linişti,
Înţelegere şi înţelepciune,
De încredere şi sprijin,
Lumea mea cu lacrimi
De bucurie…
Lumea mea săracă,
Dar ce poartă haine curate,
Lumea mea ce are
În suflet speranţe,
Binele şi greul vieţii…
Oameni buni,
Daţi-mi lumea mea,
De credinţă şi har,
Înapoi!…
Şi ce-i dacă lumea mea
Nu mai poate alerga
Pe stadioane,
Nu mai poate aplauda
Ca altă dată?
E lumea mea
Ce o port în inima mea,
Cu care am petrecut
Ani de bucurii şi tristeţi.
Cine mi-a furat lumea,
Lumina anilor frumoşi,
Tineri curajoşi şi puternici
Dacă aflaţi ceva,
Vă rog,
Să mă anunţaţi la căsuţa poştală 75,
Grăbiţi-vă, anul viitor,
Căsuţa mea poştală va purta nr. 76.

Din volumul M-am îndrăgostit de Mona Lisa, Editura Excelsior Art, 2012

Taina inimii


In Memoriam

Emil Şain
18

E fumul amar
Şi norul e trist,
Nu ştiu de visez
Sau dacă exist.
Las urme pe frunze,
Pe unde mă duc,
Cu sufletu-n lacrimi,
Şi ramuri de nuc.

Priviţi norul straniu,
Cum vine spre noi,
Să cânte tristeţea
Din ploi şi noroi.
Priviţi visul nopţii,
Cum doarme pe val,
Cu gândul speranţei
S-ajungă la mal.

Aştept ca să vină
Lumina de zi,
Să văd mersul umbrei,
Să-nvăţ a iubi.
Că nimeni nu ştie,
Iubirea cum este
E dulce, amară,
Ori tristă poveste.
Ea plânge, suspină,
Se-ascunde mereu,
Se-ascunde-n blândeţe,
Să nu o văd eu…
Iar eu, omul simplu,
O caut într-o stea,
Dar ea, ca o taină;
E-n inima mea!

din volumul M-am îndrăgostit de Mona Lisa, 2012

http://www.excelsiorart.ro/echipa/autor/350ain-emil.html

Nu ştiu / In Memoriam – Emil Şain /


PENTRU POEZIE 1

Nu ştiu de unde vin,
Nu ştiu unde mă duc,
Nu ştiu cine sunt,
Nu ştiu cine am fost,
Nu ştiu de ce trebuie să împuşc,
Nu ştiu de ce sunt împuşcat,
Nu ştiu cine-mi e duşman,
Nu ştiu cine-mi e prieten,
Nu ştiu de ce iubesc,
Nu ştiu de ce urăsc,
Nu ştiu de ce am venit,
Nu ştiu de ce trebuie să plec…
Nu ştiu de ce râd,
Nu ştiu de ce plâng…

Ştiu doar că noaptea
Privesc cerul înstelat
Şi îţi împletesc
Cunună luminoasă de dor,
Ce-mi va lumina cărarea ce duce
Spre tine şi spre cer…

Din volumul Lacrima s-a întors la stea (In Memoriam), Emil Şain, 2012

Poem


inel2

S-a întors iubita mea acasă,
De văzduh, de lume nu îmi pasă.
Nici de soare, vijelii ori ploi,
Nu îmi pasă de vânt şi de noroi…

Nu îmi pasă că lumea-i săracă,
Că minciuna nu poate să tacă,
Nici de cei bogaţi nu îmi mai pasă,
S-a întors iubita mea acasă…

Nu-mi mai lăcrimează ochiul stâng,
Nu mai par în lume un nătâng,
Nu mai caut în lume alt-aleasă,
S-a întors iubita mea acasă…

Ploaia, vijelia, vântu-i vânt,
Fericirea-i iarăşi pe pământ,
Simt şi pâinea aburind pe masă,
S-a întors iubita mea acasă.

Din volumul M-am îndrăgostit de Mona Lisa Emil Şain, 2012

Vânt năpraznic


Cel de al doilea prenume al scriitorului Emil Şain era Ioan. Noi, cei care l-am preţuit şi iubit, îl omagiem astăzi.

Această prezentare necesită JavaScript.

Am îmbrăţişat vântul
Şi l-am rugat să zboare cu mine
Unde îi pofteşte… aripa:
Acolo unde pot spune adevărul,
Acolo unde îmi pot mângâia iubita în linişte,
Acolo unde nu e nevoie să mint.
Să mă lase acolo unde zâmbetul omului
Poate opri ura, invidia şi furtuna…
Acolo unde, nu ştiu cine sunt,
Cine am fost,
Acolo unde oamenii
Se înţeleg din priviri…
Acolo unde oamenii
Se spală dimineaţa
Cu rouă,
Iar seara, la culcare,
Se acoperă cu lumina lunii.

Dar vântul năpraznic
Şi neascultător,
După ce a zburat cu mine zile întregi,
Ocolind pământul,
M-a lăsat, în acelaşi loc,
Acolo, de unde m-a luat sub aripa lui.

Din volumul M-am îndrăgăstit de Mona Lisa, Emil Şain, 2012

Copilul nimănui


nu mai sunt3

De mic copil, mi-aduc aminte,
Umblam pe străzi, umblam hai-hui.
N-aveam o ţintă, nici plăcere,
Eram copilul nimănui…

N-aveam colegi şi nici prieteni,
Furam de prin grădini gutui,
Şi nuci, şi struguri, mere coapte,
Eram copilul nimănui…

Nu mă băga nimeni în seamă,
Eram ca puiul cucului
Şi mă priveau ca pe-o fantomă,
Ştiind că sunt al nimănui…

Dar poate într-o zi, ori noapte,
Căci vine rândul tuturor,
Voi fi privit mai cu blândeţe,
Eu fiind copilul stelelor.

Acolo, între stele, poate,
Unde ca-n vis voi medita,
Acolo sufletul meu veşnic
S-o odihni, s-o bucura.

Acolo, oameni buni, acolo,
Sus, deasupra cerului,
Acolo, unde-i veşnicia,
N-am să mai fiu al nimănui!

Din volumul M-am îndrăgostit de Mona Lisa, Emil Şain

De ce?


 

de ce7

De ce
nu-mi găsesc locul?
De ce,
nu-mi găsesc fericirea,
Şi nici lacrima amară?

De ce
Nu-mi găsesc
bucuria,
tristeţea,
durerea?

De ce
Nu-mi găsesc paşii
Ce mă aduceau spre tine,
Strivindu-ţi umbra…

Din volumul M-am îndrăgostit de Mona Lisa, Emil Şain, Ed. Excelsior Art, 2012

El este acolo sus şi ne zâmbeşte


wllpaper_iarna_1280x1024

Mâine va fi un an de când am pierdut un prieten… Ce ciudat, am sentimentul ca  doar „a plecat puţin” vorba lui Sorescu,  sau că eu care, fără să vreau, îmi rup perioade lungi de timp punţile de legătura cu lumea… nu l-am mai văzut. Aşa cum a intrat în sufletul meu pe nesimţite şi mai ales neaşteptat a rămas  va şi rămâne, pentru ca o asemenea fiinţa de o nobleţe anacronica secolului XXI nu am mai întâlnit. Afară doar de cea care i-a fost alături o viaţa şi cu care s-a potrivit precum yng şi yang. Am amintiri de o valoare greu de egalat… M-a purtat împreuna cu Corina, iubirea vieţii lui şi minunata colaboratoare într-ale scrisului intr-o lume fascinanta! Cum aş putea să uit acele emoţii pe care le încercam când eu, o furnicuţa dintr-o cu totul alta lume, le eram alături lor, maeştri într-ale scrisului şi  altor scriitori valoroşi la lansările de carte? Şi unde mai pui ca mă făceau să mă simt importanta… Nu mai trăisem asemenea emoţii pozitive.… Cum aş putea să uit după amiezile de vineri când ne întâlneam ca nişte vechi prieteni la o masa şi cleveteam cate în luna şi în stele? Cum aş putea să uit cărţile dăruite cu dedicaţie… cărţi din care răzbătea sufletul lui clocotitor, agerimea mintii şi spiritul ludic? Cum aş putea să uit câta grijă avea de prieteni… şi cum sărea în ajutorul lor? Cum aş putea să uit câte griji şi probleme îşi făcea, nu pentru el, ci pentru Corina şi cum încerca delicat să mă facă ministru de externe în rezolvarea lor aşa încât să-i fie bine?

Nu, toate acestea nu le voi uita!  Doar restul…
El ESTE acolo sus şi ne zâmbeşte…şi atâta vreme cât noi îl purtam în suflet e printre noi!
Livia Brânzan

Cer – Pământ; Tăcre– Cuvânt


1o 20

Iată că a trecut un an de când, într-o noapte geroasă de iarnă, 11 decembrie 2012, ai decis să te odihneşti; erai obosit şi întristător de îngrijorat, de preocupat, folosindu-ţi bruma de energie ce mai pulsa în tine pentru a le asigura celor dragi un oarecare echilibru, pregătindu-ne pentru ceea ce urma să se întâmple; plecarea departe de noi într-o altă lume de care, omeneşte, ne e teamă. Aveai, în acele ultime zile, o dorinţă aproape supraomenească, aceea de a te asigura că mă aflu în preajma ta pentru a-mi transfera atât gândurile tale pozitive, cât şi proiectele pe care nu ai avut vreme să le înfăptuieşti. Eu nu putem decât să-ţi promit că voi respecta întocmai vrerile tale şi să încerc să-ţi transmit ideea că eram conştientă de faptul că nici eu, nici tu nu mai puteam amâna clipa… Te chema Dumnezeu la El. Şi ai plecat… Cer – Pământ; Tăcere – Cuvânt! sunt sunetele şi imaginile în care te voi regăsi mereu. Pentru mine luna decembrie era luna în care m-am născut şi luna în care ne-am cunoscut: 22 decembrie 1966… Mi-a fost dat, ne-a fost dat să ajungem la un capăt de drum tot într-un decembrie. Luna decembrie este acum şi luna naşterii tale veşnice, aşa că am hotărât să-ţi adresez mulţumiri simple şi sincere pentru grija şi dragostea cu care m-ai înconjurat, pentru puterea ta de a mă sprijini în creşterea şi devenirea mea profesională; nu am întâlnit  un alt artist care să nu cunoască, să nu încerce să cultive invidia, să-şi iubească cu atâta înverşunare semenii, să-i primească în inima lui pe toţi cei care aveau nevoie de un cuvânt bun, de un sfat şi chiar de dragoste.

În aceste clipe, cu prilejul împlinirii unui an de la trecerea ta la cele veşnice, mă gândesc la activitatea şi la personalitatea ta complicat de complexe şi de complete, la harul cu care ai fost înzestrat şi pe care l-ai slujit aşa cum te-a îndemnat sufletul tău nobil. În această zi de decembrie, după un an de viaţă fără tine, stăpânită de vii, adânci şi sincere emoţii, trebuie să-ţi spun că te-am preţuit, te-am respectat şi te-am iubit… Aievea îţi văd zâmbetul şi lumina din ochi, aud şi răspunsul scurt: Ştiu! Oare ştii şi cât de mulţi admiratori, cititori ai cărţilor tale te iubesc? Tuturor ne e dor de tine. Grijuliu, cum ai fost, ne-ai lăsat cărţile tale şi astfel ne potolim dorul. După cum au curs zilele anului în care ai fost absent dintre noi pe plan fizic, dar foarte activ pe plan spiritual şi cultural, încep să cred că atât contemporanii cât şi generaţiile viitoare îţi vor acorda întotdeauna preţuirea şi cinstirea pentru tot ce ai lăsat – cărţile tale. De acolo de unde eşti, din acel loc binecuvântat, ştiu că veghezi asupra noastră. Suntem mulţi şi vom continua, fără răgaz, să lăsăm memoriei colective un semn distinct şi un portret realist al scriitorului Emil Şain.

Cer – Pământ; Tăcere – Cuvânt! Sunt cuvintele care-mi dau putere. Mă simt onorată şi împlinită pentru faptul de a fi avut şansa să-mi număr anii petrecuţi lângă şi cu tine. Perioada în care am mers pe acelaşi drum, dar şi cea pe care am trăit-o înaintând spre apus umăr lângă umăr, pe cărări paralele, am ştiut să ne păstrat nobilele sentimente de respect şi preţuire nealterate.

Emil Şain, acum, la final de mesaj, îţi cer să mă ierţi pentru tot şi pentru toate câte ţi-o fi greşit. Priveşte, de-acolo, din Steaua în care lacrima s-a întors, cu îngăduinţă şi umor la ce se întâmplă în lumea în care eu am rămas; e lumea în care noi ne-am cunoscut şi am trăit frumos şi demn.
Odihneşte-te în pace!

Corina Victoria Sein