Eveniment editorial – 2015 – Seni seviyorum, Iulia Raisa Dilara


Şi în acest an, Editura Excelsior Art acordă o atenţie deosebită debutului editorial. Printre evenimentele importante înregistrate în primele şase luni ale anului 2015 se află şi apariţia volumului „Seni seviyorum” semnat de Iulia Raisa Dilara.
Fiind vorba de un debut editorial, vă invit să o cunoaşteţi pe Iulia Raisa Dilara.

Autoarea pe care editura noastră o lansează prin volumul de faţă considerăm că reprezintă deja un nume în lirica postmodernă românească. Tonul poemelor este vibrant, atestând o trăire puternică a clipei, prin sentimente filtrate de raţiune, într-un echilibru perfect. Este pregnant un anumit ton exotic, precum trăirile la diapazon înalt din filmele orientale. Poeta nu-şi declară impasibil iubirea, nimic nu este estompat, şoptit, discret, ci se traduce într-un strigăt, direct, cât se poate de sincer şi înflăcărat. Această transparenţă mediteraneană a sufletului care se dăruieşte fără rezerve formează backgroundul întregii cărţi, conferind originalitatea unui registru tematic divers şi surprinzător de vast. Aveţi în faţă o lectură mai puţin obişnuită, care se pretează recitărilor spectaculoase, ba chiar şi ca text de cântec, şi asta nu doar datorită melodicităţii versurilor. Muzica se simte prin preajmă. Ea trebuie doar compusă, pentru a întregi aceste frumoase poeme. (Corina Victoria Sein)

SENI SEVIYORUM - COPERTA PT NET

Eu sunt Raisa

Eu sunt Raisa, fata de pe coline…
Tu, cine eşti, om bun…? Om bun de lângă mine!
Ochii îmi sunt căprui şi-n ei, privirea blândă…
Şi-n piept se zbate – auzi? – o inimă arzândă!

Cosiţa-mi este lungă, cu unduire-n fir,
C-aşa mi-o dete maica… măicuţa din Izmir!
Ieri, m-am jucat puţin cu părul tău bălai…
Al meu e negru…! Iubire, putea-vei, deci, să-mi dai?

Trist e zâmbetul meu, dar poate să te-aline…
Pe tine ce te doare? Eşti fericit? Ţi-e bine?
Departe plângi de oameni… Să nu te vadă ei?
Hai, vino, sunt Raisa, Raisa de pe chei!

De-ar fi ca a ta lume, mâine să nu mă vrea,
Căci ochii-mi sunt prea mari şi-adâncă-i fiinţa mea,
Chiar de nu-ţi plac, mă laşi, în tine să m-ascund?
Căci sunt Raisa… Raisa de pe prund!

Şi, totuşi, pleci… e trist, că nu mă iei cu tine…(?)
O, nu pleca, om bun…! Şi-n lumea mea e bine!
Rămâi cu mine… mai stai un ceas… mai stai… mai stai!
Eu sunt Raisa… Raisa de pe plai!

Rămâi aici, te rog, vreau să rămâi cu mine…
Iubirea să n-aleagă… între „ei” şi tine!
Omul meu bun, te chem să dărui, te vreau iubind!
Eu sunt Raisa… Raisa de pe grind!

Petale de orhidee să-mi strângi

pentru dumneavoastră, Sir

Necunoscutule, nu pot să ştiu cum arăţi,
Căci nu mi-a fost dat să te văd, mai din faţă!
Ai ten măsliniu, ţi-e albă, galbenă pielea…
Ce stea porţi în ochi şi-n cununa din Tine…!
Nu ştiu cum priveşti, suspini, dăruieşti, cum zâmbeşti…
Căci Tu îmi apari doar în plâns… şi-n speranţă!

Dar, oricum eşti, întristat ori de viaţă zburdând,
Vino la mine…! Eu scriu azi… pentru Tine!

Necunoscutule, nu pot să ştiu cum vorbeşti…
Căci nu mi-a fost dat să te-aud mai de-aproape!
Dacă ai glasul zglobiu, iute, molcom, adânc…
Ce vorbe de-alint, vrei, în drumul spre Tine…!
Nu ştiu, cum te bucuri, ce dăruieşti, cât primeşti…!
De ţi-e sufletul frânt, ori plină ţi-e viaţa…
Dacă strângi crini, trandafiri, orhidee la piept…
Te resemnezi în puţin sau poate… vrei Tot!

Dar, oricum, oricine ai fi, cât Mult ai ţinti,
Ascunde-mă-n zâmbet şi crede… în Tine!

Prietene, vezi, nu ştiu prea mult despre Tine…
Nefericit, singur sau bine ţi-e Ţie…(?)!
La final eşti sau… încă, uimit ţi-este zborul…
De mine nu-ţi pasă, ori iubirea mi-o vrei…
Îmi accepţi vrednicia sau mă lepezi din gând…
Mă ierţi, când te supăr sau ai vrea să… mă cerţi!

Te rog, totuşi…! Cândva când, fizic, n-am să mai fiu,
Tu întoarce-te-aici şi ia-mă… în Tine!

Sunt femeia ta, domnule! Şi te iubesc!

Eu sunt femeia ta,
pe care Dumnezeu ţi-a dat-o în dar,
atunci când te-a alcătuit din iubire
şi n-a vrut să fii singur!
De aceea, sunt cu tine, de când îţi dau viaţă
şi până când îţi desăvârşeşti menirea pe Pământ
şi te întorci la El!
Eu sunt iubirea ta,
atunci când, pe trupu-mi plăpând,
îţi încolăceşti braţele fierbinţi,
iar eu te învălui în dăruire
şi mă pierd în dragostea ta;
când te preţuiesc şi mă topesc de dorul tău;
când mă chemi lângă tine!
Eu sunt minunea ta şi, fiindcă Tatăl
din coasta ta m-a alcătuit,
tu te rezideşti în mine în fiece clipă
iar eu te zămislesc de milioane de ori
în durere şi resemnare; în speranţă;
în iubire şi crez!
Eu sunt giuvaerul tău,
când mă alint şi te abund cu năstruşniciile mele
dar, fără să ştii, sufăr în mine căci, ştiu că
nu sunt mereu aşa cum Dumnezeu mi-a zis,
când m-a rânduit nădejdii tale, din sângele tău
şi din iubirea ta!
Dar te iubesc, domnule,
căci sunt femeia ta!

din volumul Seni seviyorum, Iulia Raisa Dilara, Editura Excelsior Art, 2015

SIGLA 25 DE ANI FINAL

Publicitate

4 comentarii la “Eveniment editorial – 2015 – Seni seviyorum, Iulia Raisa Dilara

  1. De fapt ieşi în întâmpinarea nevoilor reale ale cititorilor, într-o vreme în care CALITATEA este ignorată, în care nu mai avem ochi de VĂZUT şi urechi de ASCULTAT…aceste organele spirituale rămân astfel nedezvoltate. Cultivarea sensibilităţii dezvoltă organele spirituale, iar poezia este un minunat mijloc….

    Apreciat de 2 persoane

Lasă un răspuns / Leave a comment

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s