Colecţia Ars poetica / Mihai Man


 

Mihai Man se prezintă în volumul său meditativ prin trei secţiuni de poezie în limbile română, franceză şi engleză. Este din start o realizare, de artist care parcurge cu dezinvoltură decorul unei lumi întregi, dincolo de monolingvismul depăşit moral. Nu întâmplător a ales acest titlu pentru placheta sa, deoarece concitadinul nostru este un reflexiv, înainte de toate. Poetul nu se lasă pradă unui sentimentalism desuet, vălul raţiunii conferind confesiunilor sale o înţelepciune a trăirilor. Şi cu toate acestea, versurile sale sunt vii, căldura omenească le conferă o proprietate specială a comunicării cu existenţa. Fără a se lăsa în voia unor poeme ample, autorul posedă darul concentrării în jurul esenţialului. Fiecare vers este încărcat de semnificaţii, poeziile devenind o materie densă, în care luciditatea şi sentimentul se îmbină în proporţii egale, afectivităţile poetului sunt conştiente. Considerăm că Mihai Man posedă afinităţi elective cu acel dualism al culturii europene care cultivă omul total, ce îmbină armonios omenescul cu artisticul. Pe alocuri este folosit în acest volum accentual grav, o aură dramatică învăluind reflecţiile autorului, sporindu-le valoarea. Poezia lui este una a maturităţii artistice, fără excese metaforice, utilizând echilibrat modalităţile artistice lirice. În grădina filosofului s-a conturat cu precizie încă un destin artistic, poetul Mihai Man.

DINCOLO DE EMINESCU

Dincolo,
Atât de dincolo,

Unde recele cosmic
Şi nemurirea stelară
Se-ngemănară,

Proscris
În sfere decente
Crescu
Eminamente
Eminescu.

CLIPA GREA

lui Adi

A mai trecut o stea
Ca o undă pe râul părului tău negru,
S-a mai stins o flacără
A clipei gonite de fuga de idei.

Poate trenul să aştepte
Un drumeţ pierdut
În prag de amurg?

Clipa va trece
Rece,
Deşteaptă-te cât timp mai
Ai
În carul de foc al ochilor
Ce privesc înspre sine.
Un pas, doi, trei
Şi mă vei
Revedea –
Sunt întreagă
În inima ta.

Clipa
Îşi ridică
Aripa.

Ocazia e una
Acum,
Între ieri şi viitorul
Inexistent.

din volumul Discuţii în grădina filosofului, Mihai Man, Editura Excelsior Art, 2012

 

Reclame

Mormântul lui Iosif Brodski


image description

(…)

Un loc aparte în universul liric krynickian îl deţin poemele de călătorie. Dincolo de stări şi trăiri personale, generate de imagini şi secvenţe din alte spaţii geografice, de amintiri şi informaţii concrete, aceste poeme evocă memoria unor poeţi excepţionali, care i‑au înrâurit destinul poetic şi l‑au făcut să înţeleagă şi mai bine drama existenţială: Ezra Pound, Iosif Brodski, P. Celan, Issa, Herbert, Miłosz şi alţii. În ansamblu, poezia lui Krynicki ne învaţă rezistenţa, concentrarea, compătimirea, tandreţea, ne învaţă să trăim atent, „să dăinuim în lume ca o piatră gânditoare”, înscriindu‑se într‑un spaţiu al dialogului, neînchis în limitele propriei limbi. (…)

Unde marea cea grasă
scaldă poarta.

În cartierul evanghelic,
aproape de Ezra Pound
şi Olga Rudge.

Dispar oaspeţii credincioşi:
pescăruş care ţipă
temătoarele şopârle.

La poale,
lângă o candelă catolică arsă,
lăsată de cineva
(într o folie de plastic,
s-o apere de ploaie)
o fotografie la imprimantă:

Brodski slăbit, suferind
pe fundalul a patru pietrari.

Leit în privirea lui
pătrunzătoare.
Pe mormânt ofrande:

un pahar răsturnat cu monede,
o sticlă de vodcă goală
cu etichetă decolorată,
ghemotoace de hârtie
băgate în frunziş

(poate versuri? poate scrisori?
rugăminţi? implorări?)

O cană de plastic
plină cu pixuri

(ar fi ajuns şi pentru o altă
viaţă mult mai lungă).

Ochelari negri de plastic

(din nou plasticul,
indiciu al timpului).

Pe placa funerară
pietricele precum pe plăcile evreiesti

un con de pin, o frunză.

(24 Iunie 2004)

din volumul Poeme alese, Rzszard Krynicicki, traducerea: Constantin Geambașu, Ed. Excelsior Art, 2014

RĂMÂNERE


 

Mihai Mihuţ, traducător

Când ai plecat dimineaţa cu zorile
Am înţeles că toate întrebările
Vor rămâne goale de subînţelesuri
Şi fără ocolişuri.

Când am plecat eu, a rămas
Un răspuns fără întrebare, un ceas
Fără secunde; o pauză
Neprecedată de timp, şi un efect fără cauză.

Când ai plecat dimineaţa cu zorile
Am înţeles că toate întrebările
Vor rămâne goale de subînţelesuri
Şi fără ocolişuri.

Când am plecat eu, a rămas
Un răspuns fără întrebare, un ceas
Fără secunde; o pauză
Neprecedată de timp, şi un efect fără cauză.

din volumul Discuții în grădina filosofului, Mihai Man, Editura Excelsior Art

TIMP GOL


Lacrima sa intors

Timp gol,
ca un cerc de ceară,
te-ai dus
şi au rămas lacrimile cerului
înrămate în văzduh…

Timp gol
ai rămas singur,
înţepenit în întunericul tristeţii,
zadarnic mai baţi pe la uşile şi porţile
tinereţii,
cheile lor
s-au pierdut de mult…

Timp gol,
ca un cer de ceară,
e vremea să dormi
în spatele lunii ce tace…

din volumul Lacrima s-a întors la stea. In memoriam, Emil Șain, Editura Excelsior Art 2013

Întrebarea la care n‑am ajuns să mai răspund


 

retorica

Prietenului meu prof. dr. Ionel Popa

Mă veţi găsi aici şi după moarte
mă veţi găsi‑ntre voi şi după viaţă
şi după dragoste şi după întrebarea
la care n‑am ajuns să mai răspund
uitându‑mă prea mult prin întuneric
să vă întâmpin răsăritul.

Mă veţi găsi aici întotdeauna
mă veţi găsi şi după ce acest poem
va respira lumina unei stele
ce va‑ncolţi cândva în gândul meu.

Voi fi cu voi chiar dacă nevăzut
voi locui în arbori sau în nori
venind cu anotimpul sau plecând
ieşind cu soarele din cerul mării
călătorind cu vântul căutând
un drum din timpul fără moarte
în care v‑am iubit neverosimil.

Mă veţi găsi aici şi după viaţă
şi după dragoste şi după întrebarea
la care încă sper să vă răspund.

din volumul Retorica şi umbra ninsorii, Anghel Dumbrăveanu, Editura Excelsior Art, 2008

Cartea Cărţilor


retorica

Din greşeală am descoperit
un praf de timp de‑a nu mai muri
cu tot ceea ce sper să vă pot arăta
la balurile de altădată
spre ziuă când nu‑ţi vine să pleci
de lângă lăutarul din locul numit
La Picătură
pe o tarla de grâu legănat în mirări de galben

Dar nu mai am decât Cartea Cărţilor
şi‑o sete nebună de vin de Sâmbureşti
mai negru ca întunericul iadului
Şi‑un dor de ninsori depărtate.

din volumul Retorica şi umbra ninsorii, Anghel Dumbrăveanu, Editura Excelsior Art, 2008

Minima latina / M


COPERTA -------  DICTIONAR ----  VARIANTA FINALA

Metasque dati pervenit ad aevi. (Vergilius)
A ajuns la hotarul timpului care i-a fost dat.

Metus et terror sunt infirma vincla caritatis.
Frica şi teama sunt slabe lanţuri ale iubirii.

Mihi res non me rebus subiungere conor. (Horatius)
Mă străduiesc să îmi supun împrejurările mie, nu pe mine lor.

Mihi spes omnes in memet sitae, quas necesse est virtute et innocentia tutari. (Sallustius)
În mine însumi sunt statornicite toate speranţele, pe care e nevoie să le asigur prin virtute şi puritate.

Mihi tarda fluunt ingrataque tempora. (Horatius)
Târzii şi amărâte îmi trec clipele.

Miserrimum arbitrio alterius vivere. (Syrus)
E mare nenorocire să trăieşti după voia altuia.

Moribus antiquis res stat Romana virisque. (Ennius)
Prin vechile moravuri şi prin bărbaţii ei durează puterea romană.

Mors quid est? Aut finis, aut transitus. (Seneca)
Moartea ce este? Fie un sfârşit, fie o trecere.

Mors ultima linea rerum est. (Horatius)
Moartea este ultima limită a lucrurilor.

Mors est non esse. Hoc erit post me, quod ante me fuit. (Seneca)
Moartea înseamnă a nu exista. Asta va fi după mine, ce a fost şi înainte de mine.

Mox segnitia cum otio intravit, amissa virtute pariterque ac libertate. (Tacitus)
Repede a sosit nepăsarea şi lenea, după ce a pierit cinstea şi totodată libertatea.

Multa bona nostra nobis nocent, timoris enim tormentum memoria reducit, providentia anticipat. (Seneca)
Multe daruri ale noastre ne sunt dăunătoare, căci memoria ne reaminteşte chinul spaimei, iar simţul prevederii îl anticipează.

Multa fero ut placem genus irritabile vatum. (Horatius)
Multe îndur ca să îmblânzesc specia irascibilă a poeţilor.

Multa petentibus desunt multa. (Horatius)
Multe le lipsesc celor care îşi doresc multe.

Multi multa sciunt, nemo omnia.
Mulţi ştiu multe, nimeni totul.

Multis minatur qui uni facit iniuriam. (Syrus)
Este o ameninţare pentru mulţi cel care îi face unuia singur o nedreptate.

Multi sunt vocati, pauci vero electi.
(Noul Testament)
Mulţi sunt chemaţi, puţini aleşi cu adevărat.

Multitudo sapientium sanitas est orbis terrarum et rex sapiens stabilimentum populi est.
Un număr mare de înţelepţi este salvarea pământului şi un rege înţelept este temeinicia unui popor.

Multos Fortuna liberat poena, metu neminem. (Syrus)
Pe mulţi îi scapă Soarta de pedeapsă, de frică pe nimeni.

Multos timere debet quem multi timent. (Syrus)
De mulţi trebuie să se teamă cel de care se tem mulţi.

Mundus senescit.
Lumea îmbătrâneşte.

Muti magistri sunt libri.
Cărţile sunt dascăli fără grai.

 

din volumul Minima latina, culegerea și traducerea de Ecaterina Andreica, Ed. Excelsior Art, 2014

Hotel California


HOTEL CALIFORNIA

FRONTONUL

Nepotului meu, David Robert

Purtând titlul unei celebre piese pop-rock al formaţiei EAGLES, prezenta carte este un puzzle de memorii, documentar istoric şi beletristică. Scrisă în urma unor călătorii în îndepărtata Californie, la San Francisco Bay Area, HOTEL CALIFORNIA reprezintă relatarea, fie pe tonul obiectiv, al reporterului, fie în gamele minore ale liricii inserate, celei mai interesante experenţe de viaţă a autorului. Filonul epic şi poematic ne poartă într-o lume surprinzătoare pentru un european, plină de revelaţii exotice, într-un back-ground al unui peisaj de dimensiuni colosale, plin de contraste, primejdii potenţiale şi înfăptuiri omeneşti grandioase, aproape de science-fiction. Lumea aceea, formată dintr-o conurbaţie de o sută de oraşe, cu zece milioane de locuitori este, prin Silicon Valley şi universitatea Stanford, prin firmele producătoare de inteligenţă IT, avioane, rachete, inclusiv complexul spaţial trimis pe Marte, un fel de centru al omenirii moderne, alături de acela al artei şi temperamentului celor născuţi la tropice, unde mai bântuie amintirea căutătorilor de aur, frontoanele clădirilor Vestului pacific, dar şi spiritul generaţiei hippy sau al literaturii curentului Beat Generation. Adesea paginile descriptive ale manuscrisului meu sunt întrerupte de versurile scrise la faţa locului, dând senzaţia desprinderii de peisaj, prin revelaţie. Motivaţia esenţială a cărţii este regăsirea familiei, prezenţa nepotului autorului, copil ce s-a născut în acest spaţiu american şi care reprezintă împlinirea unui vis. În fond, cele două patrii se pot reuni prin această posibilitate nesperată de a călători, modern şi cu pasiune prin spaţiile planetei, intimizate de dorinţa de a cunoaşte şi trăi la mare intensitate fiecare moment al vieţii. Copilul devine astfel materializarea unificării unei lumi, care nu mai e despărţită de istorii ieşite din uz.
Cititorul va retrăi acest sentiment de intrare în secolul XXI în aceste pagini despre o lume desprinsă de prejudecăţi, deschisă tuturor raselor şi aspiraţiilor.
Ne vom vedea într-o ambianţă plină de unicate, de la ciudata alcătuire geologică, incomparabilă cu ceea ce ne mai oferă planeta, la creaţii ale omului, existente doar în această zonă absolut miraculoasă. Impresia generală este aceea că aici comunitatea umană se află într-o fabuloasă concurenţă cu natura, construindu-şi universul urban în conformitate cu grandiosul şi ineditul peisaj, aventurându-se în demersuri care sfidează pericolele inospitaliere ale faliilor tectonice, înscrise în Cercul de Foc al Pacificului. Na aflăm la marginea Californiei, în Vestul extrem al Lumii…

BOMBARDAMENTUL
În nouăsute patruzeci şi opt bombardierele americane evoluau din nou pe deasupra Berlinului. Peste mormanele de ruine nebune, copiii se căţărau spre gratiile cerului, cu mâinile-ntinse, vrând, parcă, să tragă-n jos greoaiele păsări ale speranţei. Un popor nu voia să moară, sub şenilele sălbaticei apocalipse ruseşti, iar demnitatea sa, renăscută printre hienele foamei, rezista, prin zidul impus de fiara exotică…
…Şi avioanele lansară, timp de un an, paraşute cu lăzi de merinde şi astfel copiii germani redeveneau cetăţenii Occidentului; după ce, aceleaşi avioane plantaseră-n capitală sâmburii de foc ai dezastrului, drum deschizând bestiei roşii invadatoare… Un popor, mai ales copiii, cruţaţi de front, era salvat din nou, pentru destinu-i aparte pe care-l are în lume; piloţii, cu ochii în lacrimi, salutau din aripi mulţimi scheletice fremătătoare, urcate pe grămezile Berlinului ucis.
Aceiaşi piloţi care sancţionaseră trufia fascistă, erau acum liberatorii celor căzuţi sub opinca medievală stalinistă; erau restauratorii primejduitei identităţi germane, ofilită-n corsetul scheletic al foamei. (Estul nemernic, născut dictatorilor foamei, cu naţii întregi, ce se execută-ntre ele sumar, Estul decimării supreme şi restul, îşi rupse colţii în Poarta Branbemburg; o lume tânără, înflorind pe ruine, în bătaia vântului unei solidarităţi sonore.
Patruzeci şi opt, era deja vreme de pace, dar Moscova-cârciumăreasă încă mai voia să strângă în pumn copiii celor învinşi. Dar s-au întors acei piloţi înalţi, foşti inamici, şi de la înălţimea lui dumnezeu, bombardând cu stafide, arzând, prin pasiunea purităţii celeste sodomica ură asiată, complexul gelos şi geros al imperiului slav, spunând un „pahod na Kremlin” primitivei buimace, beţive oştiri, handicapată de politichie. Coridor aerian peste veacuri, sancţiunea transformată în binefacere şi bivalenţa Apusului, dualismul culturii europene şi concepţia omului total. Şi cruciadă bărbătească-mpotriva oricăror sechele tribale, de subdezvoltare impusă cu forţa morţii…
…La fel i-au aşteptat copiii Timişoarei pe surâzătorii aviatori americani, acei minunaţi tineri, din maşinile lor zburătoare, poate nu credeau că o blocadă a FOAMEI o experimentează nu-ştiu-cine în România…Sărmanii şi demnii noştri copii n-au aşteptat un minunat bombardament cu stafide, precum la Berlin, şi cum s-ar cere, în fond…
Cu toate astea, în plin meeting aerian, hiene umblau printre noi, amintindu-ne, printre dinţi, de Berlin şi Belgrad, şi de faţa cea bună a medaliei, care întârzia să apară. Se vorbea despre Estul nemernic şi despre un Occident necruţător şi indiferent. Despre dualismul de neînţeles al culturii europene, dar şi despre circul-fără-pâine şi parlamentarii ce mănâncă mai multe microfoane pe zi…Dar nimeni nu le-a spus piloţilor: „Suntem în blocadă. În criza demnităţii şi identităţii”. Iar Zburătorii nici nu credeau că, de fapt, EUROPA ESTE UN ORAŞ SITUAT, PE UNDEVA, PRIN TIMIŞOARA!…Şi atunci, Piloţii le-au spus copiilor noştri, să urce în avioanele lor, să traverseze împreună Atlanticul, spre California.
Şi de atunci am rămas, bătrâni şi părinţi, în patrie şi vorbim cu ai noştri doar prin calculator…
(Cu pilejul mitingului aviatic din 24 VII 2000, Timişoara , fiul meu, vizitând acele aeronave americane, care au chemat la bord tineri şi copii români, a decis să zboare departe, prin lume…)

DUMINICA TORIDĂ
Deobicei, locul de plimbare şi joacă este enorma parcare de lângă noi. Cât două terenuri de fotbal e spaţiul din jurul clădirii „Cadence”, una din acele fabrici care s-au golit de lucrători şi au plecat în China, la o mână de lucru mai ieftină. Am ieşt, singur cu micul Robert, ceilalţi au rămas acasă, la treabă. Este duminica, peste imensele spaţii ale Silicon Valley se revarsă soarele tropical. În căruciorul confortabil, cel mai înţelept lucru pe care-l poate face Roby la ora asta e să doarmă. Aşa că, eu voi explora puţin nişte împrejurimi pe care nu le prea cunosc, căutând umbrele dense ale unor copaci bătrâni, pe care înţelepciunea localnicilor i-au lăsat la locul lor. Uneori am impresia că noile construcţii industriale au fost dispuse în funcţie de insule de pădure, lăsate la locul lor. Prea sunt noi casele, mai veche este vegetaţia. Ciudată este această linişte monumentală, fără maşini ori pietoni. Caut alte locuri de parcare. Asta pentru că sunt multe zone fără trotuare, unde circulă doar automobilele, high way-urile având eventual bike-lan-uri, piste pentru biciclişti. Aşa e pe aici, pe lângă gigantul „Lockheed Martin”; mai încolo e imperiul „Cisco”, nu ştiu câte clădiri, animate zilnic, unde vine, în pauza de masă, un autobuz cu bucătărie chinezească. Caut liniştea bulevardului Plumeria şi parcul cu havuz al altei firme părăsite, „Gartner”. Robert doarme, eu găsesc o bancă şi dintr-odată îmi dau seama că…sunt singur în America! Ştiu că în această zonă criminalitatea are un procent mai redus decât în Oakland, Fremont sau Union City. Există însă un risc: sunt răpiţi copii. Scrutez cu spaimă ferestrele, în spatele cărora sunt doar încăperi goale. Mi se pare că văd numai ochi. Se pare că metoda acestor furturi a venit din Mexic. Recompensele pretinse pentru copiii răpiţi în Silicon sunt mai mari. Un copil de Silicon Valley costă! Mai ales dacă e alb şi frumos…Nu departe opreşte o maşină. Acum vor coborî din ea vreo patru gealaţi şi-mi vor lua copilul. Îmi pregătesc instinctiv sprayul cu piper, reproşându-mi că n-am un pistolet letal. Din maşină nu coboară nimeni. Sau a şi coborât, în timp ce eu scotoceam în geantă. Uneori mai apare câte cineva din conducere, intră în birou, poate pentru a da telefoane în Japonia, în Hong Kong… Mă iau şi plec de lângă răcorosul havuz, în viteză, traversez şoseaua pe unde nu trebuie şi…lângă mine opresc două motociclete de-ale poliţiei. Să mă amendeze, oricum n-am un dolar la mine! Oh, nu, au oprit să-mi vadă nepoţelul, care s-a şi trezit cu ocazia asta. „Happy!” râd poliţiştii, râde şi Robert, mi se spune ceva simpatic, eu fac un fel de „Îhâm”, americanii, costumaţi ca nişte cosmonauţi, pricep care e problema. Apoi zic ceva în genul „aveţi grijă, nu umblaţi singur”, ne fac semne amicale şi decolează în trombă. Mergem spre casă şi, surpriză, opresc două maşini. Din ele coboară fiul meu, nora mea şi soţia mea. Au plecat să mă caute, echipaj complet, în mai multe direcţii şi s-au întâlnit la Subway-ul de lângă casă…Am promis că de-acum voi fi prudent. O.K. Acasă treaba s-a terminat şi tragem o fugă la Ocean, să prindem briza de seară… (…)

fragment din volumul Hotel California, Lucian Bureriu, 2010, Editura Excelsior Art

Poezia Azi – Semne de noapte


retorica

În crucea nopţii bătuse la poartă,
Dar până să ies
Încălecase caii spre alte ţinuturi.
Poate steaua mea căzută în prag
Umpluse bezna cu sunete,
Poate durerea copacului
Care vine câteodată să mă întrebe.
Am aşteptat îndelung să se‑ntoarcă
Cel ce‑mi lasă semne aici.
Mă aflu în timpul meu, aş vrea să‑i spun.
Aici e pământul arat,
Aici e fântâna.
E femeia care te caută,
Îmi spune vântul, e femeia aceea
Care umblă bezmetic prin lume.
Am păsări cu glasul uşor
Ca frunza de toamnă,
Cultiv soiuri rare de flori şi de vise
Pentru drumeţii nefericiţi.
Pe tine te vrea, spune vântul,
Dar n‑a venit vremea.
Vântule, aş vrea să‑i mai spun,
Rămâi să vorbim despre drumuri.
Dar nu e nimeni în jur.
Mă aflu în timpul meu, iată fântâna
Săpată de mine, pământul arat,
Seminţele rare sub ninsoare.
Dar nu e nimeni în jur,
Numai aceste semne de noapte
Şi, departe, tropotul cailor
Care vin şi se duc,
Care se duc şi se‑ntorc
Lângă fântâna săpată de mine.

din volumul Retorica şi umbra ninsorii, Anghel Dumbrăveanu, Editura Excelsior Art, 2008

 

Ziua-corabie


Fata Amurg, 6

Mă întorc
la aeroportul fără nume
al prezicătoarei exotice pe care
cândva
întâmplarea sau îngerii mi-au adus-o-n cale.

Aeroportul – în paragină –
mă ispitește cu un surâs și nori de așteptare.

De teama de a nu avea timp
să aflu unde se ascunde prezicătoarea
spintec umbrele – semne ale distanței-timp
și chem cuvintele ce încă dorm între palmele mele.

Din ziua-corabie legănată pe valuri de incerte șoapte
coboară prezicătoarea cu ochii legați în nod de stele obosite
și cu un papirus semănat cu multe cuvinte

Spre seară nu se vor deschide florile numite
Regina nopții
culorile curcubeului vor pleca departe
munții își vor pierde însușirea de stâncă
pădurea va pieri sub respirația rece
a pământului slăbit…

… mâine?
întreb sub imboldul unui dor necunoscut.

Mâine va fi luminos…

din volumul Capcane, Corina Victoria Sein, 2014