SIGNS

The edge of the world and
theshapeless dream
Have painted in my shadow
the afternoon’s heartbeat…

Somewhere close
a tree is dying
no moaning
only the teary eyes
of a strange sunset.

Among intertwined roots
a girl weighs the present
then
she slowly walks away
towards the world’s edge
stepping on my shadow that is facing forward.

I keep walking
guided by
the shadow metamorphosed into a labyrinth.

Above my head, the moon hangs
ready to
set.

din volumul Traps / Capcane, Corina Victoria Sein, traducere în limba engleză de Mihai Mihuţ, ilustraţii de Marius Fechete, în pregătire la Ed. Excelsior Art, 2015

pentru versiunea în limba română, clik aici

Publicitate

IMPRESII DIN STATELE UNITE

…Plec din San Francisco spre Sudul Bay Area, către Palo Alto care esteţinta ieşirii noastre de azi. Fotografiez imensul TransAmerica Pyramid, clasicul stil al City Hall-ului, ridicat pe şapte sute de piloni din beton, ca măsură antiseismică, capătul lui SUNNY JIM BAY BRIDGE, cel mai lat pod din lume, care intră pe sus până în down town. Rulăm încolonaţi pe autostrada Peninsula, între Pacific şi Golf, freeway-ul e străjuit de ziduri înalte împotriva zgomotului. În fapt nu există o delimitare între cele aproape o sută de oraşe ale conurbaţiei arealului, locuit de treisprezece milioane de oameni dintre care majoritatea, caz unic în SUA, sunt proveniţi din Europa. Clădirile sunt la fel de dense ca în splendidul oraş alb, preferatul inimii mele, CITY, cum i se mai spune metropolei San Francisco, pe care o cunosc din copilărie, prin literatura BEAT GENERATION şi mişcarea HIPPIE. Trecem pe podul Dumbarton, unul dintre cei şapte coloşi care traversează golful. Infrastructură impresionantă şi mi se pare nedreaptă faima celui mai fotografiat pod, GOLDEN GATE, din moment ce mai există şi bătrânul SAN MATEO, la vremea construirii lui, cel mai lung din lume, 13Km. BART-metroul trece din San Francisco spre Oakland subtraversând adâncimea apreciabilă a Golfului, coborând cam brutal şi urcând la fel, pasagerii trebuind, ca-n lift, să-şi ţină gurile căscate, prevenind înfundarea urechilor… Vorbim despre monstruoasa scufundare tectonică unde s-a format Golful, ne urmăreşte peisajul movilelor format din cele şaptesprezece falii pe care le ramifică celebra SAN ANDREAS. Relieful este în S.F.B.A. extrem de accidentat, variat, chiar chinuit, cu sute de microclimate. Demersul uman a fost în acest areal absolut suprauman, cu arhitectura urbană îndrăzneţ implantată, cu construcţii ingenios implantate în pantă. Iată şi petele multicolore din această coadă de golf. Pentru depoluarea lagunei au fost deversate culturi de microorganisme care degajă oxigen. Numele spaniol al oraşului în care intrăm e dat de pădurea de conifere Redwood, El Palo Alto, descoperită în 1769 de Gaspar de Portola, cum atestă o placă mare, comemorativă. Desigur, iniţial trăiau aici amerindienii ohloni, acum peste 64% din populaţie este albă, europeană. În mare parte ascunse de vegetaţia fastuoasă, se unesc aici două localităţi şi sunt două down town-uri foarte active, alternând cu suprafeţe întinse rezervate parcului, care este raiul bicicletelor.
Populaţia rezidentă din Palo Alto este cea mai educată din ţară, cu cea mai mare densitate de inteligenţă tehnico-ştiinţifică pe metru pătrat din lumea modernă. Include mari porţiuni din complexul universitar Leland Stanford, este incubatorul văii Silicon, cu Hewlett Packard, Tesla Motors, High-Tehnology Companies Apple, Google (cu anexa Muzeului computerelor), Facebook, Sun Microsistems…
Universitatea Stanford a fost construită în 1876, dedicată de Jane şi Leland fiului lor care a decedat la 15 ani de febră tifoidă. Pe o mare întindere în jurul ei s-a impus din start o prohibiţie antialcoolică, localnicii denumind oraşul Temperance Town. Oricum, în întreg arealul golfului se consumă cel mai puţin alcool din lume şi nu se fumează aproape deloc. Pe lângă campusul universitar s-a mai construit şi un Professorville, pentru a nu impune naveta cadrelor didactice.
Încă la începutul veacului XX localnicii au început să inventeze. Întâi tubul cu vacuum şi oscilatorul electronic. Pe Addison Avenue am descoperit şi garajul în care a fost conceput Hewlett Packardul, care a generat dezvoltarea industrial din Silicon Valley. Mersi, nu este accesibil publicului. Numărul mare de şcoli au clasat oraşul pe locul doi în SUA. Cum lucrurile n-au stat pe loc, înalta calitate a vieţii, existenţa unei puternice clase de mijloc au evoluat, la o populaţie urbană de 64,000 de locuitori s-au creat în noile locaţii industriale peste 100,000 locuri de muncă în Silicon. Palo Alto este „most expensive college town in USA” în 2010. O maree de tineri studioşi…La ieşirea din oraş ne mai oprim în faţa vitrinelor lui Stanford Shoping Center, care la ora aceea era deja închis. Oricum, nu achiesam la marfa scumpă a lui Arman sau Vuitton, o lăsăm burtăverzimii din România. O lumină artificială plăcută se lasă peste oraş, de sub veiozele verzi ale arborilor. Aşadar, din acest cel mai inteligent oraş al lumii se ramifică în jur fabricile pe lângă care trecem în fiecare zi. Îmi amintesc doar câteva, Amazon, Hewlett Packard, Ideo, Palo Alto Medical Foundation, SPACE Systems, Tesla Motors, Tibco Software, Xerox, Nokia, Samsung, Lockheed Martin, Skype, Apple, Bell(regional), P.A.Internet Excange, Cisco, Gartner, Google, Microsoft şi câte or mai fi…În acest context nu înţeleg cum există indivizi care au vandalizat şi decapitat statui. Nu-i frumos să plasez informaţia tocmai aici, dar cred că un segment de populaţie, care nu are acces la sublim, devine ridicol, cu făptuiri de neconceput. Se revoltă tehnica împotriva artei? Nicidecum. În Palo Alto s-au născut Joan Baez, L. Buckingham de la Fleetwood Mac, Clifford de la Creedence Clearwater Revival. Ca şi Sergey Brin, cofondator Google, David Filo de la Yahoo, regretatul Steve Jobs de la Apple, Karim de la YouTube, William Hewlett, cofondator la Hewlett Packard, Mark Hurd, preşedinte la H.P., Larry Page, cofondator Google, Zuckerberg de la Facebook, Eloon Muk de la Tesla Motors şi Space X.
Din Palo Alto e şi Condoleeza Rice, iar cel de al 31-lea preşedinte al Statelor Unite, Herbert Hoover este o constantă mândrie a paloaltiştilor.
Joan Baez mai cântă şi azi, fără acompaniamentul lui Bob Dylan. I-am ratat concertul din Mountyne Wiew, cu toate că era la doi paşi de noi. De fapt, ai mei sunt rockeri şi n-am insistat să-i car după mine la o briză de folk, cu toate că ne-am fi amintit de acea perioadă hippie, care de-acum este apanajul seniorilor care au trăit-o. Fenomenul New Age, care a înlocuit vechiul nonconformism, nu mi se potriveşte.
Ieşim din nou de pe podul Dumbarton şi oprim într-un complex comercial pe care l-am localizat pe lângă Cisco. Erau doar firme chinezeşti. Am fost acostaţi de un englez european care căuta ceva… de mâncare, într-un complex de localuri cu grămezi de alimente asiatice. Insul era un nonconformist, probabil, nu se putea adapta la realităţile zonei. L-am sfătuit să urce în maşină şi să meargă la San Francisco, unde va găsi, precis şi un biftec în sânge. Nu în „Sânge vienez”, ci englez…

Lucian BURERIU

Eveniment editorial – 2015 – Seni seviyorum, Iulia Raisa Dilara

Şi în acest an, Editura Excelsior Art acordă o atenţie deosebită debutului editorial. Printre evenimentele importante înregistrate în primele şase luni ale anului 2015 se află şi apariţia volumului „Seni seviyorum” semnat de Iulia Raisa Dilara.
Fiind vorba de un debut editorial, vă invit să o cunoaşteţi pe Iulia Raisa Dilara.

Autoarea pe care editura noastră o lansează prin volumul de faţă considerăm că reprezintă deja un nume în lirica postmodernă românească. Tonul poemelor este vibrant, atestând o trăire puternică a clipei, prin sentimente filtrate de raţiune, într-un echilibru perfect. Este pregnant un anumit ton exotic, precum trăirile la diapazon înalt din filmele orientale. Poeta nu-şi declară impasibil iubirea, nimic nu este estompat, şoptit, discret, ci se traduce într-un strigăt, direct, cât se poate de sincer şi înflăcărat. Această transparenţă mediteraneană a sufletului care se dăruieşte fără rezerve formează backgroundul întregii cărţi, conferind originalitatea unui registru tematic divers şi surprinzător de vast. Aveţi în faţă o lectură mai puţin obişnuită, care se pretează recitărilor spectaculoase, ba chiar şi ca text de cântec, şi asta nu doar datorită melodicităţii versurilor. Muzica se simte prin preajmă. Ea trebuie doar compusă, pentru a întregi aceste frumoase poeme. (Corina Victoria Sein)

Eu sunt Raisa

Eu sunt Raisa, fata de pe coline…
Tu, cine eşti, om bun…? Om bun de lângă mine!
Ochii îmi sunt căprui şi-n ei, privirea blândă…
Şi-n piept se zbate – auzi? – o inimă arzândă!

Cosiţa-mi este lungă, cu unduire-n fir,
C-aşa mi-o dete maica… măicuţa din Izmir!
Ieri, m-am jucat puţin cu părul tău bălai…
Al meu e negru…! Iubire, putea-vei, deci, să-mi dai?

Trist e zâmbetul meu, dar poate să te-aline…
Pe tine ce te doare? Eşti fericit? Ţi-e bine?
Departe plângi de oameni… Să nu te vadă ei?
Hai, vino, sunt Raisa, Raisa de pe chei!

De-ar fi ca a ta lume, mâine să nu mă vrea,
Căci ochii-mi sunt prea mari şi-adâncă-i fiinţa mea,
Chiar de nu-ţi plac, mă laşi, în tine să m-ascund?
Căci sunt Raisa… Raisa de pe prund!

Şi, totuşi, pleci… e trist, că nu mă iei cu tine…(?)
O, nu pleca, om bun…! Şi-n lumea mea e bine!
Rămâi cu mine… mai stai un ceas… mai stai… mai stai!
Eu sunt Raisa… Raisa de pe plai!

Rămâi aici, te rog, vreau să rămâi cu mine…
Iubirea să n-aleagă… între „ei” şi tine!
Omul meu bun, te chem să dărui, te vreau iubind!
Eu sunt Raisa… Raisa de pe grind!

Petale de orhidee să-mi strângi

pentru dumneavoastră, Sir

Necunoscutule, nu pot să ştiu cum arăţi,
Căci nu mi-a fost dat să te văd, mai din faţă!
Ai ten măsliniu, ţi-e albă, galbenă pielea…
Ce stea porţi în ochi şi-n cununa din Tine…!
Nu ştiu cum priveşti, suspini, dăruieşti, cum zâmbeşti…
Căci Tu îmi apari doar în plâns… şi-n speranţă!

Dar, oricum eşti, întristat ori de viaţă zburdând,
Vino la mine…! Eu scriu azi… pentru Tine!

Necunoscutule, nu pot să ştiu cum vorbeşti…
Căci nu mi-a fost dat să te-aud mai de-aproape!
Dacă ai glasul zglobiu, iute, molcom, adânc…
Ce vorbe de-alint, vrei, în drumul spre Tine…!
Nu ştiu, cum te bucuri, ce dăruieşti, cât primeşti…!
De ţi-e sufletul frânt, ori plină ţi-e viaţa…
Dacă strângi crini, trandafiri, orhidee la piept…
Te resemnezi în puţin sau poate… vrei Tot!

Dar, oricum, oricine ai fi, cât Mult ai ţinti,
Ascunde-mă-n zâmbet şi crede… în Tine!

Prietene, vezi, nu ştiu prea mult despre Tine…
Nefericit, singur sau bine ţi-e Ţie…(?)!
La final eşti sau… încă, uimit ţi-este zborul…
De mine nu-ţi pasă, ori iubirea mi-o vrei…
Îmi accepţi vrednicia sau mă lepezi din gând…
Mă ierţi, când te supăr sau ai vrea să… mă cerţi!

Te rog, totuşi…! Cândva când, fizic, n-am să mai fiu,
Tu întoarce-te-aici şi ia-mă… în Tine!

Sunt femeia ta, domnule! Şi te iubesc!

Eu sunt femeia ta,
pe care Dumnezeu ţi-a dat-o în dar,
atunci când te-a alcătuit din iubire
şi n-a vrut să fii singur!
De aceea, sunt cu tine, de când îţi dau viaţă
şi până când îţi desăvârşeşti menirea pe Pământ
şi te întorci la El!
Eu sunt iubirea ta,
atunci când, pe trupu-mi plăpând,
îţi încolăceşti braţele fierbinţi,
iar eu te învălui în dăruire
şi mă pierd în dragostea ta;
când te preţuiesc şi mă topesc de dorul tău;
când mă chemi lângă tine!
Eu sunt minunea ta şi, fiindcă Tatăl
din coasta ta m-a alcătuit,
tu te rezideşti în mine în fiece clipă
iar eu te zămislesc de milioane de ori
în durere şi resemnare; în speranţă;
în iubire şi crez!
Eu sunt giuvaerul tău,
când mă alint şi te abund cu năstruşniciile mele
dar, fără să ştii, sufăr în mine căci, ştiu că
nu sunt mereu aşa cum Dumnezeu mi-a zis,
când m-a rânduit nădejdii tale, din sângele tău
şi din iubirea ta!
Dar te iubesc, domnule,
căci sunt femeia ta!

din volumul Seni seviyorum, Iulia Raisa Dilara, Editura Excelsior Art, 2015

INDILA – DERNIERE DANSE!

Octavpelin's Weblog

Vezi articolul original