3 ( Ad navem Vergilii ) / 4 ( Ad Sestium )

 

 

3 ( Ad navem Vergilii )

Nava cu care Virgiliu o să sosească,
Toate furtunile bine s-o ocolească
Prin puterea zeiţei din Cipru, mare,
Fraţii Elenei, stele strălucitoare;
Să strunească zeul vânt şi furtună
Şi să sufle zefiru adiere bună;
De pe ţărmul atic teafăr revină,
Rogu-te, altfel inima nu mi-e plină.
Amăgitoare marea aştepta în larg,
Nava-i era fragilă sub catarg,
Însă, cu sufletul netulburat de teamă,
Ca de fier sau întreită aramă,
Nu s-a temut de crivăţul ce se luptă
Cu vâjâitul pe zare-n vifor ruptă;
Nici de stelele triste nu i-a fost frică,
Nici de turbatul viscol care ridică
Valuri şi, după voie, le potoleşte:
Pe Adriatica Mare el domneşte.
De ale morţii praguri s-o fi temut
Steiul din Acroceraunia când l-a văzut?!
Urmărise privirea i înţepenită
Monştrii marini prin apa răscolită,
Peştii, marea cu ape răsturnate,
Şi printre ele stâncile blestemate?!
Zeu-nţelept de mult a decis să-ntindă
Glia deoparte şi apa-n Ocean plutindă;
Navele-ncalcă hotarele rânduite
Peste vaduri de apă ne-ngrădite.
Preacurajosul neam omenesc se avântă,
Cu universul tainic se ia la trântă;
Ginta iapetică, în curaju-i mare,
Foc din cer pentru om poate să coboare.
După ce foc din ceruri a venit,
Trudă şi chin pe lume a-nstăpânit;
Grijile noi muritorul împins să poarte,
Însuşi pasu-şi zoreşte către moarte.
S-a avântat Dedal pe adieri uşoare,
Chiar de omul n-avea aripi să zboare;
Hercules trece în forţă şi sub pământ;
Nu au nimic muritorii de ne-nfrânt.
Ochi către cer înălţăm doar din prostie,
Pentru greşelile noastre, cu mânie,
Fulgere de la Zeus noi aşteptăm,
Fiindcă înşine noi nu le suportăm.

 

4 ( Ad Sestium )

Se-nmoaie iarna aspră-n zefir de primăvară,
Uscatele corăbii plutesc pe ape iară;
Din ţarcuri iese turma şi zburdă prin livezi,
Nu stă la foc ţăranul, nici câmpul sub zăpezi,
Iar Venus Citerea, sub dulci sclipiri de lună
Suave Graţii dalbe cu Nimfele şi adună
Şi-nlănţuite-n hore, bat glia sub picior;
Pentru ciclopi Vulcanus dă focuri în cuptor.
Încinge-ţi mirtul verde pe capu-nmiresmat,
Cu flori pe care, reavăn, pământu-acum le-a dat.
În umbra din dumbravă, se mai cuvine a face
O jertfă pentru Faun, ied, mia, precum îi place.
Gândeşte-te că moartea cu aceeaşi râvnă bate
Sărmanele colibe, ca şi regeşti palate.
Preafericite Sestus, cu atât de scurtă viaţă,
Nu-i lungă nici speranţa ce-ntinde-se în faţă.
Te aşteaptă zeii Mani şi casa negrei morţi,
Regatele lui Pluton şi n-ai să tragi la sorţi
Nici cum se toarnă vinul în cupe la ospeţe,
Nici cum să mângâi nurii-n gingaşă tinereţe,
Iar ce-i acum în tine iubire arzătoare,
Va lâncezi cu umbre de palide fecioare.

fragment din Cartea I, volumul Ode, Quintus Horatius Flaccus, traducerea din limba latină de Ecaterina Andreica, Ed. Excelsior Art, 2014

Publicitate

Ode – CARTEA I / 1 ( Ad Maecenatem )

Mecenas, tu, născutul din vechiul neam regesc,
Eşti scutul meu cel dulce, podoaba mea cea mare!
Eu ştiu că unii-s mândri, pe roţi de cuceresc
Olimpic praf, cu caru-n concurs de alergare.

De roţile încinse pot borna s-o ferească
La-ntreceri când aleargă mai repede ca vântul,
Pe frunte o cunună de-ajuns-au să primească,
Se cred la fel cu zeii ce stăpânesc pământul.

Îl bucură pe unu,-n onoruri întreite
Să salte prin mulţimea atât de schimbătoare;
Pe altul, când grămada de grâne aurite
Din libiene lanuri o-nghesuie-n hambare.

Pe cel ce-a îndrăgit moşia părintească,
Nu-l face să o lase averea lui Atal,
Corăbii cipriote nu-ncearcă să vâslească,
Înspăimântat să treacă pe-al Mării Mirte val.

Când negustorul vede furtuna cum se zbate,
Icaricele valuri pe mare înălţând,
Ogorul şi-l doreşte şi tihna din cetate,
Dar îşi repară nava, la-al sărăciei gând.

Un altul, ziua-ntreagă culcat pe sub umbrare,
Din vinul vechi de masic îşi toarnă în pocal
Şi, prins de somn acolo, la sacrele izvoare,
Îşi mângâie aleanul cu şuşotit de val.

Pe mulţi i-atrage-un sunet de trâmbiţă şi goarnă,
Ba chiar iubesc războiul, de mame blestemat.
Nici tânăra soţie acasă nu-l întoarnă
Pe cel care aşteaptă prin codru vreun vânat;

Sub cerul rece-al iernii rămâne-n aşteptare,
Copoii credincioşi adulmecă isteţ,
Să simtă de îndată o ciudă când apare,
Sau de şi-a rupt capcana cu colţii vreun mistreţ.

Pe mine, o cunună pe fruntea luminată
De zei mă pune-alături şi mă înalţă-n slavă;
De plebe mă separă mişcarea cadenţată
De nimfe şi de satiri în umbra din dumbravă;

Căci muza Euterpe de fluierul nu-mi stinge,
Iar Polihimnia-mi lasă vibraţia din strune,
Cu creştetul semeţ eu stele voi atinge,
Când cu poeţii lirici alături mă vei pune.

fragment din Cartea I, volumul Ode, Quintus Horatius Flaccus, traducerea din limba latină de Ecaterina Andreica, Ed. Excelsior Art, 2014

Minima latina / B/2

Barbari semper armis pugnabunt, clari (sapientes) homines, libris certabunt. Barbarii vor lupta mereu cu armele, oamenii luminaţi (înţelepţi) se vor întrece prin cărţi.

Bellum parate, quoniam pacem pati non potuistis. (Titus Livius)
Pregătiţi războiul, fiindcă nu aţi putut răbda pacea.

Beneficium accipere libertatem est vendere.
A accepta o binefacere înseamnă a-ţi vinde libertatea.

Bene praecipiunt qui vetant quidquam agere, quod dubites aequum sit an iniquum. (Cicero)
Fac bine cei ce se opun să înfăptuiască ceva ce este îndoielnic dacă e drept sau nedrept.

Bis dat qui cito dat. (Syrus)
Dă dublu cel ce dă repede.

Bis in eadem res ne sit actio. (Quintilianus)
Pentru aceeaşi faptă, să nu se facă de două ori acţiune juridică.

Bis in idem flumen non descendimus.
Nu coborâm de două ori în acelaşi fluviu.

Bis repetita placent. (Horatius)
Ce este cerut de două ori, place.

Bis vincit qui se vincit.
Învinge de două ori cel ce se învinge pe sine.

Bona illa sunt vera, quae ratio dat, solida ac sempiterna, quae cadere non possunt, nec descrescere quidem aut minui. (Seneca)
Acele bunuri pe care le dă raţiunea sunt adevărate, temeinice şi nepieritoare, ele nu pot să decadă, nici măcar să descrească sau să se micşoreze.

Bona mens omnibus patet. (Seneca)
Cuminţenia este îngăduită tuturor.

Bona praecepta vitam beatam parant.
Bunele principii fac viaţa fericită.

Bonis viris honesta quaerenda sunt. (Cicero)
Bărbaţii buni trebuie să caute lucrurile cinstite.

Bonus animus in mala re dimidiumst mali. (Plautus)
Într-o împrejurare grea, curajul uşurează jumătate din nenorocire.

Breve tempus aetatis satis longum est ad bene honesteque vivendum. (Cicero)
Scurtul răstimp al vieţii este destul de lung pentru a trăi drept şi cistit.

Breve tempus quod libet scire quid simus, libet exercere quod scimus. (Plinius Minor)
Este scurt timpul în care trebuie să aflăm ce suntem şi să dovedim ce ştim.

… Brevis hic est fructus homullis; Iam fuerit, neque post umquam revocare licebit. (Lucretius)
Bietul de om, scurt este fructul de viaţa-i e dată; Iată,-a trecut, n-o poate chema înapoi niciodată.

Brevibus momentis summa verti. (Tacitus)
Lucrurile cele mai măreţe se prăbuşesc într-o clipă.

din volumul Minima latina, culegerea și traducerea de Ecaterina Andreica, Ed. Excelsior Art, 2014

Ode / 9 ( Ad Thaliarchum )

Tu vezi cum stă Soracte, ’nălţându‑se spre cer,
Zăpada în nămeţi străluminează albă,
Doar apele sunt aspre, încremenind de ger;
Pădurile îşi poartă împovărata salbă.

Pe foc aruncă lemne, ca frigul să nu vină,
O, Taliarhe, toarnă mai mult din vinul bun,
De patru ani aşteaptă în amfora sabină :
Deoparte orice grijă acuma vreau s‑o pun.

Să laşi necazu‑n pază doar zeilor din cer,
Tot ei struniră vântul pe marea‑nvolburată;
De când s‑a liniştit vâltoarea din eter
Şi frasinii‑n pădure s‑au potolit deodată.

Oricare zi trăită să‑ţi fie‑o bucurie:
Plăcerile iubirii făcute‑s pentru tine
Şi dansul tineresc, săltat cu voioşie;
Fereşte‑te de gândul la ziua care vine.

Cât tânăr eşti şi părul cărunt nu te‑a‑ntristat,
Acum aleargă, joacă, să prinzi întreaga fire,
Să cauţi vorba dulce şoptită pe‑nserat,
Când îţi găseşti iubita la locul de‑ntâlnire.

De se ascunde iute în colţul adumbrit
Şi gaj îţi dă inelul, părând că n‑ar prea vrea,
Ca să‑i răpeşti brăţara, cu râsul te‑a momit
Şi îţi întinde mâna, trăgându‑te spre ea.

fragment din Cartea I, volumul Ode, Quintus Horatius Flaccus, traducerea din limba latină de Ecaterina Andreica, Ed. Excelsior Art, 2014

Minima latina / N

Nascuntur poetae, fiunt oratores. (Cicero)
Se nasc poeţii, oratorii se creează.

Naturae non imperatur nisi parendo, id est intelligendo.
Naturii nu-i porunceşti decât supunându-te, adică înţelegând-o.

Natura humanus animus agilis est et pronus ad motus. (Seneca)
Prin natură, spiritul uman este activ şi înclinat spre mişcare.

Natura hominis prona est ad dissentiendum.
Firea omului este înclinată spre vrajbă.

Naturalia non sunt turpia.
Cele fireşti nu sunt ruşinoase.

Natura non facit saltus. (Schopenhauer)
Natura nu face salturi.

Necessitudo etiam timidos fortes facit.(Sallustius)
Nevoia îi face puternici chiar şi pe cei fricoşi.

Nec reiicit quemquam philosophia, nec eligit: omnibus lucet.
Filozofia nici nu respinge, nici nu preferă pe nimeni; pentru toţi luminează.

Nec vitia nostra, nec remedia pati possumus.
Nu suntem în stare să mai răbdăm nici viciile noastre, nici vindecarea lor.

Nefarium est facinus ignoscere. (Cicero)
Este o nelegiuire să fie trecută cu vederea o nelegiuire.

Nefas est nocere patriae. (Seneca)
Nu e bine să dăunezi patriei.

Ne glorietur homo in sapientia sua (Vechiul Testament)
Omul să nu se laude cu înţelepciunea sa.

Nemini tamen nihil satis est. (Petronius)
Şi totuşi nimănui nimic nu-i este destul.

Nemo adeo ferus est ut non mitescere possit (Horatius)
Nimeni nu este atât de crud încât să nu poată fi îmblânzit.

Nemo censetur ignorare legem.
Nimeni nu e socotit necunoscător al legii.

Nemo dat quod non habet.
Nimeni nu dă ceea ce nu are.

Nemo dives nascitur. (Seneca)
Nimeni nu se naşte bogat.

Nemo enim est tam senex qui se annum non putet posse vivere. (Cicero)
Căci nimeni nu este atât de bătrân, încât să nu creadă că mai poate trăi un an.

Nemo esse iudex in sua causa potest. (Syrus)
Nimeni nu poate fi judecător în propria cauză.

Nemo est casu bonus; discenda est virtus.
Nimeni nu e bun din întâmplare; virtutea trebuie învăţată.

Nemo ignavia immortalis factus est. (Plinius Senior)
Nimeni n-a devenit nemuritor prin neştiinţă.

Nemo liber est qui corpori servit. (Seneca)
Nimeni nu este liber dacă slujeşte trupului.

Nemo mendaci credit.
Pe un mincinos nu-l crede nimeni.

Nemo mortalium omnibus horis sapit. (Horatius)
Nimeni dintre muritori nu e înţelept tot timpul.

Nemo patriam amat quod magna aut pulchra, sed quia sua.
Nimeni nu-şi iubeşte patria fiindcă e mare sau frumoasă, ci pentru că e a sa.

Nemo plus iuris transferre potest quam ipse habet.
Nimeni nu poate transmite mai multe drepturi decât are el însuşi.

Nemo praesumitur malus nisi probatur.

Nimeni nu este socotit vinovat dacă nu se dovedeşte. (prezumţia de nevinovăţie este principiu esenţial al filozofiei juridice)

Nemo repente venit turpissimus. (Iuvenalis)
Nimeni nu devine foarte neruşinat dintr-odată.

Nemo tam senex ut improbe unum diem speret. (Seneca)
Nimeni nu este atât de bătrân încât să nu spere îndreptăţit încă o zi.

Nemo timendo ad summum pervenit locum. (Syrus)
Prin frică, nimeni nu ajunge la un loc prea înalt.

Nescio qua natale solum dulcedine cunctos
Ducit et immemores non sinit esse sui. (Ovidius)

Nu ştiu cu ce farmec ne duce pe toţi pământul de-acasă
Şi oriunde-am fi, ne ţine legaţi, uitarea n-o lasă.

Nescio quid maius nascitur Iliade. (Propertius)
Se creează nu ştiu ce, mai mare ca Iliada.

Nescit vox missa reverti. (Horatius)
Cuvântul rostit nu ştie să se întoarcă.

Nihil admirari prope res una solaque est quae possit facere et servare beatum.(Horatius)
Să nu-ţi doreşti nimic prea mult este aproape unicul şi singurul lucru care te poate face şi păstra fericit.

Nihil aeque sanitatem impedit quam remediorum crebra mutatio. (Seneca)
Nimic nu împiedică sănătatea aşa ca schimbarea deasă a leacurilor.

Nihil amicitia praestabilius putetis. (Cicero)
Să nu socotiţi nimic mai presus ca prietenia.

Nihil cuiquam nisi mors certum est. (Seneca)
Pentru nimeni, nimic nu este sigur, decât moartea.

Nihil est morti tam simile quam somnum. (Seneca)
Nimic nu e atât de asemănător morţii ca somnul.

Nihil est ab omni parte beatum. (Horatius)
Nimic nu e spre bine în orice privinţă.

Nihil est animo velocius, nulla est celeritas, quae possit cum animi celeritate contendere. (Cicero)
Nimic nu este mai iute ca gândul, nu există viteză care să se ia la întrecere cu viteza gândului.

Nihil est enim simul et inventum et perfectum. (Cicero)
Căci nimic nu este totodată şi creat de curând, şi desăvârşit.

Nihil est in historia pura et illustri brevitate dulcius.(Cicero)
Nimic nu este mai plăcut în istorie decât concizia curată şi limpede.

Nihil est opere aut manu factum quod non aliquando confiat. (Cicero)
Nimic nu este făcut de truda şi mâna omului, pe care timpul să nu-l veştejească sau să-l nimicească.

Nihil est tam difficile et arduum quod non humana mens vincat. (Seneca)
Nimic nu este atât de greu şi de nepătruns încât să nu-l cucerească mintea omului.

Nihil est virtute amabilius. (Cicero)
Nimic nu este mai atrăgător ca virtutea.

Nihil novi sub sole. (Vechiul Testament)
Nimic nu e nou sub soare.

Nihil opus est simulatione ac fallaciis. (Cicero)
Nu e nevoie întru nimic de prefăcătorie şi înşelăciuni.

Nihil quod ortum sit aeternum esse potest. (Cicero)
Nimic din ce-i născut nu poate fi nepieritor.

Nihil rerum mortalium tam instabile ac fluxum est quam fama potentiae non sua vi nixae. (Tacitus)
Nimic din lucrurile pieritoare nu este atât de nesigur şi trecător ca faima unei puteri care n-a fost câştigată prin propria forţă.

Nihil tam capax fortuitorum quam mare. (Tacitus)
Nimic nu e atât de capabil în schimbări neaşteptate ca marea.

Nihil tam similius est insano quam ebrius. (Plautus)
Nimic nu este mai asemănător nebunului ca omul beat.

Nihil turpius quam cognitioni assertionem praecurrere. (Cicero)
Nimic mai ruşinos decât să afirmi ceva înainte de a şti.

Nihil turpius quam cum eo bellum gerere quicum familiariter vixeris. (Cicero)
Nimic mai ruşinos decât să te lupţi cu cel cu care ai trăit în intimitate.

Nil fieri de nullo. (Lucretius)
Nimic nu se creează din nimic.

Nil mortalibus ardui est. (Horatius)
Nimic nu e prea greu pentru muritori

Nil sine magno labore vita dedit mortalibus. (Horatius)
Nimic n-a dat viaţa muritorilor fără multă trudă.

Nimium boni est cui nihil est mali. (Ennius)
Îi e prea bine celui căruia nu-i e deloc rău.

Nisi per te sapias, frustra sapientes audies. (Syrus)
Dacă tu însuţi nu gândeşti, zadarnic îi vei asculta pe înţelepţi.

Noli tangere cerculos meos! (Arhimede, la Titus Livius)
Să nu atingeţi cercurile mele!

Nolite ante tempus iudicare. (Noul Testament)
Feriţi-vă să judecaţi înainte de vreme.

Nolite iudicare ut non iudicamini. (Noul Testament)
Feriţi-vă să judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi.

Nolunt discere qui nunquam didicerunt. (Seneca)
Nu vor să înveţe cei ce n-au învăţat niciodată.

Nomina stultorum ubique locorum.
Numele proştilor în toate locurile.

Non aqua, non igni plurimis locis utimur quam amicitia. (Cicero)
Nu ne folosim nici de apă, nici de foc, în mai multe împrejurări, ca de prietenie.

din volumul Minima latina, culegerea și traducerea de Ecaterina Andreica, Ed. Excelsior Art, 2014

Ode / 24 ( Ad Vergilium )

De ce‑s prins de sfială când versul i‑l ascult?
De ce să nu pot spune cât îl admir de mult?
Primeşte, Melpomene, cântarea‑mi tânguită,
Cu glas suav şi‑acorduri, de tată dăruită.

Mi s‑a culcat Quintiliu în somn de veşnicie;
Credeam că nimeni altul ca el n‑o să mai fie,
Că adevărul însuşi nicicând n‑o să găsească
Dreptatea şi credinţa, sfiala lui firească.

Pe mulţi i‑ademenise cântarea lui frumoasă,
Dar struna ta de versuri e mult mai mlădioasă;
Oricât de bun Quintiliu, tu nu cânţi în zadar,
Până la zei se‑nalţă neîntrecutu‑ţi har.

De‑ar fi cântat ca tine, însuşi Orfeus, tracul,
El, ce cu versuri blânde înmlădia copacul
Şi‑ademenise soarta mereu ne‑nduplecată,
Iubita‑i, speriată, nu se‑ntorcea deodată.

Prin rugi nu se răstoarnă din nou decizii sumbre:
Mercurius a dus‑o‑ndărăt la negre umbre.
E greu, însă ursita nu are‑nduplecare;
Uşor îţi pierzi norocul, atunci când n‑ai răbdare.

fragment din Cartea I, volumul Ode, Quintus Horatius Flaccus, traducerea din limba latină de Ecaterina Andreica, Ed. Excelsior Art, 2014

3 ( Ad navem Vergilii )

 

Nava cu care Virgiliu o să sosească,
Toate furtunile bine s‑o ocolească
Prin puterea zeiţei din Cipru, mare,
Fraţii Elenei, stele strălucitoare;
Să strunească zeul vânt şi furtună
Şi să sufle zefiru‑adiere bună;
De pe ţărmul atic teafăr revină,
Rogu‑te, altfel inima nu mi‑e plină.
Amăgitoare marea‑aştepta în larg,
Nava‑i era fragilă sub catarg,
Însă, cu sufletul netulburat de teamă,
Ca de fier sau întreită‑aramă,
Nu s‑a temut de crivăţul ce se luptă
Cu vâjâitul pe zarea‑n vifor ruptă;
Nici de stelele triste nu i‑a fost frică,
Nici de turbatul viscol care ridică
Valuri şi, după voie, le potoleşte:
Pe Adriatica Mare el domneşte.
De ale morţii praguri s‑o fi temut
Steiul din Acroceraunia când l‑a văzut?!
Urmărise privirea‑i înţepenită
Monştrii marini prin apa răscolită,
Peştii, marea cu ape răsturnate,
Şi printre ele stâncile blestemate?!
Zeu‑nţelept de mult a decis să‑ntindă
Glia deoparte şi apa‑n Ocean plutindă;
Navele‑ncalcă hotarele rânduite
Peste vaduri de apă ne‑ngrădite.
Preacurajosul neam omenesc se‑avântă,
Cu universul tainic se ia la trântă;
Ginta iapetică, în curaju‑i mare,
Foc din cer pentru om poate să coboare.
După ce foc din ceruri a venit,
Trudă şi chin pe lume a‑nstăpânit;
Grijile noi muritorul împins să poarte,
Însuşi pasu‑şi zoreşte către moarte.
S‑a avântat Dedal pe‑adieri uşoare,
Chiar de omul n‑avea aripi să zboare;
Hercules trece în forţă şi sub pământ;
Nu au nimic muritorii de ne‑nfrânt.
Ochi către cer înălţăm doar din prostie,
Pentru greşelile noastre, cu mânie,
Fulgere de la Zeus noi aşteptăm,
Fiindcă înşine noi nu le suportăm.

din volumul Ode, Quintus Horatius Flaccus, traducerea din limba latină de Ecaterina Andreica, Ed. Excelsior Art, 2014

Minima latina / B /

„Oferim cititorilor, cu convingerea că le va fi utilă, o culegere de expresii latineşti; ele sunt folosite până astăzi, cu atât mai des cu cât cititorul are acces, de plăcere sau din necesitate, la texte al căror conţinut se situează la un nivel mai elevat din punct de vedere filozofic, ştiinţific, tehnic, juridic, literar, artistic; prima parte este intitulată, de aceea, Verba utilia, „vorbe, expresii, sintagme folositoare”.
Partea a doua cuprinde o culegere de citate, dictoane, proverbe care transmit culturii contemporane esenţa gândirii, moralităţii, concepţia de viaţă a antichităţii clasice. Multe dintre ele sunt citate cu autorul care le-a emis; cititorul va fi surprins, poate, de faptul că unele nu au autor, deşi le-a găsit într-o carte sau alta cu autorul indicat. Noi am preferat să nu cităm autorul la acele dictoane care sunt citate cu autori diferiţi în diferite texte. E de înţeles să fie aşa: în peste două mii de ani, aceste vorbe frumoase s-au prefirat prin atâtea minţi omeneşti, încât s-au desprins de autor şi, fiind atât de fireşti pentru om, au fost enunţate şi de alţii şi au intrat în patrimoniul gândirii universale, ca proverbele populare; de aceea, le-am numit Dicta praeclara, „vorbe vestite”.
Oricum, fiecare cititor va gândi, pe bună dreptate, că tot ce citeşte este actual, i se potriveşte şi lui, şi semenilor, şi vremurilor pe care le ”

http://www.excelsiorart.ro/carte/minima-latina.html

(…)
Barbari semper armis pugnabunt, clari (sapientes) homines, libris certabunt.
Barbarii vor lupta mereu cu armele, oamenii luminaţi (înţelepţi) se vor întrece prin cărţi.

Bellum parate, quoniam pacem pati non potuistis. (Titus Livius)
Pregătiţi războiul, fiindcă nu aţi putut răbda pacea.

Beneficium accipere libertatem est vendere.
A accepta o binefacere înseamnă a-ţi vinde libertatea.

Bene praecipiunt qui vetant quidquam agere, quod dubites aequum sit an iniquum. (Cicero)
Fac bine cei ce se opun să înfăptuiască ceva ce este îndoielnic dacă e drept sau nedrept.

Bis dat qui cito dat. (Syrus)
Dă dublu cel ce dă repede.

Bis in eadem res ne sit actio. (Quintilianus)
Pentru aceeaşi faptă, să nu se facă de două ori acţiune juridică.

Bis in idem flumen non descendimus.
Nu coborâm de două ori în acelaşi fluviu.

Bis repetita placent. (Horatius)
Ce este cerut de două ori, place.

Bis vincit qui se vincit.
Învinge de două ori cel ce se învinge pe sine.

Bona illa sunt vera, quae ratio dat, solida ac sempiterna, quae cadere non possunt, nec descrescere quidem aut minui. (Seneca)

Acele bunuri pe care le dă raţiunea sunt adevărate, temeinice şi nepieritoare, ele nu pot să decadă, nici măcar să descrească sau să se micşoreze.

Bona mens omnibus patet. (Seneca)
Cuminţenia este îngăduită tuturor.

Bona praecepta vitam beatam parant.
Bunele principii fac viaţa fericită.

Bonis viris honesta quaerenda sunt. (Cicero)
Bărbaţii buni trebuie să caute lucrurile cinstite.

Bonus animus in mala re dimidiumst mali. (Plautus)
Într-o împrejurare grea, curajul uşurează jumătate din nenorocire.

Breve tempus aetatis satis longum est ad bene honesteque vivendum. (Cicero)
Scurtul răstimp al vieţii este destul de lung pentru a trăi drept şi cistit.

Breve tempus quod libet scire quid simus, libet exercere quod scimus. (Plinius Minor)
Este scurt timpul în care trebuie să aflăm ce suntem şi să dovedim ce ştim.

… Brevis hic est fructus homullis;
Iam fuerit, neque post umquam revocare licebit. (Lucretius)
Bietul de om, scurt este fructul de viaţa-i e dată;
Iată,-a trecut, n-o poate chema înapoi niciodată.

Brevibus momentis summa verti. (Tacitus)
Lucrurile cele mai măreţe se prăbuşesc într-o clipă.

din volumul Minima latina, culegerea și traducerea de Ecaterina Andreica, Ed. Excelsior Art, 2014

Ode

 

(…) Quintus Horatius Flaccus, cel mai mare poet liric al Romei antice, născut la Venusia (Venosa) în anul 65 a. Ch.; mândru de originea sa umilă, era fiul unui libert (sclav eliberat), provenit, se pare, de pe ţărmul oriental al Mediteranei; studii la Roma (prof. Orbilius), apoi la Academia din Atena; devine tribun militar, dar, după înfrângerea de la Philippi, când revine la Roma, tatăl lui murise, iar puţina avere îi fusese confiscată; beneficiind de o amnistie, trăieşte ca funcţionar public şi începe să scrie versuri; talentul lui e remarcat de poeţii Vergilius şi Varius, care îl prezintă lui Maecenas; acesta, înalt demnitar şi apropiat al împăratului Augustus, el însuşi poet, îi devine prieten şi, preţuindu-i talentul, îi dăruieşte o proprietate în regiunea Sabina, lipsindu-l de grijile materiale şi asigurându-i tihna necesară creaţiei; poetul moare, aşa cum îşi dorise, în acelaşi an cu amicul său Maecenas (8 a. Ch.). (…)

CARTEA I

1 ( Ad Maecenatem )
Mecenas, tu, născutul din vechiul neam regesc,
Eşti scutul meu cel dulce, podoaba mea cea mare!
Eu ştiu că unii-s mândri, pe roţi de cuceresc
Olimpic praf, cu caru-n concurs de alergare.

De roţile încinse pot borna s-o ferească
La ntreceri când aleargă mai repede ca vântul,
Pe frunte o cunună de-ajuns-au să primească,
Se cred la fel cu zeii ce stăpânesc pământul.

Îl bucură pe unu,-n onoruri întreite
Să salte prin mulţimea atât de schimbătoare;
Pe altul, când grămada de grâne aurite
Din libiene lanuri o-nghesuie-n hambare.

Pe cel ce a îndrăgit moşia părintească,
Nu-l face să o lase averea lui Atal,
Corăbii cipriote nu-ncearcă să vâslească,
Înspăimântat să treacă pe-al Mării Mirte val.

Când negustorul vede furtuna cum se zbate,
Icaricele valuri pe mare înălţând,
Ogorul şi-l doreşte şi tihna din cetate,
Dar îşi repară nava, la-al sărăciei gând.

Un altul, ziua-ntreagă culcat pe sub umbrare,
Din vinul vechi de masic îşi toarnă în pocal
Şi, prins de somn acolo, la sacrele izvoare,
Îşi mângâie aleanul cu şuşotit de val.

Pe mulţi i-atrage-un sunet de trâmbiţă şi goarnă,
Ba chiar iubesc războiul, de mame blestemat.
Nici tânăra soţie acasă nu-l întoarnă
Pe cel care aşteaptă prin codru vreun vânat;

Sub cerul rece al-iernii rămâne n-aşteptare,
Copoii credincioşi adulmecă isteţ,
Să simtă de îndată o ciudă când apare,
Sau de şi-a rupt capcana cu colţii vreun mistreţ.

Pe mine, o cunună pe fruntea luminată
De zei mă pune-alături şi mă înalţă-n slavă;
De plebe mă separă mişcarea cadenţată
De nimfe şi de satiri în umbra din dumbravă;

Căci muza Euterpe de fluierul nu-mi stinge,
Iar Polihimnia-mi lasă vibraţia din strune,
Cu creştetul semeţ eu stele voi atinge,
Când cu poeţii lirici alături mă vei pune.

(…)

fragment din Cartea I, volumul Ode, Quintus Horatius Flaccus, traducerea din limba latină de Ecaterina Andreica, Ed. Excelsior Art, 2014

Dicta praeclara

 

Oferim cititorilor, cu convingerea că le va fi utilă, o culegere de expresii latineşti; ele sunt folosite până astăzi, cu atât mai des cu cât cititorul are acces, de plăcere sau din necesitate, la texte al căror conţinut se situează la un nivel mai elevat din punct de vedere filozofic, ştiinţific, tehnic, juridic, literar, artistic; prima parte este intitulată, de aceea, Verba utilia, „vorbe, expresii, sintagme folositoare”. Partea a doua cuprinde o culegere de citate, dictoane, proverbe care transmit culturii contemporane esenţa gândirii, moralităţii, concepţia de viaţă a antichităţii clasice. Multe dintre ele sunt citate cu autorul care le-a emis; cititorul va fi surprins, poate, de faptul că unele nu au autor, deşi le-a găsit într-o carte sau alta cu autorul indicat. Noi am preferat să nu cităm autorul la acele dictoane care sunt citate cu autori diferiţi în diferite texte. E de înţeles să fie aşa: în peste două mii de ani, aceste vorbe frumoase s-au prefirat prin atâtea minţi omeneşti, încât s-au desprins de autor şi, fiind atât de fireşti pentru om, au fost enunţate şi de alţii şi au intrat în patrimoniul gândirii universale, ca proverbele populare; de aceea, le-am numit Dicta praeclara, „vorbe vestite”.

Oricum, fiecare cititor va gândi, pe bună dreptate, că tot ce citeşte este actual, i se potriveşte şi lui, şi semenilor, şi vremurilor pe care le trăieşte. (Culegerea şi traducerea au fost făcute de Ecaterina Andreica)

(…)

Ab alio exspectes alteri quod feceris. (Seneca)

Să aştepţi de la altul ce i-ai făcut şi tu.

Ab uno disce omnes. (Vergilius)

De la unul, înţelege-i pe toţi.

Abusus non tollit usum.

Abuzul nu suspendă exercitarea unui drept.

Abyssus abyssum invocat. (Vechiul Testament)

Neantul sporeşte neantul.

Acta, non verba.

Fapte, nu vorbe.

Accipere quam facere praestat iniuriam. (Cicero)

E mai bine să înduri o nedreptate, decât să o săvârşeşti.

Ad augusta per angusta.

Spre lucruri măreţe (se merge) pe căi strâmte.

Adhuc sub iudice lis est. (Horatius)

Procesul este încă în curs de judecată.

Adversa probant magnos. (Plinius Minor)

Adversităţile pun la încercare sufletele mari.

Adversis opponite pectora rebus. (Horatius)

Opuneţi curajul împrejurărilor potrivnice.

Ad virtutis summam nihil accedere potest.

Nimic nu se poate adăuga la desăvârşirea virtuţii.

Aequo animo accipe necessaria. (Seneca)

Acceptă cu seninătate ceea ce e inevitabil.

Agnosco veteris vestigia flammae. (Vergilius)

Recunosc urma ardorii de demult.

Agro bene culto nihil potest esse nec usu uberius, nec specie ornatius. (Cicero)

Nimic nu poate fi nici mai folositor, nici mai frumos ca un ogor bine lucrat.

Alea iacta est. (Caesar, la Suetonius)

Zarul a fost aruncat.

Aliena vitia in oculis habemus, a tergo nostra sunt.

Avem sub ochi greşelile altora, ale noastre sunt la spate.

Aliter cum tyrrano, aliter cum amico vivitur. (Cicero)

Altfel se trăieşte cu un zbir, altfel cu un prieten.

Aliud ex alio iter suscipitur et spectacula spectaculis mutantur. (Seneca)

Orice drum începe din altul şi peisajele îşi schimbă înfăţişarea.

Alius in aliis rebus est praestantior. (Syrus)

Fiecare este mai iscusit în câte ceva.

Alter ab altero adiutus (sit) communicando et monendo et fovendo. (Cicero)

Să se ajute unul pe altul cu o vorbă, cu un sfat, cu un sprijin.

Altera manu fert lapidem, panem ostentat altera. (Plautus)

O mână îţi aruncă o piatră, cealaltă îţi întinde pâinea.

A malis mors abducit, non a bonis. (Cicero)

De rele ne îndepărtează moartea, nu de bine.

Ambitio multos mortales falsos fieri subegit. (Sallustius)

Ambiţia i-a făcut pe mulţi muritori să devină parşivi.

Amicitia omnibus rebus humanis anteponatis. (Cicero)

Prietenia să o puneţi mai presus de toate lucrurile omeneşti.

Amicus alter ego. (după Pithagoras)

Prietenul, un al doilea eu.

Amicus certus in re incerta cernitur. (Ennius, la Cicero)

La greu se vede prietenul de încredere.

Amicus Plato, sed magis amica veritas. (Aristotel, la Ammonius)

Îmi este prieten Platon, dar mai prieten adevărul.

Amore, more, ore, re probantur amicitiae.

Prin dragoste, statornicie, vorbă şi faptă se dovedesc prieteniile.

Amor est gaudere felicitate alterius. (Leibniz)

Dragostea înseamnă să te bucuri de fericirea altuia.

Animadversio naturae peperit artem. (Cicero)

Observarea naturii a creat arta.

Animi est ista molitia, non virtus, paulisper inopiam ferre non posse. (Caesar)

Este aceasta o slăbiciune a sufletului, nu o virtute, să nu poţi îndura câtva timp lipsurile.

Animus et corpus: alterum nobis cum dis, alterum cum beluis commune est. (Sallustius)

Sufletul şi trupul: unul ne este comun cu zeii, altul cu fiarele.

Animus facit nobilem, cui ex quacumque condicione supra Fortunam licet surgere. (Seneca)

Te face nobil sufletul, care se cuvine ca în orice împrejurare să se ridice deasupra destinului.

An me ludit amabilis insania? (Horatius)

Mă amăgeşte, oare, o dulce nebunie?

Ante victoriam ne canas triumphum.

Înainte de victorie să nu cânţi triumful.

Apex est senectutis auctoritas. (Cicero)

Autoritatea bătrâneţii este respectul.

A primo mundi ortu usque in hoc tempus perduxit nos splendidis sordidisque alternata series.(Seneca)

De la facerea dintru început a lumii până în acest timp, pe noi oamenii ne-a purtat între mărire şi cădere o schimbare neîntreruptă.

Ardua per praeceps gloria vadit. (Ovidius)

Prin grele primejdii trece gloria.

Armis arma irritantur. (Plinius Minor)

Prin arme se stârnesc armele.

Ars longa, vita brevis. (după Hipocrate)

Arta este lungă, viaţa scurtă.

Ars sine scientia nihil est. Scientia sine arte nihil est.

Tehnica fără ştiinţă nu înseamnă nimic. Ştiinţa fără tehnică nu înseamnă nimic. (principii ale arhitecturii antice)

A scintilla una augetur ignis.

Dintr-o singură scânteie se înteţeşte focul.

Asinus asinum fricat.

Măgarul pe măgar îl scarpină.

Aspirat primo Fortuna labori. (Vergilius)

Încurajează Soarta prima încercare.

Audentes fortuna iuvat. (Vergilius)

Pe cei ce au curaj îi ajută norocul.

Audacia pro muro habetur. (Sallustius)

Curajul este socotit ca un zid.

Audiatur et altera pars. (Seneca)

Să fie ascultată şi partea adversă.

Audi, vide, tace si gaudes esse in pace.

Ascultă, priveşte şi taci, dacă-ţi place să fii liniştit.

Auferet fructum voluptatum omnium solitudo. (Cicero)

Singurătatea va alunga bucuria tuturor plăcerilor.

Avaritia fidem, probitatem ceterasque artes bonas subvortit. (Sallustius)

Lăcomia distruge buna-credinţă, cinstea şi celelalte bune virtuţi.

Avarus ipse miseriae causa est suae.

Avarul, el însuşi e cauza nefericirii sale.

Avarus semper eget. (Horatius)

Avarul totdeauna duce lipsă.

Ave Caesar (Imperator), morituri te salutant. (Suetonius)

Slavă, Cezar, (împărate), cei ce vor muri te salută.

(…)

din volumul Minima latina, culegerea și traducerea de Ecaterina Andreica, Ed. Excelsior Art, 2014 http://www.excelsiorart.ro/carte/minima-latina.html