Inelul de fum / 14 /


ratacire2

(…)

La un popas, ajutând-o pe Yvonne, care era de un calm desăvârşit, să bea apă dintr-o ciutură, i-am strecurat nerăbdător această întrebare:
„Yvonne, cine e Lily? De ce o ţii lângă tine? Lumea comentează în fel şi chip…”
„Ştiu. Bârfe… Ia stai, şi tu te amesteci în viaţa noastră? Ce, eu, Dudu, ea ne-am vârât nasul în poveştile voastre? Cine vă dă dreptul să ne judecaţi? Cu ce sunteţi voi mai buni?”
Reacţia ei confirma bănuielile mele.
„Sărmana Yvonne…” îngânai îndurerat.
„De ce sărmana? Dragostea pentru mine nu înseamnă nimic, câteva sunete în mişcare prin atmosferă. Fug de ea ca de o cumplită molimă. Pentru el, pentru Dudu, dragostea este însăşi raţiunea de a exista. Se îndrăgosteşte aşa cum tu te îmbolnăveşti de guturai. Să-l obligi să trăiască o viaţă doar cu o singură femeie e ca şi cum ai cere nopţii să aibă o singură stea. Natura l-a conceput în telul ăsta. De ce să se împotrivească? De ce să ne împotrivim noi, ceilalţi,? Nu s-a ascuns niciodată. Am ştiut toate astea de pe vremea călătoriei în Italia şi l-am acceptat aşa cum e, iar el, la rândul lui, mă iartă pentru incapacitatea mea de a iubi. Pe noi nu dragostea ne-a făcut să rămânem împreună. Ceva comun lumii întregi: zeci şi zeci de legături înmănuncheate ale soartei comune, ale momentelor comune, mai puternice ca orice. Destinul a făcut un joc perfid, unind două fiinţe atât de esenţial diferite…”
„Logica ta e înspăimântătoare…”
„Aşa cred doar cei bolnavi de orgoliu şi de ambiţii. Tu mă găseşti doar ilogică şi, din punct de vedete profesional, mă consideri un caz. Da, sunt o nebună conştientă. Pun acelaşi preţ şi pe viaţa mea şi pe a celorlalţi. Dacă zborul din floare în floare îi aduce un plus de mulţumire, să zboare liniştit. Dacă eu, astăzi la bâlci, mă îndrăgostesc de un oarecare şi el mă vrea, plec cu el. Nevinovăţia, în dragoste, este o întâmplare. Lily este o fată talentată, sensibilă şi cinstită. L-a cunoscut pe Dudu într-una din joile mele literare. Ea tocmai se «producea» cu poezii. Dudu a mărturisit că n-a cunoscut mai îndeaproape o femeie-poet, că e încântat şi surprins, că nu ştie cum să se poarte cu ea şi alte nimicuri drăgălaşe. Aşa a început jocul. De o parte un jucător versat, tenace şi uşuratic. De cealaltă parte ea, începătoarea, cu firea ei mult prea sensibilă şi vulnerabilă. L-am rugat să o lase în pace… Să-i fi văzut ochii… uimirea alunga ruşinea, ruşinea lăsa locul bucuriei, bucuria se amesteca, se împletea cu teama. I-am explicat că nu gelozia mă împinsese atât de departe, să fac ceea ce nu-mi îngăduisem atâţia ani, să-i cer să renunţe la plăcerea de a beneficia de graţiile unei tinere, dar s-a întâmplai ca tânăra să fie prietena mea, o fiinţă deosebită, şi nu puteam îngădui să i se facă vreun rău. Dudu m-a asigurat că nu-i va face, cu bună-ştiinţă, nici un rău. M-a sărutat, spunându-mi cuvinte la care, de atunci, mă tot gândesc fără să le pricep deplin: «Speranţa nu piere deodată şi în mod violent…»
L-am crezut. Nu-şi calcă niciodată cuvântul dat. După un timp, Lily vine la mine complet deprimată. O descos. Nu era bolnavă, nu primise nici o veste proastă de la ai el, la facultate totul mergea bine (am uitat să-ţi spun că e studentă la Litere), «Atunci ce ai? Nu suport să te văd aşa melancolică. Ai slăbit, nici nu te mai recunosc, nu mai eşti tu. O singură explicaţie: eşti îndrăgostită.” Cam aşa a sunat discursul meu. M-a privit insistent. Privirea îi era aşa de fixă încât în sinea mea luasem hotărârea să o programez pentru o consultaţie. Pe neaşteptate, însă, mă îmbrăţişează şi printre suspine îmi mărturiseşte că aşa este, s-a îndrăgostit. Am liniştit-o, spunându-i că acest lucru este firesc şi foarte frumos, în acelaşi, timp. Ea ,s-a depărtat atunci de mine şi mi-a strigat «Nu ştiţi de cine!” «Buna-cuviinţă nu ne obligă să cerem avizul cuiva atunci când ne îndrăgostim…» «în cazul meu este altfel… Eu m-am îndrăgostit de domnul Neacşu. Când m-am dezmeticit, fugise din salon. A doua zi am aşteptat-o la poarta facultăţii. De cum m-a văzut, s-a îndreptat spre mine. Avea un zâmbet vinovat, dar era liniştită, îi procurasem nişte cărţi şi i le adusesem. Am mers la «Capşa», între felurile de mâncare am discutat de toate: literatură, politică, am şi bârfit, am comentat şi, criticat spectacolul de la «Alhambra» şi am stabilit programul pentru joia ce urma. La despărţire mi-a zis: «Ieri am dat dovadă de pripeală» N-aveam dreptul să vă tulbur cu umbra dramei mele sufleteşti. Iubirea este, într-adevăr, un dar sublim, dar natura ne-a înzestrat şi cu înţelepciune. Suntem fiinţe raţionale. Nu ne-am mai numi oameni dacă am lăsa simţurile să-şi facă de cap. De ieri şi până astăzi nu s-a schimbat nimic. Sunt la fel de îndrăgostită, doar că am ajuns la concluzia că acest aspect mă priveşte direct. Poate am să-l mai iubesc o zi, un an sau cine ştie, toată viaţa. Nimeni nu va avea ocazia să-mi reproşeze ceva..»”
După această lungă discuţie, Yvonne îşi vâră palmele în ciutura plină cu apă, apoi, cu degetele umede, îşi apasă pleoapele.
„Andrei, găsesc că e minunat atunci când conştiinţa ne urmează cu pas de om liber… Să ne continuăm drumul. Ceilalţi ne aşteaptă. Am stat prea mult, iar destăinuirea mea trebuie s-o înţelegi prin convingerea mea personală: omul nu trebuie să trăiască în casă ca într-o ladă închisă.” (…)

fragment din romanul Inelul de fum, Corina Victoria Sein, Ed. Eminescu,1984, CD Destine în oglindă, 2012

Slalom printre cărți


Originally posted on OPINII INCOMODE, un blog român-american :

Salonul/slalomul001002003004 Național de carte, de joi până duminică, 29III a adunat la Timișoara aceleași firme care au participat și în anii trecuți. Publicul nu a fost mai puțin interesat de carte, internetul nu a dislocuit încă lectura de pe un suport tradițional. Desigur, nu toate standurile au avut un mobilier adecvat, mesele încărcându-se considerabil cu mormane de carte. A fost mai ales cazul unor librării din București, care au reprezentat mai multe edituri. Dar au fost și edituri care s-au prezentat cu produsele muncii lor în exclusivitate, pe mai mulți ani. 

Una dintre firmele cu vechime este EXCELSIOR ART, care a împlinit în acest an un sfert de secol de la înființare. Prilej cu care directorului instituției, CORINA VICTORIA SEIN i s-a luat un interviu pentru radioteleviziune. Editura s-a prezentat cu o largă paletă tematică, reprezentativă pentru sud-vestul țării, promovând o literatură pentru toate vârstele, din domeniile tehnico-științific și beletristic…

View original 45 more words

WAITING FOR THE RAIN


COPERTA CAPCANE

The city’s tumult
is to me
a call
just as the grass
isto springtime its eye.

Dead-end crescents
stairless slopes
roofless houses
windowless walls…

In an unnamed square
a lovely young girl
distributes
from her bridal chest
memories
lampposts
the dawn’s soft glow.

I stare at the sky above
and open my arms wide…

The city’s tumult
stop-motion

the sky
spirals down
around me
acosmic laughter.

I am waiting for the rain
to dig
on my face suffering from draught
the bed of a river.

din volumul Traps / Capcane, Corina Victoria Sein, traducere în limba engleză de Mihai Mihuţ, ilustraţii de Marius Fechete, în pregătire la Ed. Excelsior Art, 2015

 

Viaţa peticindu-­se


anacharsis

Rareori Ziua Bună
se cunoaşte de dimineaţă
Te trezeşti în zori
cu viaţa cârpocită de griji
Zi de zi peticeala-­ntinzându-­se
iese tot mai mult
la vedere

Şi astăzi visător
Anacharsis
udă grădina
vecinului
şi desigur uită
să­-şi păstreze-­n găleată
măcar câţiva stropi
de sudoare
pentru stratul său
însetat ofilitul.

din volumul Anacharsis, Aurel Turcuș, Editura Excelsior Art, 2008

Mult mai simplu


image description

Inima ta transmite şi primeşte semnale
ale unor civilizaţii dispărute

creierul este un oraş mort într-un trecut îndepărtat
jefuitorii de morminte vor ridica noi mausolee

liniile papilare se răsucesc în spaţii necunoscute
cartotecile au ars sau au fost duse la maculatură

„tu” al tău se miră de „eul” tău

„nimic nu este sigur” cobora cu liftul
în timp ce „totul este posibil”
se căţăra pe scări

o să capeţi rezistenţă o să capeţi
este cu mult mai simplu decât ar părea

din volumul Poeme alese, Rzszard Krynicicki, traducerea: Constantin Geambașu, Ed. Excelsior Art, 2014

Pat cald


Motto:
„Trei lucruri nu lasă pe om în pace: vinul, femeia şi banul”
proverb englez

COPERTA - UNIVERS 3

De puterea cotropitoare a banului, asupra sufletului omului, îţi dai seama doar când îl vezi în reacţiile directe cu acesta…
Astfel, îmi amintesc de chipul desfigurat de disperare, al unei mame, cum îşi pipăia copilul peste haine, în căutarea unei bancnote de 100 lei (vechi), dată acestuia, pentru cumpărături. Copilul, care rătăcise banii prin buzunare, s-a întors fără cumpărături, spre panica nepricopsitei. În sfârşit, banii au fost găsiţi: bietul copil, la îndemnul femeii, îi mototolise, într-un fund de buzunar, şi îi uitase. Reacţia mamei m-a impresionat, din nou: fericită poate, că s-au găsit banii, dar nu, din căinţă, şi-a îmbrăţişat copilul, şi aproape hohotind, îl ruga s-o ierte. Abia atunci, am realizat, că poate gândise şi rău, despre el, în timp ce înnebunită, îl scotocea peste tot, cu un aer de bolnav de Parkinson. Iar acum, poate, îşi realiza necugetarea maternă!
Dar, am asistat la un caz mult mai grav de subjugare a sufletului de către bani! Controlam activitatea de teren, a unor agenţi hidro, din incintele (terenurile) îndiguite ale Luncii Dunării. Muncă de alergătură, zi şi noapte, slab plătită în raport cu eforturile depuse şi mai ales cu vechimea; îi mai ajuta însă faptul că localnici fiind, se mai acopereau cu veniturile din gospodăria personală, de care se ocupau şi în timpul serviciului de agent hidro. L-am cunoscut pe unul din aceştia, un tânăr ambiţios, tare simpatic.
Proaspăt căsătorit, îi plăcea, fapt impudic după mine, să-mi povestească intimităţile sale, cu soţia: cum o brutalizează, când ea nu reacţionează în pas alergător, la apelurile lui erotice; cum o dezbracă, rupându-i lenjeria intimă, cum o îmbrăţişează până la sufocare, de-i strigă speriată: ai înnebunit, nu vezi că mă omori? Mi-o spunea cu un aer de eroism impotent, foarte mândru de sadismul afişat. Din strălucirea stranie, a ochilor săi de un verde spălăcit, deduceam înclinaţii de pervers, capabil până să mă şi invite să-l asist la imaginara lui orgie (nu-l credeam, în tot ce spune). Nu-mi trecea prin minte ce avea să urmeze, deşi aveam uneori percepţia, că voia să mă instige, să-i cunosc soţia. Am încercat să-l evit, genul de poveşti şi atmosferă nefiind pe gustul meu. Mă uitam cu oarecare milă, la biata fată, destul de modestă în apariţia ei fizică, dar de un magnetism, căruia îi rezistam destul de greu.
Într-o seară, aveam să înţeleg… Din cauza unor pahare de vin, am pierdut maşina de înapoiere acasă. Nu-i nicio problemă, îmi spune el; dacă nu vă deranjează, dormiţi la noi. Soţia vă încălzeşte puţin camera, cina este pregătită şi… mai povestim. La gândul să nu întrerup gustul pornit al băuturii şi să scutesc zdruncinăturile cursei auto, de transport local, am rămas încântat. Spre neplăcerea noastră, vestea apariţiei unor oi la păşunat pe diguri l-a chemat la datorie, şi am rămas singur, cu soţia lui, căreia, la plecare, n-a uitat să-i repete autoritar: vezi, să nu-i lipsească nimic domnului inginer… Şi pune-i nişte sticle cu apă caldă, să aibă patul cald. Ai grijă! A plecat, şi dus a fost… Noaptea, în timp ce mă uitam prin nişte reviste, intră sumar îmbrăcată, plângând, soţia tipului. Speriat, mă ridic şi o întreb ce s-a întâmplat. S-a aşezat pe pat, lângă mine, şi hohotind disperată, mi-a spus că el, soţul, i-a cerut să se culce cu mine; dar vede că eu nu dau niciun semn, şi ce se face ea? Ce-i spune lui? Cuprins de o milă revoltată, am luat-o în braţe, şi în timp ce o mângâiam, aproape automat, o întreb: dar pentru ce?
Ca să-i măriţi şi lui leafa! Vine mai târziu, să vă prindă cu mine-n pat. Dar nu cred că are curaj. Cuprins de furie, doar că n-am scăpat-o din braţe, pe biata femeie. Am citit toată noaptea şi am plecat cu prima cursă locală.
Ciudat mai este şi sufletul omului. Deşi femeia respectivă, cu toată mila pe care mi-o inspira, mă atrăgea, în condiţiile date, nu m-am putut apropia de ea. Individului i-am mărit leafa, dar l-am lăsat cu păcatul în suflet; dacă l-o fi avut. Peste câtva timp mi-a transmis nişte rapoarte de teren, prin soţia lui. Mi le-a dat şi a plecat. La ieşire însă, răsuceşte cheia-n broască, se întoarce, şi-mi sare de gât.
Vreau să-ţi mulţumesc, şi să mă răzbun! Iar în clipele care au urmat, amândoi, am recuperat tot năduful strâns în timp, de doruri neîmplinite. Într-o descătuşare, ce nu ar fi decât vulgarizată, descriind-o. Atunci am realizat, că uneori, femeia are nobleţea ei sufletească, stranie, în faţa căreia mă înclin, cu pioşenie!

din volumul Universul feminin, Ioan Ionescu, Editura Excelsior Art, 2014

Reunion


COPERTA CAPCANE

The Sun and the Moon
escape from the dens
of the Day and the Night,
balding hilss and troubled waters
run across highways

women aged early by fear
run through scorched forests,
men their eyes clouded by passion
lurk behind rocks
the girl with ebony hair
deers and does
fall from the trees…

The gentle Earth accepts being wounded…

crypts and lugubrious ditches
deformed shadows
initiate a wild dance

the night’s darkness falls
in day’s embers of light

all around there are witnesses
whose fingers are burnt

by the burning bush’s sparks.

din volumul Traps / Capcane, Corina Victoria Sein, traducere în limba engleză de Mihai Mihuţ, ilustraţii de Marius Fechete, în pregătire la Ed. Excelsior Art, 2015

pentru versiunea în limba română, clik aici