Ziua mondială a poeziei – 21 martie 2017


Final neaşteptat

În drum spre casă
nelinişti
avertizări
tentaţii şi umbre nedefinite
mă însoţesc de parcă
întoarcerea mea nu ar fi dorită

o poartă deschisă
fotolii de iarbă pe aleea ce duce spre uşa din perete
corole înclinate de flori
o moară de apă-n miniatură
mă iau sub protecţia lor

împreună
întoarcem casa pe temelia încă sănătoasă

Ritual în absență, Corina Victoria Sein, Editura Excelsior Art, 2015

 

 

Thread and Knot

Surrounding the mountain
wannabe rivers
relentlessly shake the rock
imposing paces adrift

Paths
prisoners inside our eyes
we are paving
our soul with memories
and open a way
for the stars
under glass roof
where
the dream –
thread and knot of our bundled desires
is tying our glance
chained
to the world eternally running in cirles
rolling over and over until lighting up
the day desperately carrying the burden
of our emotions.

Traps, Corina Victoria Sein, traducerea de Mihai Mihuț, 2015

 

 

Geniu

Nimic nu e
Mai simplu ca
O stea,
Alb punct
În sumbru
Absolut.

Invers,
Definiția
Oricărui punct
E la fel de simplă
Ca orice stea.

Elementară
Ne e iubirea:
O dreaptă,
Culori,
Un cuplu de puncte,
În noapte.

Discuții în grădina filosofului, Mihai Man, Editura Excelsior Art, 2012

 

 

E adevărat

că organizez parade solare
şi dansuri clasice
cu frunze de toamnă
pentru orice anotimp
dar numai la rugăminţile ierbii
arse de brume
şi de mila viselor
rătăcitoare în lume
cum înserarea răscoleşte
în lada cu mătăsuri
decoruri fabuloase
înainte de răstignire
în rama întunecată a nopţii

Spirală, Nora Damian, Editura Excelsior Art, 2016

 

 

După o vreme, vânt de martie

strada e bătută de vânt, picioare şi roţi,
uneori imprecise, întoarse din drum
dinspre râu, adiere de martie
nimic exigent,
sunet asemenea paşilor
liniştea-n neliniştea vremurilor
vântul de martie
ne ţine
în mână
speranţa adunată în paşi,
în roţile ce nu încetează
a se juca
de-a drumul dus-întors
înţeleaptă rutină,
numai vântul de martie
după o vreme, seamană
dor de ducă…
zdrobit, ascuns sub marşul
paşilor, al roţilor,
nu vă înduioşaţi
se repetă  mereu,
în fiecare primăvară,
nu-l dispreţuiţi
e-un exerciţiu
ce maschează o inimă
ieri, astăzi şi mâine,
în fond, poate fi ascuns,
obicei lumesc,
într-un mugur de salcie,
bătut de lumini,
curată risipă…

Dragostea are picioare repezi, Anda Maria Neagoe, Editura Excelsior Art, 2016

 

 

Da, exist

De mai multe zile
umblu înapoi
prin Cracovia înceţoşată,
dar încă nu m am întors
din Ierusalimul
meu din gresie trandafirie,
din calciu trandafiriu

mă întorc mereu
la Zidul Plângerii.

Rătăcesc mai departe
în labirintul îngust
al Drumului Crucii.

Uneori
în orificiul de deasupra capului
văd luna,

plină.

Rătăcesc mai departe
la început.
Sunteţi evreu? –
mă întreabă un bătrân hasid,
cu siguranţă mai tânăr decât mine.

Da, sunt poet –
îmi vine să i răspund,
dar doar îi zâmbesc
şi i spun:

     Shalom, achi!

(2006)

Poeme alese, Ryszard Krynicki, Editura Excelsior Art, 2014

 

Hamlet și fereastra verde

De când bufonul a pătruns la Elsenor,
S-a mai amânat necesarul omor.
Îmbătrâneşte Hamlet şi-i rugineşte spada,
Iar ura-n el şi-a domolit cascada.

Chiar Majestatea-Sa se teme, să nu râdă
Curtenii de iubirea-Sa, bătrână, hâdă.
Ş-o vizitează pe Regină rar.
Şi cum rămâne cu celebra crimă, dar?

Sub bolţile-ntunecate, oamenii mai şi râd, câteodată,
De tristul bufon, cu şira-ncovoiată.
Şi-mbătrânesc, ating şi ani o sută
Şi moare crima cea neîncepută.

De când bufonul a pătruns la Elsinor,
Hamlet îşi amână răzbunarea pe lume, universalul omor…
Netânăr, slab, el tot mai des privirea-şi pierde
Pe-o gotică fereastră de viaţă verde…

Armura demnității, Erwin Lucian Bureriu, Editura Excelsior Art, 2014

 

grafică de Vasile Pintea

 

Timișoara Capitală Culturală Europeană 2021

 

 

 

 

 

În semn de prețuire


Cu fiecare zi care trece simt că prietenia este un factor important în cea ce sunt, în ceea ce voi deveni.
Mi s-a întâmplat, de câteva ori, să ajung seara acasă obosită, simțindu-mă „ștearsă”, neputând să mă „definesc”. Eram o străină chiar și pentru mine. Întunecată perspectivă, dar, așa cum se întâmplă în viață, cineva de undeva mă atenționează: Hei, ce faci? Cum a fost ziua pentru tine? Ai adus un strop de bucurie prietenilor tăi? Le-ai ascultat păsul? Ai plâns pe umărul cuiva? Ai căutat măcar un prieten căruia să-i ceri să se uite la cer în același timp cu tine și să strigați împreună: viața merge înainte, să o trăim nu doar să luăm la cunoștință de intrarea într-o altă zi?
Iată pretextul pentru a mă așeza în colțul meu de liniște.
Las gândurile libere, chiar dacă vin de-a valma.
În această seară de martie, din valul de imagini, aleg să adun lângă mine câteva cărți pe care le datorăm scriitorului Eugen Dorcescu.
Mâine, 18 martie, Eugen Dorcescu aniversează cea de a 75-a zi de naștere.
În semn de respect și prețuire, alcătuiesc un videoclip cu momente importante în care drumurile noastre s-au intersectat.
La mulți ani, Eugen Dorcescu!

Cu drag, Corina Victoria Sein

8 Martie 2017 – Frumusețe, bucurie, iubire și speranță


Editura Excelsior Art omagiază femeia scriitor, cercetător științific, mamă, iubită care de-a lungul anilor au publicat lucrările domniilor lor sub emblema Excelsior Art.
La mulți ani, frumoase și distinse doamne! Pentru fiecare o floare și un gând de prețuire.

 

 

 

Această prezentare necesită JavaScript.

 

 

Destin – DESTINY


 

 

DESTIN

Când
în pragul casei
un prieten suspendat între pierderi așteaptă întoarcerile mele
plânge
mă strecor din trecut în prezentul ignorat de-o vreme
şi
meditez la tot ce dorul a adunat din clipele pierdute

trecutul resemnat
rătăceşte prin ringul în care am trăit clipa perfectă

un rest de îndoială zboară peste înflăcărarea mea
prezentul mă ademeneşte

între lumini şi umbre
mă tem că o să sperii viitorul cu trecutul meu
închis vremelnic
într-o sferă

din volumul Ritual în absență, Corina Victoria Sein, grafica de Vasile Pintea, Editura Excelsior Art, 2015

 

DESTINY

When
as gatekeeper of my home
a good friend –
on a steady losing streak
ever since having started
to await
my returns –
cries,
I swiftly open the gate from the past
to a present that has been ignored for a while
and
I meditate on everything that was gathered by languishing
over the lost moments.

My unwilling past
wanders across the arena where
I lived my most memorable moment…

A remnant of doubt circles above
my excitement
when
the perfidious present time tempts me…

Between light and shade
I’m afraid not to scare my future away
with my past temporarily cloistered
inside a sphere…

din volumul Traps / Capcane, Corina Victoria Sein, traducere în limba engleză de Mihai Mihuţ,  Ed. Excelsior Art, 2015

 

 

Noutăţi editoriale – Planeta Paradis


(…)

La început au văzut un continent lung, ce se întindea de la un pol la altul. Avea forma unei banane de culoare predominant verde. Erau vizibile şi câteva insule mai răsărite, împrăştiate prin cele două oceane imense. Eiua a ţinut să le arate şi partea întunecată a planetei. Fiindcă planeta era luminată tot de un singur soare, precum Pământul, acolo era noapte, dar au avut plăcuta surpriză să descopere doi sateliţi naturali, care împrăştiau o lumină consistentă. Aşa au reuşit să distingă încă un continent, aproape identic ca primul şi plasat la distanţă apreciabilă. Naveta îşi încheie rapid rotaţia şi reveni în ţinuturile scăldate de soarele darnic.
Era timpul să caute un loc de coborâre şi pentru asta trebuiau să ţină cont de mai mulţi factori. Să nu fie la ecuator şi nici apropiat de polii frigului. Aveau nevoie de o suprafaţă plană, apropiată de ocean, dar şi de sursă de apă curgătoare. Căutarea lor a fost încununată de succes când au dat cu ochii de delta unui râu măreţ, care le amintea de Dunăre. Acesta era plasat în emisfera nordică, venea din sud, coborând dintr-un munte impresionant, şi se vărsa în partea vestică a continentului, după ce-şi liniştea curgerea. În dreapta lui era o câmpie cu iarbă aprigă şi flori multicolore, ce scăpase miraculos de invazia pădurii întunecate, care o înconjura, totuşi, din celelalte părţi. Aşadar, aveau ieşire în deltă, la ocean şi la pădure. Un loc mai frumos şi mai practic nici că puteau nimeri, iar votul a fost unanim.
Eiua a ales un petic de pământ cu iarba ceva mai puţin înaltă şi nava a atins solul în siguranţă. Au coborât cu emoţii nedefinite şi chiar cu o teamă justificată de necunoscut. Nu se grăbeau şi privirile fiecăruia dintre ei se roteau mereu pentru a cerceta necunoscutul în care vor trăi de acuma. Când erau jos şi calabalâcul gata inventariat, extraterestrul le-a strâns fiecăruia mâna şi le-a urat mult noroc pe noua lor planetă. Ultimul a fost Relu, căruia i-a cerut din nou iertare şi i-a oferit încă un dar:
– Să porţi mereu la tine această brăţară. E altfel decât cealaltă şi e ultimul lucru pe care-l pot face pentru voi, deşi nu am acceptul superiorilor. Atunci când vei crede că nu ai altă soluţie pentru a vă salva vieţile, te rog să mă chemi. Nu trebuie decât să zdrobeşti cercul cel mare, din mijloc, iar eu voi fi avertizat şi voi face tot posibilul să dau curs chemării. Voi risca totul pentru a vă ajuta. Sper să nu fie nevoie, deoarece pe acest continent nu sunt pericole prea mari.
Strângând mâna lui Eiua, Relu ţinu să-i spună:
– N-am să uit niciodată răul pe care mi l-ai făcut, dar am să ţin minte şi binele cu care ai încercat să te revanşezi. Nu e suficient, dar cred că înseamnă mult pentru unii dintre noi. Sper să nu ne mai vedem.
Au zăbovit aşa, preţ de câteva clipe, după care mâinile lor s-au desprins şi Eiua s-a întors spre navetă. Privirea celor şase pământeni urmărea cu o oarecare nostalgie aparatul ce se pierdea în imensitatea cerului. Se familiarizaseră cu ea şi, chiar dacă era o navetă extraterestră, parcă se rupea ultima punte care-i lega de Terra. Apoi au revenit cu ochii la noul lor pământ şi au început să-şi facă planuri. Aveau cu ei două corturi mici, în care se puteau înghesui până vor construi o căsuţă. Cerul era senin, dar nu se ştia cât o va ţine tot aşa. Pe deasupra lor zburau nişte păsări lungi şi subţiri. Gavrilă a profitat de ocazie şi a luat la ochi un stol. Două dintre ele au căzut străpunse de alice. Era timpul mesei.
Fiecare a intrat în priză şi au început pregătirile. Relu a aprins focul, Gavrilă şi Bogdănel ridicau corturile, Florica pregătea păsările, iar Carmen şi Olga despachetau lucrurile şi le aranjau. Ceva mai târziu se delectau cu carnea gustoasă a primului vânat de pe această planetă. Au închinat şi câte un pahar de tărie, urmat de câteva gânduri şi urări.
– Să nu uităm această zi, care poate fi un bun început pentru noi, sau începutul sfârşitului, a grăit Gavrilă.
– Să fim optimişti şi să credem în viitorul nostru!, a răspuns Relu.
– Dumnezeu să ne ajute!, zise şi Florica, în timp ce-şi făcea cruce.
Bogdănel a râs, spunând:
– Care Dumnezeu, mami?! Că aici e altă planetă şi o fi şi alt zeu…
– Ia mai taci, măi păcătosule!, i-o întoarse mă-sa, uitându-se urât la el.
Olga schimbă vorba şi întrebă ca pentru sine:
– Oare sunt multe păsări de-astea pe aici? Că tare-s bune şi o să avem nevoie de carnea lor. Cum să le punem numele?
Carmen sări prima:
– Mie mi se pare că seamănă cu un fus, cum am văzut la muzeu. Să le zicem, de exemplu… fus-arine. Fusarine!
– Atunci aşa să fie, Carmen!, aprobă cu entuziasm Relu Eşti prima care botează ceva pe aceast tărâm! Dar cum să-i spunem planetei? Ce zici, draga mea?
Întrebarea îi era adresată Olguţei. Femeia zâmbi şi se ridică în picioare. Apoi se roti încet 360°, inspirând adânc şi cuprinzând cu privirea toate priveliştile, din aproape în depărtare. Îşi ridică ochii spre cer şi exclamă:
– Parcă suntem în Paradis. Poate chiar acolo am ajuns. Eu zic să-i zicem… Planeta Paradis! (…)

fragment din romanul Planeta Paradis, Petru Racolţa, coperta şi ilustraţii de Lucian Bureriu, Editura Excelsior Art, 2017

Sisifica urcare a capului lui Anacharsis



Muntele de zgură enormul
e înclinat deasupra cetăţii
şi stă să cadă ca eterna
sabie a lui Damocles
Anteu ar trebui să sprijine
uriaşul munte de zgură
dar pentru-această hotărâre
e nevoie de capul înţelept
al lui Anacharsis
pe care să-l aşeze cineva
sus
pe culmea Olimpului
S-a oferit Sisif
şi este uşor de prevăzut
tocmai ceea ce
se ştie deja
de o veşnicie
zadarnică

din volumul Val după val, Aurel Turcuș, Editura Excelsior Art

Vis gol


 

Pablo Picasso

Ușa este întredeschisă
pe cine așteaptă oare?

lumina?
ea trece nepăsătoare

umbra?
curge lent

tăcerea?
pentru cine să rămână
dincolo de ea doar spațiu-n claustrare

disperată
ușa mai larg deschisă
promite
să se-nchine doar luminii

cărui soare?

lumina
umbra
tăcerea
se-mbie
într-un vis gol

din volumul Scrisoare către nimeni, Corina Victoria Sein, Editura Excelsior Art, 2017 (în curs de apariție, susră ilustrație: Internet)

 

 

Corneille îndrăgostit


 

Când a cerului menire unul altuia ne-a dat,
Lise, o dulce potrivire între noi el a iscat.
Prin ascunsa lui putere, o-nţelegere se naşte
Între ale noastre inimi, chiar fără a ne cunoaşte.
Astfel el îi pregăteşte pe iubit şi-a lui iubită
Că doar la un singur nume inima le mai palpită.
Preţuindu-se se cată, se-ndrăgesc dintr-o privire,
Şi se-ncred, fără ca vorbe cu duiumul să înşire.
Nesmintiţi de îndoieli sau de temeri necurate,
Înainte de-a-şi vorbi prind credinţă să-şi arate.
Apoi  vorbe prefirate, furnicând de înţeles;
Pricep tot limbuţii ochi şi privirile-şi dau ghes.
Iară tot ce-n grabă mare ochi şi gură nu au spus
Inima, în al ei grai, tălmăceşte, mai presus.

„…un preludiu la Psyché, pe care o va scrie abia peste vreo 30 de ani. Revenim la această piesă. Se ştie ca ea cuprinde probabil cele mai frumoase versuri de dragoste care au fost scrise vreodată în limba franceză: e vorba de declaraţia de dragoste a lui Psyché şi de cupletul despre gelozie.” ( Emile Faguet )

din lucrarea Scriitori îndrăgostiți, Emile Faguet, traducerea de Bogdan Bădulescu, Ed. Excelsior Art, 1991