PACEA SUFLETEASCĂ A PĂDURII



E pace sufletească pădurea în amurg,
Când verdele speranţei dizolvă calde stele;
De fosfor căprioare prin vaste linişti curg,
Înfiorând aroma desişurilor grele.

Cascade vechi, de cetini, pe umeri blând îmi sună
Când trec prin alfabetul frunzişului intens.
Istorii fără sunet se-ascund sub gong de lună
Şi-s arborii origini şi creşterea lor – sens…

din volumul  Armura demnităţii, Lucian Bureriu,  Editura Excelsior Art

Reclame

Remember – Emil Șain – „Prințul călător”


Cine a fost Emil Șain?

Scriitorul Emil Şain trebuie să rămână în amintirea contemporanilor şi a generaţiilor următoare aşa cum a fost, aşa cum îl descriu prietenii, cunoscuţii: un om deosebit, bun şi altruist, iertător, devotat prietenilor, spiritual şi blând, neliniştit şi însetat de a cunoaşte şi de a înţelege fiinţa umană, un profesionist dedicat artei în general şi, nu în ultimul rând, un împătimit iubitor al Timişoarei. Acest lucru a fost, cu prisosinţă, confirmat prin acţiunile sale, de la participarea la festivaluri de muzică şi teatru, la editarea de Calendare tematice, cu precădere istorice şi culturale. (Corina Victoria Sein)

***
EMIL
Cândva, şi vorbele au trecut peste timp, un hâtru spunea tuturor celor pe care îi vedea trişti: „Am sentimentul că lumea aceasta a fost făcută într-o pauză de dans!” Emil Şain face parte din galeria oamenilor pentru care părea că, într-adevăr, tumultul şi neaşezarea lumii veneau dintr-un respiro dintre două valsuri, polci, rock uri, sambe, ori salsa, când prinşi în iureşul acţiunii, dansatorii uitau de ceea ce se întâmplă în realitatea imediată, de rosturile lor de oameni, de menirea lor adevărată pe pământ. (…) Simțea că pauza de dans de la facerea lumii e mult prea departe de viața noastră de fiecare zi și-și lua răgaz să ne mai dea o lecție de mare luciditate și omenie, șoptindu-ne: „băieți, nu așa!” (Paul Eugen Banciu, scriitor)

***

Tristă și mohorâtă
a fost ora plecării tale.
Întunericul nupții s-a furișat în sufletu-mi sfâșiat.
În fiecare zi îți caut răsuflarea
și mersul.
Îngenunchez în fața umbrei tale
ce se confundă cu eternul.
Frumusețea ta mp urmărește
și-mi înspăimântă tristețea
dar
cel mai mult mă doare
mărturisirea ta
că ai plecat spre un cer
neadevărat

din volumul Prințul călător, Emil Șain, Editura Excelsior Art, 1995

ERA O NINSOARE DE GALBEN


Această prezentare necesită JavaScript.

Nu pleca, mă rugaseră arborii,
Dar tu nu mai erai. Nu pleca,
Nu pleca, repeta mierla mereu
Înmugurind pădurea şi omul.
Era ca o ninsoare de galben
Şi nu mai vedeam drumul de ieri
Pe unde venisem cu tine.
Cineva îmi furase puterea de a aştepta
Cineva îmi spunea că te ai dus
Fără să ntorci privirea spre locul acela.

din volumul Retorica și umbra ninsorii, Anghel Dumbrăveanu, Editura Excelsior Art

Psalmii de gând nou


 

PSALMII coperta 1
PSALMUL 4

Suspinele rugăciunilor mele
ştiu
că răzbat pân’ la Tine.
Cunoşti
uşurimea gândului
şi
patima statornică.

Dar toate-s trecute demult…

În smerire
îndrăznit-a gândul meu
către milostivirea Ta.
Acum sunt aici,
dezvelit de cel vechi,
îmbrăcat iar cu Tine.

Nădejdea, bucuria mea!

Cum de nu-i
vis de duh
în zbaterea oamenilor?!
Cum de-i orbire
când luminosul Tău
Chip
inundă-a uimire?!
Prea deasă-i robirea
să poată omul străbate
la Duh.

Dar eu
sunt primit în odihna Ta:
visez a Rai,
zâmbesc a mântuire.

În mângâiere adorm.

PSALMUL 5

Valurile, zbuciumurile –
crengile
bătuseră prea mult
tâmplele malului.
Prea singur orbecăiam,
prea rupt, prea
fragmentat.

Risipit.

Rău fiind,
m-a luat să mă piardă –
credinţa însă,
m-a primit.

Pierdut,
dar regăsit între
chipurile icoanelor.
Tu, Calea mea,
cum m-ai ridicat
Tu
la cinste…

Vie Biserica Ta –
viu Tu printre noi!

Voinţă-am jertfit –
braţ de luptă
şi
tărie mi-ai dat.

În Tine totul s-a-mplinit.

din volumul Psalmii de gând nou, Alexandru-Ioan Cânda, Ed. Excelsior Art, 2014

Cântecul chiparosului


anacharsis

La umbra grea
sub chiparos străvechi
ne pătrunde
fertilitatea ţărânii
şi germinaţia Logosului
se­adună în sine
ca­n ţăstul getic
miezul pâinii

Ondulatorie e aici
Calea Cuvântului
piezişă şi rece
ca pe Drumul Golfului
mersul Marelui Val

Lumina şi Umbra
lângă chiparosul străvechi
s­au împreunat
într­un cânt vertical

din volumul Anacharsis, Aurel Turcuș, Editura Excelsior Art, 2008

Izul amintirilor


COPERTA - ZBOR

Plâng
Cojile de portocală
Puse la uscat
Pe dulap,
Şi plâng şi eu
Alături de praful
Adormit
Pe urma roşie de ruj
A buzelor ei
Lipite de o cană.
Erau atunci.
Erau acolo,
Moi şi roşii;
Umede
Făcute pentru mine –
Făcute
Să le muşc,
Să le simt
Mierea cursă pentru mine.
Şi erau vii –
Mai vii
Decât viaţa însăşi
Ce curge lin
Din soare;
Mai vii
Decât gândurile mele
Ce se îmbată-acum
Cu izul roşu-al
Amintirilor
Uitate pe o cană.

din volumul Zbor spre lacrimile soarelui, Alexandru-Ioan Cânda, Editura Excelsior Art, 2014

Sărmană democrație


hotomania
Sărmană democraţie
Te‑am dorit din răsputeri,
Dar ţi‑o spunem pe‑aia dreaptă:
Parcă‑a fost mai bine… ieri!

Am avut uzine, fabrici,
Crame pline de Cotnar’,
Dar veniră „democraţii”
Şi‑au vândut tot… cu‑un… dolar.

Aţi vândut munţi şi izvoare,
De noi v‑a durut în cot
Aţi vândut staţiuni de‑odihnă,
Pe noi… cu chil… cu tot!

În schimb, ne‑aţi dat magazine:
Kaufland, Billa, Super‑Mall,
Unde ne plimbăm adesea
Ţanţoşi şi cu… fundul gol.

din volumul Hoțomania, Emil Șain, 2007, Ed. Excelsior Art

Poezia Azi – Semne de noapte


retorica

În crucea nopţii bătuse la poartă,
Dar până să ies
Încălecase caii spre alte ţinuturi.
Poate steaua mea căzută în prag
Umpluse bezna cu sunete,
Poate durerea copacului
Care vine câteodată să mă întrebe.
Am aşteptat îndelung să se‑ntoarcă
Cel ce‑mi lasă semne aici.
Mă aflu în timpul meu, aş vrea să‑i spun.
Aici e pământul arat,
Aici e fântâna.
E femeia care te caută,
Îmi spune vântul, e femeia aceea
Care umblă bezmetic prin lume.
Am păsări cu glasul uşor
Ca frunza de toamnă,
Cultiv soiuri rare de flori şi de vise
Pentru drumeţii nefericiţi.
Pe tine te vrea, spune vântul,
Dar n‑a venit vremea.
Vântule, aş vrea să‑i mai spun,
Rămâi să vorbim despre drumuri.
Dar nu e nimeni în jur.
Mă aflu în timpul meu, iată fântâna
Săpată de mine, pământul arat,
Seminţele rare sub ninsoare.
Dar nu e nimeni în jur,
Numai aceste semne de noapte
Şi, departe, tropotul cailor
Care vin şi se duc,
Care se duc şi se‑ntorc
Lângă fântâna săpată de mine.

din volumul Retorica şi umbra ninsorii, Anghel Dumbrăveanu, Editura Excelsior Art, 2008

 

Poezia Azi – Albastrele ceremonii


retorica

Înainte de-a veni iarna, caii
Albi cu harnaşamente scânteietoare,
Plutind uşor în văzduhul de linişti,
Înainte de-a începe albastrele ceremonii
Peste râul verde şi cald, peste arinii
Cu crengi străvezii, înainte
Ca duhul rătăcitor de decembrie
S-aducă hlamide adânci pentru umerii
Câmpiei, căzută în reculegeri albe,
Te voi duce pe sub ţipătul lung,
Pe sub zborul în unghi aplecat către sud,
Pe sub elegiile verii în care plecaserăm, –
S-alergi din nou fără astâmpăr, cheltuitor,
Să strigi lucrurile cu vorbe miraculoase,
Învelindu-le-n lumină, râzând
Cu clinchetul apelor mici, răvăşind
Tăcerea amurgului, pustiul care-mi subjugă
Un drum pe care-l caut mereu, chinuitor.

din volumul Retorica şi umbra ninsorii, Anghel Dumbrăveanu, Editura Excelsior Art, 2008