(…)
Despre portul naţional şi despre alterarea acestuia sa vorbit şi sa scris atât de mult în timpul din urmă, încât acest subiect nu mai are astăzi aproape nici o atracţie. Şi aceasta îndeosebi pentru faptul că, mai de multe ori, cei ce au tratat acest subiect atunci când nu erau specialişti, nau căutat să adâncească realităţi, nau sesizat cauze şi efecte ci sau mulţumit să privească problema portului nostru de la depărtarea vreunui birou în care toată legătura cu problema pusă se rezuma poate la vreun opreg agăţat în perete. Nu e de mirare deci dacă subiectul sa banalizat şi dacă prin chiar această împrejurare nu se mai bucură de atenţia pe care această gingaşă problemă o merită.
Sau dat sugestii, sau scris reţete infalibile pentru stăvilirea dispariţiei portului naţional, sa dat alarmă şi sau luat măsuri – câteodată caraghioase – care nu odată au avut efectul de a altera „oficial” şi mai mult portul nostru. Se poate spune că în acest domeniu al portului naţional domneşte prea multă dezorientare atât ca principii cât şi ca mijloace, îndeosebi că aproape întotdeauna problema portului naţional a fost rezolvată pe toată întinderea pământului românesc, deodată, cu aceleaşi sugestii de mijloace. Iată de ce, fără ca să plâng pe ruinele acestui Ierichon, îmi voi da silinţa a privi problema în faţă, bazat pe constatări făcute la faţa locului în întreg Banatul. Unele dintre cauze şi efecte se vor potrivi poate şi la celelalte provincii ale ţării, unele iarăşi vor avea un aspect local ca urmare a unor împrejurări ce nu se găsesc aiurea.
Este incontestabil că portul bănăţean sa alterat mult în timpul din urmă. Mai puţin înainte, mai mult, după război. Este iarăşi adevărat că această alterare în unele locuri a luat proporţii atât de mari încât se poale vorbi aproape de dispariţia costumului românesc. Această constatare ne va umple sufletul de îngrijorare dar nu e mai puţin adevărat că în acelaşi timp găsim centre de înviorare care echivalează cu pierderea suferită pe alocuri. Şi atunci se pune întrebarea: căror factori se datorează alterarea şi cărora păstrarea, respectiv renaşterea portului original? Aş fi prea pretenţios să decretez cauze generale: voi expune însă câteva din constatări.
Se afirmă întotdeauna că apropierea oraşului influenţează în rău evoluţia portului. Sunt de părere, cel puţin pentru Banat, că această teorie nu corespunde adevărului. De pildă unul dintre cele mai frumoase costume, atât la bărbaţi cât şi la femei, se păstrează în imediata apropiere a Lugojului în satele: Chizătău, Belinţ, Ictar, Budinţ, Ohaba, Babşa, apoi între Lugoj si Timişoara dea lungul liniei ferate la Topolovăţ, Şuştra, Izvin ş.a. Cel mult sar putea trece la capitolul: evoluţie – şi nu alterare – înlocuirea materialului mai greoi, – lână şi cânepă, – cu pânză mai fină.
În acelaşi timp cătune ascunse între dealuri şi munţi, departe de orice oraş, au introdus în port schimbări importante pe care nu le găsim în centrele supuse influenţei oraşului. De pildă în jurul Caransebeşului în cea mai săracă regiune a Banatului, la poala munţilor a dispărut aproape complet cătrânţa ţesută, fiind înlocuită cu şorţuri confecţionate din pânză de prăvălie. Acelaşi lucru se poate constata şi pe aproape întreg întinsul Almăjului, precum şi în regiunea muntoasă din jurul Făgetului. Ici colo doar pe fundul lăzilor de zestre se mai găseşte câte o catrânţă uitată, care a scăpat ca prin minune pieţei Caransebeşului, Lugojului, Oraviţei sau Timişoarei.
Tot in jurul Timişoarei, în Giroc, Cerneteaz etc., cu toată apropierea oraşului, portul na fost părăsit, ci se păstrează cu relativ uşoare alterări, în chipul originar.
Este poate starea materială care influenţează mersul lucrurilor? Răspundem: în oarecare măsură da, însă cele constatate cât priveşte apropierea sau depărtarea oraşului, ne previn să fim prudenţi şi în cazul acesta ştiut fiindcă, de pildă, satele din împrejurimea Lugojului sunt bogate şi totuşi îşi păstrează în întregime portul, în timp ce satele în care a dispărut complet catrinţa şi alte piese de îmbrăcăminte sunt sărace şi cu toate acestea se cumpără foarte mult din prăvălie.
Se va obiecta poate că populaţiei sărace nui dă mâna săşi mai confecţioneze în casă lucrurile, fiind mai ieftine cele din prăvălie? Această populaţie săracă este cea aşezată în regiunea de deal, unde am constatat dispariţia catrinţei. De ce această populaţie săracă persistă în schimb în aşi face în casă tot restul îmbrăcămintei, şi de ce nuşi cumpără din prăvălie şi pânza pentru spăcel, poale etc., dacă, este mai ieftină? De altfel, dacă vom ţine seamă că acele părţi de îmbrăcăminte care au fost înlocuite cu material cumpărat în prăvălie, în regiunea muntoasă, au fost ţesute cândva din lână şi decorate cu fir de lână, ne vom da seama că nu puteau să coste mai mult decât dacă sar cumpăra din dugheană, căci întreg materialul acesta a fost confecţionat în casă. Alta ar fi situaţia dacă şi în aceste regiuni muntoase sar purta oprege şi cătrinţe ţesute în fir de aur, sau spăcele împodobite cu grele motive inspirate din lumea vegetală, brodate şi acestea în fir. Acestea, întradevăr, costă incomparabil mai mult decât aceeaşi piesă confecţionată din material cumpărat.
În rezumat: în unele regiuni muntoase au dispărut unele piese de îmbrăcăminte, aceasta se datorează unor factori pe care nui putem preciza. În orice caz, nu poate fi vorba de cauze materiale, greu de combătut, ci – cred – de modă, de gust alterat, care ar putea să revină la forme originale, tot atât de uşor precum sa îndepărtat. Să punem acum faţă în faţă două extremităţi: centrele care se înstrăinează şi centre care se înviorează: În prima categorie putem pune ComloşulBănăţean, Secusigiul, Igrişul, deci Torontalul de nord şi satele din plasa Ciacova, Gătaia, Giulvăz. Cât priveşte nordul Torontalului părăsirea portului se explică uşor prin mediul etnic în care trăieşte populaţia românească. Apropierea şi conlocuirea şvabilor, depărtarea nu prea mare a ungurilor, influenţa sârbilor, sunt factori care nau întârziat să lase urme simţite în evoluţia vechiului port bănăţean. O revenire în aceste centre este mai grea ca orişiunde, deoarece trecerea de la costumul frumos la costumul practic sa făcut de mult, deci a căpătat o putere de tradiţie.
Mai greu de explicat este alterarea portului în plasele Ciacova, Giulvăz, Gătaia. Aici cred că se poate invoca acel rău care este în bună parte şi cauza depopulării: făloşenia, uşurinţa, imoralitatea, inconştienţa. Nu veţi găsi niciunde o nevastă atât de fardată, atât de încărcată de albele şi de creme şi nici una care să cheltuie mai mult pe ghete de lac sau de „piele de fişcal”, ciorapi de mătase, „crăpdaşinuri” etc., ca nevestele din Jebel, Giulvăz, Ghilad şi din jur. Şi răul se introduce repede. Iată de pildă ce am constatat în comuna Clopodia, unde, an de an mă duc de Rusalii,la rugă. În patru ani consecutivi, costumul femeiesc sa schimbat în felul următor. În 1932 am găsit bluza de „crăpdăşân” înlocuind spăcelul cusut. În 1933 cătrinţa ţăsută sau brodată a dispărut fiind înlocuită cu un şorţ de „crep de Chine” cusut de bluză. În anul următor a dispărut şi opregul, respectiv; cătrinţa dindărăt, fiind şi aceasta înlocuită cu un şort tot de crep de Chine, şi tot cusut de bluză. În această a treia etapă deci avem o bluză de mătase de care spânzură în faţă şi îndărăt câte o fâşie din acelaşi material. În al patrulea an, cele două fâşii sunt împreunate şi la lături încât ne dau o haină dintro bucată, constând din bluză şi fustă. Aşa cum se poartă servitoarele de la oraş, aşa se îmbracă „găzdăriţele” noastre din aceste centre! Cauză acceptabilă nu avem pentru aceste centre, motivele nu le putem găsi decât în acea alterare sufletească pe care am amintito. Ce să mai zic de nevestele din Jebel şi Ghilad care pare că au uitat complect de război şi de furcă şi care pe lângă atâtea lucruri oribile cu care şiau înlocuit portul originar, au mai adoptat şi pălăria. Nu se va crede poate acest lucru şi totuşi este dureros de adevărat. Mia fost dat să văd la o nuntă din Jebel, în luna lui octombrie, ţărance cu pălării de cucoană, puse pe ceafă şi împopoţonate cu o întreagă grădină de zarzavat. Este cel mai oribil spectacol pe care îl poate prezenta ambiţia şi făloşenia nevestelor din Banat. Nici bărbaţii nu se lasă mai prejos în aceste centre: „Chintuşul” a dispărut, fiind înlocuit cu căput cumpărat, confecţionat din stofă, sau piele, în picioare se poartă numai ghete, în cap numai pălării colorate, iar la gât cravată! În aceste centre munca de combatere este mai grea ca oriunde, căci înainte de toate trebuie eliminate nu cauze externe, materiale, ci prostia. Ori, ştiut este că acesta e un lucru greu de făcut.
Şi acum să amintesc un centru care poate să confirme din plin că nu este totul pierdut, că posibilităţi de reîntoarcere mai sunt şi că bunul simţ al ţăranilor noştri na pierit de tot. Mă gândesc la comuna Birchiş şi în jur. Regret din tot sufletul că, din motive pe cât de străine de noi pe atât de dureroase, a trebuit să renunţăm la cortegiul etnografic plănuit pentru festivităţile Adunării Generale a „Astrei” în cadrul căruia aş fi prezentat întreg Banatul în diferite aspecte de port. Sar fi putut vedea cu acest prilej unul dintre cele mai splendide costume bănăţene, executat şi aranjat cu un bun gust neîntrecut, costum renăscut prin vrednicia conducătorilor şi prin isteţimea şi conştiinţa ţărănimii deacolo. Ei bine, portul din Birchiş se perfecţionează din an în an, nu cu elemente străine, de împrumut, ci refăcând izvoadele vechi dezgropate din cele mai adânci ascunzişuri ale lăzilor.
Şi dacă în acest centru sa întâmplat o minune, nar fi cazul să vedem căror factori se datorează aceasta, pentru ca în viitoarele noastre lucrări să putem aplica şi aiurea mijloacele dovedite de eficace? Este incontestabil că munca persistentă pe care au depuso, an de an, conducătorii comunei Birchiş – domni şi doamne – şi înţelegerea cu care au îndrumat lucrurile, ferind refacerea portului de influenţa externă este primul factor care a înrâurit binefăcător această reînviere. Al doilea sunt premiile care se distribuie de către conducătorii comunei în fiecare an la „Ruga” de la Sf. Maria – Mică, nevestelor şi fetelor care şiau făcut pentru această ocazie costumul cel mal frumos şi în acelaşi timp cel mai fidel local. Al treilea este sănătatea fizică şi morală a acestei comune, prin bun simţ înnăscut şi foarte dezvoltat, teren bun pentru sugestiile şi învăţăturile intelectualilor din comună.
Am rămas surprins de dezaprobarea cu care comentau nevestele şi fetele din Birchiş acele costume ale „goastelor” venite la rugă, care erau imitaţii – frumoase nui vorba – fie ale porturilor din Vechiul Regat, fie având motive scoase de prin cărţi şi caiete.
Cât priveşte materialul, se poate spune că, numai regiunea de deal şi munte mai foloseşte exclusiv pânză ţesută în casă din cânepă sau in. În regiunea de şes – făcând abstracţie de regiunea mai sus amintită în care se constată o alterare pronunţată – sa introdus pe o scară destul de largă, pe lângă pânza ţesută în casă „sada” şi „cinarul” cumpărate în prăvălie.
În domeniul izvoadelor se poate constata răspândirea unor influenţe străine. Felul cum aceste motive sau infiltrat în patrimoniul artistic rural se poate aplica, cred cu succes, în chiar acţiunea de combatere a înstrăinării. Foarte răspândite sunt isvoadele D. M. Clui ale fabricii germane de aţă, care făcând reclamă produselor sale, distribuie o mulţime de caiete în mod gratuit. Şi este lucru ştiut că aceste isvoade nu sunt româneşti ci motive decorative oarecare, combinate pentru un uz impersonal.
Se mai găsesc pe la ţărănci foi de prin diferite albume, unele ro-mâneşti – ca acela atât de valoros al lui Comşa – altele străine. Lip-sindule discernământul, tărăncile aplică ceea ce le pare lor frumos. (…)
din volumul Studii și articole se artă, Ioachim Miloia, îngrijitor ediție Aurel Turcuș, Editura Excelsior Art, 2007
Casa care adăposteşte gânduri • Editura Excelsior Art 