–… În gardă! Că de nu te fac floare în vârful…
– Opreşte-te, Vasile! Ce te-a apucat? Eşti nebun?
– Pardon! Eu nu sunt Vasile, sunt Don Quijote de la Mancha!
– Dacă tu eşti cine spui, atunci eu sunt Sancho Panza de la Vrancea… Spune-mi, cu cine te lupţi?
– Cu duhurile rele! Cu hoţii, corupţii din justiţie, poliţie şi ministere, cu milionarii de carton!
– O, Don Quijote, toată lumea ştie că te lupţi cu morile de vânt, mai ştie că lupţi zadarnic. Ei, cei împotriva cărora te ridici, sunt mult mai puternici, mult mai tari, şi mult, mult mai numeroşi…
– Ei şi ce? Crezi că mă sperie numărul şi modul lor perfid de a ataca pe la spate? Nu! Ia priveşte cu atenţie spada mea! Observi că vârful ei nu este unul convenţional, e unul impregnat cu o substanţă paralizantă…
– Şi te crezi la adăpost? Tu cu o lance din preistorie, iar ei au pistoale automate, lunete cu infraroşii…
– O, tu, Sancho Panza, dar tu eşti naiv! Tu nu pricepi cu cine mă lupt eu?
– Ştiu cu cine, Don Quijote, domnia ta se luptă cu „milionarii de carton”…
– Aşa, aşa! Ia priveşte cum îi distrug!
– Văd! Ai doborât doi… Dar ce mai văd? Sau ce ar trebui să vezi domnia ta – în locul celor doi au apărut patru…
– E problema mea! Ce crezi că se va întâmpla dacă-i dobor şi pe cei patru?
– Vom avea în faţa ochilor, opt…
– Se vede că nu-i de glumit. Ia, să fac eu un efort şi să mă echipez cu o armă mai modernă, sau ai altă propunere?
– Da, am. Să ne ocupăm, pentru moment, de corupţii de milionarii de carton… Procedăm aşa: le luăm bani, ne dăm drept turci şi să vezi, mamă-mamă, cum ne vor da târcoale româncele.
– Mă, Sancho Panza, tu ai de gând să treci la păgânism?
– Nu, Don Quijote, să mă îmbogăţesc!
– Parol? Prin orice mijloc? Chiar şi prin metode savante cum este á la excrocherie?
– E la modă, Don Quijote. Dacă continuăm să fim corecţi, râd contemporanii de noi!
– Care contemporani? Ai noştri sau ai lor?
– Ai lor, Don Quijote, că ai noştri-s oale, ulcele şi praf cam de multişor…
– Las’ pe mine! Praf îi fac şi eu pe cei de azi dacă nu-şi bagă minţile în cap… La o parte!
– Don Quijote, te avertizez: vei avea mult de lucru dacă ai de gând să demarezi lichidarea lor… Poftim, nici n-ai început bine că ţi s-a şi rupt lancea!
– Nu mă dau bătut! Îmi apăr onoarea. Voi folosi închisorile, îi bag la puşcărie pe toţi!
– Don Quijote, domnia ta îi vâră la întuneric, iar avocaţii lor, ai milionarilor de carton, îi scot din detenţie fără să plătească o cauţiune…
– Vrei să mă convingi că un ticălos e scos din puşcărie aşa cum eu scot calul din grajd?
– Domnia ta n-a aflat că există şi eliberare din detenţie pe motive medicale?
– Cine e bolnav? Miliardarul?
– Şi el, şi alţii…
– Pe ei, Sancho!
–… Iar ţi s-a rupt lancea! Don Quijote, nu faci nimic cu metode clasice, aşa cum nu au reuşit nici cei din guvern. Iar dacă ţinem seama de un amănunt important – ce zici de găselniţamea, amănunt important? – că lancea domniei tale e din acelaşi material ca şi miliardarii noştri… de carton!
– O să găsesc eu o soluţie… Oare, guvernul nu are legi cu care să opereze împotriva acelor îmbogăţiţi peste noapte?
– Are! Dar sunt tot de „carton”. Aşa cum sunt mai toate pe-aici, prin România… Dacă nu mă crezi, întreabă-l pe omul ăla din pom, pe Don Fane.
– De ce s-a cocoţat în pom? De frica mea?
– Aş! Vrea să fie la mare înălţime când rosteşte vorbele ce-i vin pe limbă. E convins că va fi mai uşor auzit, iar cei ce au urechi o să-l audă mai bine… Ascultă!
Don Quijote de la Mancha
Nu mai ţine azi cu lancea,
De vrei ordine şi pace,
Doar cu tunul se mai face…
Emil Şain
Casa care adăposteşte gânduri • Editura Excelsior Art 