REMEMBER – 16 DECEMBRIE 1989 la TIMIŞOARA –


timisoara intre

Conducătorii sunt muritori, statul este etern. (Tacitus)

piata-maria-1989

Piaţa Sfânta Maria – Timişoara

Reportaj cu sufletul la gură

Da, ziua aceea a fost deosebită, soarele nu s-a ridicat oricum, ci în aşa fel încât ne-a apărut exact din dosul Catedralei şi-atunci, la îndemnul părintelui din balcon, toţi, bătrâni şi tineri, femei şi copii, demonstranţii cu brasarde, cu panglici tricolore, legate în jurul capului, toată suflarea aceea de mai mult de o sută de mii de oameni, care  n-am îngenuncheat nici în faţa tancurilor, am pus genunchii în pământ, cu faţa spre catedrală, cu faţa spre Dumnezeu, spre soarele ce ridicase parcă sfântul lăcaş printr-un halou de lumină pentru a-l vedea cu toţii şi-am spus, după părinte, după credinţa şi bucuria noastră din suflete, după durerea noastră din piepturi, pe care nu ne-o va scoate nimeni niciodată, Tatăl nostru, pentru cei de acolo, pentru cei din aura ce înconjura sfântul lăcaş, pentru morţii noştri vii întru glorie veşnică şi recunoştinţă adâncă, pentru noi înşine, pentru viitorul nostru frumos şi drept în România, pe care ne-au dat-o cei mai puri dintre noi. Şi, la un moment dat, a erupt …
… curcubeul! A fost primul zvon, pe care mai mult l-am simţit decât auzit, zvon ce ne-a ridicat din genunchi şi ne-a făcut păsări ale cerului, ale bolţilor albastre, toţi fiind cu braţele pe sus, spre nemărginiri, de-acum fiind într-o altă rugăciune, într-o rugăciune-înălţare pentru imensa fericire revărsată din suflete. (Titus Suciu)

 

in-memoriam

Oraşul martir Timişoara

Sfârşit de an sau sfârşit de lume,
Sfârşit de suferinţă fără nume,
Într-un decembrie fără zăpadă,
Cărţi şi idei arse în stradă,
Dar sângele bate la orice rafală
Între Operă şi Catedrală.
Bat clopotele şi ne cheamă,
Nici baioneta n-o luaţi în seamă,
Aer de martie din Anul Nou vine
În magazinele fără vitrine.
Sub arme zace Timişoara,
Iată, îi răspunde şi ţara.
Şi clopotul bate şi-ndeamnă şi cheamă
Şi gloanţele de noi să se teamă.
Din miezul durerii sclipesc năframe
Cu sânge de prunci şi de mame,
Când iarna ne-o face mai caldă ca
ORAŞUL MARTIR, TIMIŞOARA. (Damian Ureche)

 

opera

Piaţa Operei, Timişoara

Pe urmă a fost 22 decembrie

A fost 16 decembrie, 17, 18: nu mai e nici o speranţă, îmi spuneau prietenii cu care alergam pe străzile Timişorii. Cel puţin să încheiem frumos. Pe urmă a fost 22 decembrie, cu exploziile de entuziasm. Şi pe urmă nesomnul lui decembrie.
La începutul lui 1990, totul exploda la Timişoara. Făceam revista Orizont cu o temperanţă demnă de invidiat, dacă notez că în fiecare zi apăreau jurnale care aveau în manşetă ştiri senzaţionale: unde sunt banii lui Ceauşescu, cine sunt teroriştii, ce se întâmpla în spitalul judeţean în decembrie. Toţi deţineau toate secretele; toţi erau posesorii marilor taine ale secolului. Se divulgau secrete teribile, se aruncau anateme. Băieţi molâi altădată, poeţi de mâna zecea, revendicau întâietatea: ştiau. Erau, în lumea aceasta cenuşie, stelele spectacolului …
Premieră la Naţionalul timişorean, Priveşte înapoi cu mânie, montare la care spectatorii stau pe scenă. Aş rămâne, dar … Mult public tânăr. Lor le stă bine acolo, aşa, înghesuiţi, copleşind spaţiul îngust al celor ce se vor dezlănţui. Al celor care vor să privească înapoi cu mânie. Ei între ei, tinerii de ieri şi de azi, trăindu-şi furia, isteriile, vitalitatea, bucuria de a înjura în această lume nebună. Simt că nu am ce căuta acolo – plec acasă, după un ocol lent, ca un drum al disperării prin oraşul care nu mai e – cum se spune – al nostru. (Cornel Ungureanu)

din lucrarea Timişoara între paradigmă şi parabolă, ediţie îngrijită de Eleonora Pascu, Editura Excelsior Art, 2002

 

Anunțuri

Lasă un răspuns / Leave a comment

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s