Eliana. Decizie amânată /6

Pablo Picasso

(…)

Vreme de mulți ani, în cea de a nouăsprezecea zi a fiecărei luni, primeam în dar nouăsprezece trandafiri.
În decembrie trecut, mi-am spus: destul! De astăzi înainte îți vei cumpăra singură flori.
Și am ales orhideea…
De ce?
Mi s-a părut că orhideea, prin frumusețea-i perfectă, printr-un ceva nobil ce nu poate să fie definit, are și puterea de a-mi aduce, pe lângă universul vizibil, o infinitate de universuri; fiecare cu coordonatele sale.
Așa a început călătoria mea cea mai zbuciumată, cea mai inedită, cea mai fascinantă.
În această seară de duminică, 18 decembrie, la ușa mea a sunat comisionarul. Era cel pe care îl cunoșteam. Avea datoria să-mi pună în brațele nouăsprezece trandafiri… „Semnați” a fost singurul cuvânt pe care l-a rostit. Și m-am supus „ordinului”.
Slăbiciune?
Nu. Mai degrabă gândul stupid că nu am dreptul să alung zâmbetul de pe fața tânărului florar.
După o scurtă ezitare, mă întorc la masa de scris, închid ochii și mă întreb: se încearcă forțarea întoarcerii din călătoria de un an de zile?
Nu. Ar fi prea simplu, iar încercarea ar fi asemănătoare acelor amănunte care stârnesc doar curiozitatea sau/și imaginația celor care participă la spectacolul vieții cu o suită de scene haotice.
Nu este cazul.
Întâmplare îmi tulbură sufletul și mă tem să nu cad pradă falselor impresii.
Dau prioritate universului vizibil și admir trandafirii. Sunt minunați.
Din colțul biroului, un mic zgomot, ca o timidă șoaptă de vânt, mă sperie. Să fie semn rău?
Ezitarea, în opinia mea, induce eroarea. Așa că las trandafirii pe tastatură și-mi îndrept privirea spre locul în care se dezvolta sunetul și constat că de pe lujerul orhideei căzuseră două petale și a treia se desprindea încet, parcă cu durere. Într-un gest necontrolat, întind mâna stângă sub floare și petala se lasă încet, cade în căușul palmei mele…
Întâmplarea are, oare, legătură cu starea mea?
Ceața, seninul, bunul sau răul, greșeala și tot cortegiul de simțăminte omenești , eu știu să le port cu/în mine…
Sunt încă sub puterea surprizei. Nu mă grăbesc.
Mâine dimineața, în drum spre birou, am să ia trandafiri și am să-i dăruiesc celor cu care, întâmplător sau nu,vom aștepta în aceeași stație un vehicul altfel decât cel clasic; un fel de navă fără comandant, ghidată doar de bucuria de fi împreună pentru câteva clipe.
(…)

fragment din romanul Eliana. Apus și răsărit de soare în Lumea virtuală, Corina Victoria Sein, 2016

Publicitate