Flori de cireş


Echinocţiul de primăvară a trecut.
E rândul florilor de cireş să ne poarte într-o lume a purităţii, a visului perpetuu.

RUGĂ

Sfeşnic şi cer!
Copac de care-mi lipesc
trupul şi mâna prea scurtă.

Sfeşnic şi cer
înfloriţi-mi gândul, grăbiţi-mi
întâlnirea cu valul cu mii de licăriri.
În adânc, din setea ierbii,
eliberaţi-mi dimineaţa.

din volumul Prinţul călător, Emil Şain, Editura Excelsior, 1995

REMEMBER – 16 DECEMBRIE 1989 la TIMIŞOARA –


timisoara intre

Conducătorii sunt muritori, statul este etern. (Tacitus)

piata-maria-1989

Piaţa Sfânta Maria – Timişoara

Reportaj cu sufletul la gură

Da, ziua aceea a fost deosebită, soarele nu s-a ridicat oricum, ci în aşa fel încât ne-a apărut exact din dosul Catedralei şi-atunci, la îndemnul părintelui din balcon, toţi, bătrâni şi tineri, femei şi copii, demonstranţii cu brasarde, cu panglici tricolore, legate în jurul capului, toată suflarea aceea de mai mult de o sută de mii de oameni, care  n-am îngenuncheat nici în faţa tancurilor, am pus genunchii în pământ, cu faţa spre catedrală, cu faţa spre Dumnezeu, spre soarele ce ridicase parcă sfântul lăcaş printr-un halou de lumină pentru a-l vedea cu toţii şi-am spus, după părinte, după credinţa şi bucuria noastră din suflete, după durerea noastră din piepturi, pe care nu ne-o va scoate nimeni niciodată, Tatăl nostru, pentru cei de acolo, pentru cei din aura ce înconjura sfântul lăcaş, pentru morţii noştri vii întru glorie veşnică şi recunoştinţă adâncă, pentru noi înşine, pentru viitorul nostru frumos şi drept în România, pe care ne-au dat-o cei mai puri dintre noi. Şi, la un moment dat, a erupt …
… curcubeul! A fost primul zvon, pe care mai mult l-am simţit decât auzit, zvon ce ne-a ridicat din genunchi şi ne-a făcut păsări ale cerului, ale bolţilor albastre, toţi fiind cu braţele pe sus, spre nemărginiri, de-acum fiind într-o altă rugăciune, într-o rugăciune-înălţare pentru imensa fericire revărsată din suflete. (Titus Suciu)

 

in-memoriam

Oraşul martir Timişoara

Sfârşit de an sau sfârşit de lume,
Sfârşit de suferinţă fără nume,
Într-un decembrie fără zăpadă,
Cărţi şi idei arse în stradă,
Dar sângele bate la orice rafală
Între Operă şi Catedrală.
Bat clopotele şi ne cheamă,
Nici baioneta n-o luaţi în seamă,
Aer de martie din Anul Nou vine
În magazinele fără vitrine.
Sub arme zace Timişoara,
Iată, îi răspunde şi ţara.
Şi clopotul bate şi-ndeamnă şi cheamă
Şi gloanţele de noi să se teamă.
Din miezul durerii sclipesc năframe
Cu sânge de prunci şi de mame,
Când iarna ne-o face mai caldă ca
ORAŞUL MARTIR, TIMIŞOARA. (Damian Ureche)

 

opera

Piaţa Operei, Timişoara

Pe urmă a fost 22 decembrie

A fost 16 decembrie, 17, 18: nu mai e nici o speranţă, îmi spuneau prietenii cu care alergam pe străzile Timişorii. Cel puţin să încheiem frumos. Pe urmă a fost 22 decembrie, cu exploziile de entuziasm. Şi pe urmă nesomnul lui decembrie.
La începutul lui 1990, totul exploda la Timişoara. Făceam revista Orizont cu o temperanţă demnă de invidiat, dacă notez că în fiecare zi apăreau jurnale care aveau în manşetă ştiri senzaţionale: unde sunt banii lui Ceauşescu, cine sunt teroriştii, ce se întâmpla în spitalul judeţean în decembrie. Toţi deţineau toate secretele; toţi erau posesorii marilor taine ale secolului. Se divulgau secrete teribile, se aruncau anateme. Băieţi molâi altădată, poeţi de mâna zecea, revendicau întâietatea: ştiau. Erau, în lumea aceasta cenuşie, stelele spectacolului …
Premieră la Naţionalul timişorean, Priveşte înapoi cu mânie, montare la care spectatorii stau pe scenă. Aş rămâne, dar … Mult public tânăr. Lor le stă bine acolo, aşa, înghesuiţi, copleşind spaţiul îngust al celor ce se vor dezlănţui. Al celor care vor să privească înapoi cu mânie. Ei între ei, tinerii de ieri şi de azi, trăindu-şi furia, isteriile, vitalitatea, bucuria de a înjura în această lume nebună. Simt că nu am ce căuta acolo – plec acasă, după un ocol lent, ca un drum al disperării prin oraşul care nu mai e – cum se spune – al nostru. (Cornel Ungureanu)

din lucrarea Timişoara între paradigmă şi parabolă, ediţie îngrijită de Eleonora Pascu, Editura Excelsior Art, 2002

 

Un dar poetic


Cãtre acel suflet care a grãit:
„În aritmetica iubirii
Unu plus unu înseamnã totul,
Dar doi minus unu nu înseamnã nimic,

Unu
Nu e ceea ce credem noi,
Unu e pecetea egoistã
A lui doi…”
Poezia mea?

Defulare și rãspuns!

Non tangunt et amant

„Ştiam că vom vorbi şi-ai să te bucuri!”
„Vezi?”
Acum pot vorbi. Şi nu mai tac ’primul cuvânt’!”

Precum braţele crucii gotice
din două minusuri – negări
s-a născut adevărul – zăpadă!

După şase salbe – smarald
ce pe Terra le-am legat
în jurul sferei de aur – Helios.

Adevărul nu mai doare.
Vreascuri?
Gaj suprauman…

20 făurar 2012
Atemporal… scris cu peniţa Sufletului, întru Eternitate…
Ţi-am dat toată Fiinţa mea… deşi atunci eram prea „cruzi” şi prea
„cruzi” ca să înţelegem!

din volumul Samovarul tăcerii întru logos, Elisabeta Zelika, Editura Excelsior Art, 2012

Coșmar de asfalt

De febră pajiștile ard –
se înfioară
caprifoiul cățărat pe gard
suspine verzi
se-neacă în
smoala nopții

în somn
un greiere tresare
lipindu-se
speriat
de rădăcina ierbii

din volumul Spirală, Nora Damian, Editura Excelsior Art, 2016

 

FLĂCĂRI

flăcări
în tăcere
nuanţe neutre
în absenţe
dureri
şi bucurii
purtându-se
cuviincios
în societate,
insatisfacţii,
inconveniente
din pricina
lipsei de fericire
sau
din alte pricini
flăcări
dureroase,
dureroase…

din volumul Dragostea are picioare repezi, Anda Maria Neagoe, Editura Excelsior Art, 2016

 

 

Pictori și poeți – Nicolae Grigorescu și Ioanide Romanescu


 

POEZIE – IOANID ROMANESCU

romanescu

***
Chiar aici – la un pas –
chiar acum – în clipa ce s-a adăugat
sfârșitului devenind trecut –
m-am, auzit strigându-mă din tot ce urmează ce urmează

dacă mâna o-ntind, orizontul
nu se apropie mai mult înțelegerii –
dar dacă răspunsul e posibil ca altul
și nu doar ecoul să răspundă

mi-s ochii obosiți de vis –
ca păsările însetate deasupra mării
se prăbușesc peste real

de aș putea să mă sting
în cel care trebuia să fiu

din volumul „Cele mai frumoase poezii”, Ioanid Romanescu, Editura Albatros, 1985

 

Toamna – poezie și pictură


14191401_1318609001516640_916512625_o

Toamna la Timișoara –   Parcul Rozelor

Prieteni,
De un timp, mi-am propus ca fiecare zi de sâmbătăâ să o „trăiesc” în lumea fascinantă peste care veghează poezia și pictura.
De ce ?
„Pentru că poezia și pictura trezesc în noi pasiuni”.

paulvalery_newbioimage

… iubesc poezia lui Paul  Valéry,â:

UN FOC DISTINCT…
(fragment)
(…)
Noaptea, zilele mele mi-aruncă  lungi priviri,
După primele clipe de somn care mă storc;
Când chiar nefericirea se toarce-n dungi subțiri
Ele să mă trăiască și să-mi dea ochi se-ntorc.
(…)

Tablourile lui Paul Cézanne îmi frământă (?) sentimentele…

Un modest OMAGIU – Adrian Enescu


adrian enescu

„Compozitorul Adrian Enescu a murit, vineri, 19 august, după o viaţă dedicată muzicii, mai precis 41 de ani de carieră, anunţă Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România.
Adrian Enescu s-a născut pe 31 martie, 1948 şi este un muzician şi un compozitor român cunoscut în special pentru activitatea să în domeniul muzicii de film, numele sau fiind asociat la aproximativ 65 de titluri.
Ca muzician, Adrian Enescu a fost printre primii artişti de muzică electronică din România, începând cu anii ’70.” sursa: „Gândul”.

4 IULIE


CAPITALA TEHNICO-ŞTIINŢIFICĂ A LUMII MODERNE

Palo Alto este ţinta ieşirii noastre de azi, pentru aprofundarea virtuţilor locului. Noi, seniorii ieşim mai repede cu David-Robert, nerăbdător să mergem la plimbare. Pe atunci, ai noştri locuiau încă în Silicon, la Elan Village. Părinţii încarcă în maşini hainele, căruciorul, iar noi aşteptăm la colţul străzii ce trece pe lângă Lockheed Martin. Privesc cu suspiciune peste gardul celebrei fabrici şi nu văd mare lucru. În fine, vin cele două maşini şi ne îmbarcăm, ajungând repede în Palo Alto, de îndată ce trecem pe podul Dumbarton. Vorbim despre scunfundarea geologică a San Francisco Bay Area, despre sutele de microclimate sau despre petele colorate din această coadă de golf traversată de Dumbarton. Pentru depoluarea lagunei urât mirositoare au fost deversate culturi de microorganism care degajă oxigen. Numele spaniol al oraşului e dat de pădurea de conifere Redwood, El Palo Alto, descoperită în 1769 de Gaspar de Portola, cum atestă o placă mare, comemorativă. Desigur, iniţial trăiau aici amerindienii ohloni, acum peste 64% din populaţie este albă, europeană. În mare parte ascunse de vegetaţia fastuoasă, se unesc aici două localităţi şi sunt două downtown-uri foarte active, alternând cu suprafeţe întinse rezervate parcului, care este raiul bicicletelor.
Populaţia rezidentă din Palo Alto este cea mai educată din ţară, cu cea mai mare densitate de inteligenţă tehnico-ştiinţifică din lumea modernă. Include mari porţiuni din complexul universitar Stanford, este incubatorul văii Silicon, cu Hewlett Packard, Tesla Motors, pentru high-tehnology companies Apple, Google(cu anexa Muzeului computerelor), Facebook, Sun Microsistems…
Universitatea a fost construită în 1876, dedicată de Jane şi Leland fiului lor care a decedat la 15 ani de febră tifoidă. Pe o mare întindere în jurul ei s-a impus din start o prohibiţie antialcoolică, pentru care locuitorii s-au autodenumit Temperance Town. Oricum, în întreg arealul golfului se consumă cel mai puţin alcool din lume şi nu se fumează aproape deloc. Pe lângă campusul universitar s-a mai construit şi un Professorville, pentru a nu impune naveta cadrelor didactice.
Încă la începutul veacului XX localnicii au început să inventeze. Întâi tubul cu vacuum şi oscilatorul electronic. Pe Addison Avenue am descoperit şi garajul în care a fost conceput Hewlett Packardul care a generat dezvoltarea industrială din Silicon Valley. Mersi, nu este accesibil publicului. Numărul mare de şcoli au clasat oraşul pe locul doi în SUA. Cum lucrurile n-au stat pe loc, înalta calitate a vieţii, existenţa unei puternice clase de mijloc au evoluat, la o populaţie urbană de 64,000 de locuitori s-au creat în noile locaţii industriale peste 100,000 locuri de muncă în Silicon. Palo Alto este most expensive college town in USA în 2010. O maree de tineri studioşi…La ieşirea din oraş ne mai oprim în faţa vitrinelor lui Stanford Shoping Center, care la ora aceea era déjà închis. Oricum, nu achiesam la marfa scumpă a lui Armani. O lumină artificial plăcută se lasă peste oraş, de sub veiozele verzi ale arborilor. Aşadar, din acest cel mai intelligent oraş al lumii se ramifică în jur fabricile pe lângă care trecem în fiecare zi. Îmi amintesc doar câteva, Amazon, Hewlett Packard, Ideo, Palo Alto Medical Foundation, SPACE Systems, Tesla Motors, Tibco Software, Xerox, Nokia, Samsung, Lockheed Martin, Skype, Apple, Bell (regional), P.A.Internet Excange, Cisco, Gartner, Google, Microsoft şi câte or mai fi…În acest context nu înţeleg cum există indivizi care au vandalizat şi decapitat statui. Nu-i frumos să plasez informaţia tocmai aici, dar cred că un segment de populaţie, care nu are acces la lucruri sublime, devine ridicol cu făptuiri de neconceput. Se revoltă tehnica împotriva artei? Nicidecum. În Palo Alto s-au născut Joan Baez, L. Buckingham de la Fleetwood Mac, Clifford de la Creedence Clearwater Revival. Ca şi Sergey Brin, cofondator Google, David Filo de la Yahoo, regretatul Steve Jobs de la Apple, Karim de la YouTube, William Hewlett, cofondator la Hewlett Packard, Mark Hurd, preşedinte la H.P., Larry Page, cofondator Google, Zuckerberg de la Facebook, Eloon Muk de la Tesla Motors şi Space X.
Din Palo Alto e şi Condoleeza Rice, iar cel de al 31-lea preşedinte al Statelor Unite, Herbert Hoover este o constantă mândrie a paloaltiştilor.
Joan Baez mai cântă şi azi, fără acompaniamentul lui Bob Dylan. I-am ratat concertul din Mounty Wiew, cu toate că era la doi paşi de noi. De fapt, ai mei sunt rockeri şi n-am insistat să-i car după mine la o briză de folk, cu toate că ne-am fi amintit de acea perioadă hippyotă, care de-acum este apanajul seniorilor care au trăit-o. Fenomenul New Age, care a înlocuit vechiul nonconformism, nu mi se potriveşte.
Ieşim din nou de pe podul Dumbarton şi oprim într-un complex commercial pe care l-am localizat pe lângă Cisco. Erau doar firme chinezeşti. Am fost acostaţi de un englez european care căuta ceva…de mâncare, într-un complex de localuri cu grămezi de alimente asiatice. Insul era un nonconformist, probabil, nu se putea adapta la realităţile zonei. L-am conseiat să urce în maşină şi să meargă la San Francisco, unde va găsi, precis şi un biftec în sânge…

din volumul Hotel California, Lucian Bureriu, Editura Excelsior Art

Statuie ecvestra


 

Jorge-Guillém-poeta-Generación-del-27

Trapul întârzie aici,
Între smucire și mână
Astfel, strunit, se răci
Dorul care-n zări îl mână.
Stau pe un armăsar focos
Minunat de credincios:
Nemișcat, deși-n mișcare,
Dar cât  frâu îmi cere locul
Spre-a-mi închide-n bronz tot focul,
Limpede-n friguri de zare

Jorge Guillen , Cele mai frumoase poezii, traducere de Ștefan Augustin Doinaș și Andrei Ionescu, Editura Albatros, 1980