Emil Şain – un scriitor interesat de realitate, de viaţă, fiind mai tot timpul „conectat” la ce se întâmplă în apropierea lui, implicându-se, atunci când este nevoie, atunci când poate, în rezolvarea problemelor care, uneori, ne îndepărtează de propria fericire. „Sunt, a mărturisit cândva Emil Şain, robul unei intuiţii stranii care-mi porunceşte să nu pierd timpul, că trebuie să profit de clipa de graţie”. Emil Şain scrie răspunzând unei necesităţi, dar şi cu plăcere pentru că în universul lui nu e loc pentru lucruri deformate. Aş spune că este deţinătorul secretului de a crea, de a interpreta propriile-i trăiri prin simţirea colectivă, ca şi cum ar trăi într-o conştiinţă ciudată a lumii, vrea, nu vrea, prin acest demers are parte de evenimente complicate şi uneori dureroase. Cele mai recente apariţii editoriale semnate de Emil Şain (Baladă pentru o inimă fugară şi Bobârnace sub centură) mă obligă să remarc disponibilitatea autorului de a reveni cu tenacitatea-i bine cunoscută, cu mânie blândă, uşor diluată şi dezintoxicată cu abilitate măsurată, la faptul cotidian, la fotograme.
Emil Şain are ce are cu cei care au drept ţintă agoniseala rapidă, cu cei care fac afaceri sub oblăduirea întunericului generat de: nu văd, nu aud, ce treabă am eu?Autorul nu-i iartă pe cei care au ridicat la rang de sport naţional dezumanizarea prin acumulare de bunuri obţinută prin minciună, prin trădare, prin jaf.
Scriitorul Emil Şain mai are şi alte temeri pe care, mai direct sau mai pe ocolite, ni le împărtăşeşte: „ne-am putea trezi, ne şopteşte Domnia-Sa, într-o bună zi, «globalizaţi» într-un mediu în care cei mai mulţi dintre noi să fim fascinaţi de «metafizica» unui fals teritoriu în care «orice este permis, orice se poate, orice, orice…» de parcă ne-am afla într-o nesfârşită sesiune mereu deschisă pentru grobieni”. Iată de ce, zic eu, Emil Şain scrie, iar cărţile lui sunt ca un strigăt de avertizare pe care-l doreşte întors către noi sub forma unui ecou igienizat, decojit de prostul gust, de vulgaritate, de răsuflarea otrăvită a galeriei portretelor atât de bine conturate în paginile cărţilor sale. Emil Şain, prietenul nostru, ne-a adunat, aici, astăzi, 19 septembrie, 2009, data când împlineşte o vârstă frumoasă. În acest volum, autorul este preocupat, îndeosebi, de modul ciudat în care timpul se dilată şi se contractă. Cei care veţi citi cartea veţi înţelege mai mult.
Talentul literar al lui Emil Şain este unul vizual, dar mai ales selectiv, „Cazul” Emil Şain este un amestec de observaţie şi receptor afectiv. Ilustrez spusele mele, citindu-vă un fragment din poezia „Călătorie incertă”:
„Puteam să am o inimă fugară
Să i-au trenul tristeţii dintr-o gară
Să merg fără să ştiu unde cobor,
Fără să ştiu de-o să trăiesc ori mor…
S-ajung acolo, unde nu am fost nicicând,
Purtându-te mereu, iubita mea, în gând,
S-ajung acolo, unde n-am mai fost,
Căutându-te, iubito, fără rost,
Tu, trenule, din nopţile tristeţii,
Păstrează-mi la bagaje anii tinereţii,
Hai trenule, du-mă, du-mă orişiunde,
Du-mă în orizontul unei iubiri pierdute,
Tristă, rătăcind pe căi necunoscute,
Ori lasă-mă în gara, în gara fericirii,
Acolo, unde a rămas gustul iubirii!” (Corina Victoria Sein)
Casa care adăposteşte gânduri • Editura Excelsior Art 