Colecţia Bibliotheca Historica et Archaeologica


Colecţia Bibliotheca Historica et Archaeologica vizează recuperarea istoriei şi culturii tradiţionale a poporului român. Principiul fundamental în virtutea căruia se asigură unitatea acestei colecţii este convingerea că trebuie cunoscută şi înţeleasă istoria, evoluţia vetrelor de cultură ale naţiunii noastre pentru a ne cunoaşte, a ne înţelege, a ne preţui şi a ne respecta nu numai predecesorii, ci şi pe noi înşine. Valorificând trecutul în prezent, putem crea conştient bazele viitorului. (Corina Victoria Sein)

http://www.excelsiorart.ro/carti/bibliotheca-historica-et-archaeologica.html

Publicitate

Eu și trecutul


 

CORINA VICTORIA SEIN

zilele trecute au aruncat  peste mine resturi de lumină
și noaptea întârzie să vină

rostogolite în cascadă
întâmplări uitate mă invită să le fiu oaspete
refuz
în mine ele sunt temeinic așezate

din când în când le îmbrac în recunoștință
merită
cu sau prin ele
am înțeles că viața este un nesfârșit început

capcane strălucitoare îmi poruncesc
prin supunere
să alunec pe pojghița fragilă a trecutului
să deschid cercul ce închide  o parte din mine
și să mă întreb
ai învățat să asculți gândul
ce ai înțeles

fluviul de gând are curs  prin filtrul memoriei mele
eu și trecutul ne angajăm într-o luptă blândă

întâmplările se lovesc în cădere
și lumina crește
limpezește gândul

silit se-nchide cercul

eu salvez prezentul
fără să privesc viitorul indecis încă

exist
vreau să adun în mine
destinul

din volumul Ritual în absenţă, Corina Victoria Sein, coperta și ilustrațiile, Vasile Pintea, 2015

Destin


destin

Când
în pragul casei
un prieten –
suspendat între pierderi
din clipa în care a rămas
să aştepte
întoarcerile mele –
plânge,
mă strecor din trecut
în prezentul ignorat de-o vreme
şi
meditez la tot ce în clipele pierdute
dorul adună.

Trecutul resemnat rătăceşte
prin ringul în care
am trăit clipa perfectă…

Un rest de îndoială zboară
peste înflăcărarea mea
când
prezentul perfid mă ademeneşte…

Între lumină şi umbră
mă tem
că o să sperii viitorul
cu trecutu-mi închis vremelnic
într-o sferă…

din volumul Capcane, Corina Victoria Sein, 2014