Un semn


retorica

Se stinseră ultimele ruguri de toamnă,
Nu se mai aud prin nori zburătoarele vremii
Trecând cu ţipete lungi spre mările calme din sud.
Acum sosesc nevăzute armii de frig,
Ceţuri lăptoase devoră copacii şi câmpul.
În curând, caii albi ai zăpezii, în curând
Iarna suflând cu albastru peste mişcările noastre.
Cel ce singur pleacă din pădurile verii,
Cel ce se‑ntoarce cu sufletul palid
În odaia solstiţiului, învelit în tăcere –
Mai singur va sta lângă fereastra de nord,
Încercând să şteargă cu răsuflarea
Aceste flori de gheaţă, aduse prin întuneric
De cineva neştiut, ca un semn fără nume
Al depărtării de sine sau al plecării…

din volumul Retorica şi umbra ninsorii, Anghel Dumbrăveanu, Editura Excelsior Art, 2008

Reclame

Ceremonial


marti9

Ceremonialul intrării Toamnei
în Cetate
anticipează ieşirea-mi din anonimat

sunt aleasă
să închid porţile de verde
cu un lan
de galben-arămiu din floarea-soarelui

să-i dau strălucirea din zilele de splendoare
când
pe terasa din vlăstar de răchită
nu luam în seamă tavanul din roşul pământ ars
dar
priveam cu încântare cum din cer cădeau
stropi de viu lângă petale de magnolii reînflorite
apoi
în aerul ce-l respiram
răsfiram puternicul dor de primăvară…

acum

sădesc verde de smarald în roşu-cărămiziu
fără să grăbesc ruperea mugurilor
fără să încerc întoarceri în blânda vară
sau
în nestăpânita şi imprevizibila primăvară

las gândul liber să curgă
în versuri izvor.

din volumul Capcane, Corina Victoria Sein, 2014

Despre nori


Această prezentare necesită JavaScript.


Oraşul ne întâmpină cu praful domolit
peste trotuarele înnoite
de riduri.

În turnul, unde în fiecare dimineaţă,
e închisă pasărea cu trup de mare,
infinitul e strâns în mănunchi,
cineva încearcă să-l ardă,
să cadă peste noi miasmele lui.

Străzile sunt balansoare galbene
şi se sfârşesc într-o arenă.

Pentru cine s-a înălţat, acolo, oare un templu?
De ce vestala ne oferă drept scaun
cerul?

Spectacolul începe.

Actorii încrucişează măştile
la picioarele noastre,
eu încep să cred că,
fără această închipuire,
în mine ar creşte doar norii…

din volumul Dinspre oglindă, Corina Victoria Sein

Sarea în miere


ELISABETQA
Toamnă – aur alb,
moarte-n miere…
înviere.

De ce-ţi prelingi
lacrima de sare
pe crengile copacilor înălţaţi spre Cer
în rugăciune?

Doar Mieii mă înţeleg,
Îmi încălzesc sufletul ciob
Mângâindu-Ţi turmele de Miei…

Nihil sine Deo!

făurar, 2012

 

Din volumul Samovarul Tăcerii întru Logos, Elisabeta Zelinka, Ed. Excelsior Art, 2012

Lacrima


20
Lacrima nu fierbe în spaimă,
nici nu cade atunci când i se porunceşte,
nu fierbe în taina soarelui,
şi nici nu e născătoare de slăbiciuni.
… nu seacă din cauza zorilor înfipţi-n ochi,
lacrima nu fierbe
sub focul unui freamăt oarecare,
Ea fierbe doar sub teroarea durerii…

 Din volumul Iubire şi otravă, Emil Şain, Ed. Excelsior Art, 1990

Evadare


depresie

Şi tot luptându-te
Să devii o femeie liberă,
Ai evadat din sufletul meu.
…
Treceai prin viaţă
În urma unui alt bărbat.
El mergea, în faţa ta,
Cu mâinile în buzunare,
Tu, în urma lui,
Împovărată
Cu două sacoşe
Pline cu iluzii…

Din volumul Zăpezi în flăcări, Emil Şain, Editura Excelsior Art, 2003