Încă o zi


cred2d4

Primesc în dar încă o zi.

Trăieşte-o!
îmi porunceşte o voce ascunsă-n mine.

Cum
întreb în vreme ce un vrej de iederă-mi
susţine gleznele fragile.

Alege din oferta generoasă
ce ştii să faci mai bine…

Să alerg prin iarba-naltă şi aspră
până ce ochii-mi vor fi cuprins
frumosul pe cale să se întâmple
până ce tălpile-mi vor atinge orizontul
şi braţele-mi vor cuprinde lumi necunoscute…

Apoi
să scriu despre
dragoste şi trădare
adevăr şi minciună
zâmbet şi privire-ndurerată
înţelepciune şi nerăbdare
respect de sine şi dezonoare
evoluţie şi regres
victimă şi călău
putere şi subordonare…

Aceleaşi jocuri
aceleaşi idei
vin în stoluri şi aruncă
fructul cuvintelor vechi
în ziua abia începută…

din volumul Capcane, Corina Victoria Sein, 2014

Scrisoare către un tânăr poet şi o propunere pentru încurajarea poeziei în Irlanda


„Sic honor et nomen divinis vatibus
atque Carminibus venit.*

HORAŢIU, Arta poetică

imagini irlanda

1 decembrie 1720
Domnule,

După cum ştii, ţi-am purtat mereu multă prietenie, şi, ca urmare, m-am informat despre purtările şi despre studiile domniei tale chiar mai mult decât este pe placul unui tânăr îndeobşte; trebuie să mărturisesc, de aceea, că am fost încântat să aflu, din ultima scrisoare, că ţi-ai îndreptat privirile către poezia engleză, şi doreşti să te dedici ei, făcând din aceasta o profesiune pentru viitor. Două motive mă împing să te încurajez în acest studiu: unul, modestele posibilităţi materiale de care dispui la ora actuală; altul, foloasele ce le trag, din partea poeziei, societatea, toate domeniile de activitate şi omenirea, în general. Pentru aceste motive nu pot decât să laud înţeleapta dumitale hotărâre de a renunţa aşa de timpuriu la alte studii, aspre şi neroditoare, şi de a te dărui aceluia care, dacă te ajută şi norocul, îţi va mări şi bunăstarea şi îţi va aduce o meritată recunoaştere: se vor făli cu tine nu numai familia, ci şi Ţara întreagă.
Iar dacă ai nevoie de o justificare în plus şi de o încurajare, îţi voi spune că istoria veche şi cea modernă ne arată că mai toate personalităţile care au ocupat poziţii însemnate au dovedit într-o măsură mai mică sau mai mare înclinaţie spre poezie sau măcar o bunăvoinţă deosebită pentru cei dăruiţi cu inspiraţie poetică.
Şi m-aş încumeta să o dovedesc, dacă aş avea o încuviinţare oficială să o fac, că e cu neputinţă să fii un bun războinic, teolog sau magistrat, ori chiar un excelent crainic public ori cântăreţ ambulant, dacă n-ai oarecare aplecare către poezie şi un strop de talent de a face versuri; dar nu voi spune mai mult despre acest subiect, pe care celebrul Sir P. Sidney1 l-a dezbătut perfect înaintea mea, în a sa Apărare a Poeziei.
În ce mă priveşte, cum n-am mai făcut un singur vers de pe băncile şcolii, unde am suferit prea groaznic pentru nereuşitele mele în materie de versificaţie ca să mai simt de atunci dorinţa să mai încerc, nu sunt în măsură, plecând de la propria mea experienţă, să-ţi ofer sfaturile pe care ţi le doreşti, şi nu voi dezvălui (căci îmi place să-mi tăinuiesc pasiunile) ce mult regret că am nedreptăţit poezia în acea epocă a vieţii mele în care aveam mai multe posibilităţi de a face progrese în această direcţie; de altfel, vârsta şi infirmităţile mele mă pot scuza îndestul pentru că nu-ţi pot sluji drept călăuză în ale scrisului, cu mâinile mele şovăitoare şi cu ochelarii pe nas. Totuşi, ca să nu te las de tot fără sprijin într-o asemenea întreprindere de care depind renumele şi fericirea dumitale, o să-ţi ofer, în rândurile următoare, o sumă de gânduri răzleţe despre subiectul ce te interesează, aşa cum le-am notat citind felurite cărţi şi făcând observaţii asupra lumii înconjurătoare.
Există instrumente foarte mici, foarte mult folosite de către şcolari, închipuite din mai nimic, cum ar fi un fluier făcut dintr-un pai de trestie (străvechiul flaut arcadian), dintr-o pană de pasăre sau un bold mai grosuţ. Acest mic instrument se sprijină cu capătul pe degetul mare al mâinii drepte, susţine arătătorul şi e la rândul lui susţinut de al treilea deget. Îmi propun să fiu aici, pentru dumneata, acest mic ghid elementar, şi să-ţi indic unele detalii care ţi-ar putea folosi ca un fel de abecedar al poeziei.
Înainte de toate, eu nu sunt convins că, pentru un poet modern, ar fi absolut necesar să creadă în Dumnezeu, ori să trăiască un grav sentiment religios, şi asupra acestui aspect să-mi permiţi a-mi exprima rezerva privind aptitudinea dumitale; deoarece religia ai deprins-o de la mamă, n-o să-ţi fie deloc uşor să înfrângi prejudecăţile moştenite din copilărie, pentru a căpăta încredinţarea că mai mult valorează să ai un spirit adânc decât să fii un bun creştin, şi să înfrunţi astfel modul de a gândi al majorităţii; iar dacă, după o sinceră privire în sine, vei descoperi asemenea slăbiciuni, datorate educaţiei primite, părerea mea este că ar trebui să renunţi la mânuirea penei de scris, căci n-ai avea cum să pătrunzi în lumea poeziei; afară doar dacă ai accepta să te resemnezi a îngroşa numărul falşilor artişti, cei plicticoşi şi mălăieţi, sau să fii hulit de confraţii tăi, sau să reuşeşti să-ţi ascunzi înclinaţia spre religie, aşa cum oamenii bine educaţi îşi ascund întinderea ştiinţei lor, din bunăvoinţă faţă de lumea ce-i înconjoară.
Şi asta pentru că poezia, aşa cum este concepută în ultimii ani de către cei care şi-au făcut din ea o meserie (şi nu vorbesc aici decât de aceştia, nenumind poet pe acela care scrie doar pentru plăcerea sa, aşa cum nu-l numesc violonist pe cel care doar se amuză cântând la vioară), poezia, zic eu, s-a desprins energic de îngustele idei de virtute şi de credinţă, pentru motivul că magiştrii noştri au stabilit că cea mai mică doză de religie, la fel ca o picătură de bere strecurată într-un pahar cu apă de izvor, ar tulbura şi ar strica limpezimea celui mai strălucit geniu poetic.
Religie înseamnă: cer şi infern, cuvântul Domnului şi Sfintele taine, precum şi douăzeci de alte noţiuni care, luate în serios, sunt potrivnice unei gândiri libere, neîngrădite, cât şi bucuriei de a trăi, şi pe care un adevărat poet n-ar accepta să le admită, decât cel mult sub forma unor licenţe poetice. Dar pentru el este necesar ca toţi ceilalţi să creadă în mod serios în aceste lucruri, pentru ca mintea lui să poată lucra spre paguba lor; căci, dacă un literat, spirit liber, nu are nevoie de credinţă religioasă, totuşi religia este necesară pentru un literat, aşa cum este un instrument pentru mâna care îl face să cânte; şi, în legătură cu acest subiect, modernii vin cu exemplul marelui lor idol Lucreţiu, care n-ar fi fost un poet atât de însemnat dacă n-ar fi stat cu un picior pe tărâmul religiei, religio pedibus subjecta, şi, de la această înălţime, n-ar fi avut o superioritate asupra tuturor poeţilor timpului său şi a celor din epocile ce au urmat, care nu erau urcaţi pe acest piedestal.
Dealtminteri, e de observat şi că Petroniu, un alt favorit al lor, vorbind despre calităţile unui bun poet, insistă în mod deosebit pe liber spiritus; expresie despre care am avut până acum o părere foarte nepotrivită, crezând că prin asta el denumea o imaginaţie bogată, sau o mare putere de înţelegere, sau o inventivitate ieşită din comun; dar, acum, părerile şi practica modernilor m-au ajutat să pricep o altă interpretare, mai adâncă; luând în sensul cel mai propriu expresia spirit liber, adică o minte sau o inteligenţă liberă – deci desprinsă de toate prejudecăţile privind pe Dumnezeu, religia şi lumea de dincolo, îmi explic perfect pentru ce poeţii din vremea noastră sunt sau se simt obligaţi să fie liber cugetători.
Dar, deşi nu mă pot sprijini, pentru a-ţi recomanda practicarea credinţei, pe exemplul unora dintre eminenţii noştri poeţi englezi, nu mă simt mai puţin îndreptăţit să te îndemn ca, după modelul lor, să fii un bun cunoscător al Sfintelor Scripturi şi chiar să încerci a le înţelege în profunzime, dacă e posibil. Prin asta nu încerc decât să-ţi insuflu o datorie de pietate; departe de mine gândul de a te sfătui să crezi în ele sau să faci mare caz de autoritatea lor: în această privinţă, vei proceda cum ţi se pare mai potrivit; dar îţi pretind să le citeşti ca pe ceva necesar pentru a îmbogăţi mintea unui literat şi a unui poet, – ceea ce reprezintă un cu totul alt punct de vedere decât acela al unui creştin; am remarcat că aceia înzestraţi cu spirite strălucite au fost şi nişte excelenţi exegeţi ai textelor sfinte: poeţii noştri moderni sunt toţi, până la ultimul, aproape la fel de docţi în domeniu ca şi unii dintre teologii noştri, iar, uneori, citează mai des decât aceştia din Scripturi. Le-au citit ca istorici, în calitate de critici, ca muzicieni, comedieni, poeţi sau în alte feluri, numai ca oameni religioşi nu, şi au descoperit că pot trage avantaje din asta; căci Scripturile sunt, fără doar şi poate, un izvor de bogăţie a spiritului şi un material de construcţie pentru spirit. Vei putea, aşadar, precum te învaţă operele moderne, să te adăpi la aceste izvoare veşnic pure ori să le pui la temeliile operei tale. Şi, la drept vorbind, fără ele nici nu ştiu de unde ar împrumuta autorii noştri imaginile, personajele, pildele şi chiar un anumit limbaj. Închideţi de tot cărţile sfinte şi vă asigur că spiritul nostru s-ar veşteji şi ar decădea şi că asta ar însemna dispariţia a jumătate din poeţii ce vieţuiesc în Regatele noastre.
Şi, dacă s-ar petrece acest dezastru, ce s-ar mai bucura scriitorii din această categorie (toţi, cred, cu excepţia nemuritorului Addison, care s-a folosit de Biblie într-un chip mai inspirat ca toţi ceilalţi) că s-au retras la timp şi au lăsat prezenta generaţie de poeţi să cadă pradă unor astfel de năluci nesănătoase. (vom continua)

* Astfel, poeţii inspiraţi şi poemele lor se bucură de glorie şi faimă (lat.).

fragment din volumul Istorii irlandeze,  Jonathan SWIFT, selecţie, traducere şi note de Bogdan Bădulescu, în curs de apariţie la Editura Excelsior Art

 

Ziua-corabie


Fata Amurg, 6

Mă întorc
la aeroportul fără nume
al prezicătoarei exotice pe care
cândva
întâmplarea sau îngerii mi-au adus-o-n cale.

Aeroportul – în paragină –
mă ispitește cu un surâs și nori de așteptare.

De teama de a nu avea timp
să aflu unde se ascunde prezicătoarea
spintec umbrele – semne ale distanței-timp
și chem cuvintele ce încă dorm între palmele mele.

Din ziua-corabie legănată pe valuri de incerte șoapte
coboară prezicătoarea cu ochii legați în nod de stele obosite
și cu un papirus semănat cu multe cuvinte

Spre seară nu se vor deschide florile numite
Regina nopții
culorile curcubeului vor pleca departe
munții își vor pierde însușirea de stâncă
pădurea va pieri sub respirația rece
a pământului slăbit…

… mâine?
întreb sub imboldul unui dor necunoscut.

Mâine va fi luminos…

din volumul Capcane, Corina Victoria Sein, 2014

Piatră tocită


COPERTA - ZBOR

http://www.excelsiorart.ro/carte/zbor-spre-lacrimile-soarelui.html

Singur,
Ca o piatră tocită
Sub călcâiul ascuţit
Al Timpului,
Am fost lăsat printre voi,
Printre bolovani mai tociţi
Decât mine,
Printre oameni.
Da,
Sunt şi eu om,
Om zămislit de natură
Pe iarba culcată
De pasul gândirii –
De talpa
Iubirii.
Trăiesc printre munţi,
Printre flori, printre stele,
Printre ochii ei
Negri şi mari. Sunt mari
Şi deschişi către inima mea,
Către răceala ascunsă în
Piatră.
În piatră mocnesc şi
Aştept nemurirea sau
Chipul tău blând –
Sau pieirea… Ca
O piatră tocită.

din volumul Zbor spre lacrimile soarelui, Alexandru-Ioan Cânda, Editura Excelsior Art, 2014

Cine mi-a furat lumea


In Memoriam

Emil Şain

Emil Şain

Oameni buni,
Vă întreb cu mari emoţii în glas:
Cine mi-a furat lumea?
Unde îmi sunt prietenii?
Cine mi-a furat
Răcoarea verii?
Cine mi-a furat
Culorile anotimpurilor?
Unde mi-au dispărut vecinii
Ce mă salutau cu respect şi cu bucurie,
Spunându-mi:
„Noapte bună”,
„Bună dimineaţa”?
Cine mi-a furat
Zâmbetul curat
Al lumii de lângă mine?
Oameni buni,
Vreau lumea mea înapoi!
Cine a furat liniştea
Şi bunul simţ de lângă mine?
Lumea mea de linişti,
Înţelegere şi înţelepciune,
De încredere şi sprijin,
Lumea mea cu lacrimi
De bucurie…
Lumea mea săracă,
Dar ce poartă haine curate,
Lumea mea ce are
În suflet speranţe,
Binele şi greul vieţii…
Oameni buni,
Daţi-mi lumea mea,
De credinţă şi har,
Înapoi!…
Şi ce-i dacă lumea mea
Nu mai poate alerga
Pe stadioane,
Nu mai poate aplauda
Ca altă dată?
E lumea mea
Ce o port în inima mea,
Cu care am petrecut
Ani de bucurii şi tristeţi.
Cine mi-a furat lumea,
Lumina anilor frumoşi,
Tineri curajoşi şi puternici
Dacă aflaţi ceva,
Vă rog,
Să mă anunţaţi la căsuţa poştală 75,
Grăbiţi-vă, anul viitor,
Căsuţa mea poştală va purta nr. 76.

Din volumul M-am îndrăgostit de Mona Lisa, Editura Excelsior Art, 2012

Până la urmă


Capcane

Ai ceva de-ascuns?
Mă întreb mereu în şoaptă…

… poate

neputinţa de-a întoarce
ploaia în pădurea purificatoare
dragostea aprinsă doar pentru o clipă
nedorinţa de a construi o casă
cruzimea de a culege
o floare abia îmbobocită
dorinţa de a fi mereu în desfăşurare
neacceptarea ideii cum că
până la urmă
dragostea câştigă…

Temându-mă
să mai înfrunt
vocea-mi acuzatoare
aleg drept capăt de drum
un lan de floarea soarelui
ce curge ca un fluviu…

În mijloc
apa vie
îmi înfăşoară gleznele fragile
şi-mi spală deprinderea
de-a merge…

Vino
şterge sau amplifică-mi
şoapta
dragostea cândva
ne va ucide.

din volumul Capcane, Corina Victoria Sein, 2014

Nu aştepta


ad6

Nu trebuie să aştepţi
să te părăsească un el, o ea
doritori să includă în povestea lor
destine din prea delicat cristal…

Nu azi
dar mâine poate
vei fi doar un fragment de gând
lăsat de el, de ea
într-un popas cândva comun.

Nu încerca să refaci întregul
când tu calci doar pe cioburi
nici el, nici ea
nu o să vadă tălpile-ţi rănite
nu se vor opri să asculte cum un râu
venit din munte
inundă drumul ce duce într-o mare
de cuvinte…

Îmbracă ţinuta-ţi preferată
vindecă-ţi inima rănită
şopteşte-i celui ce trădează
că inima-ţi nu va fi smerită

asupra ei puteri nu are
decât iubirea liberă să curgă
în timp
… spirală.

din volumul Capcane, Corina Victoria Sein, 2014

Dorinţă


meditativ
 
Ştiu
nimic nu am înţeles
nici iubirea
nici trădarea
nici ura

Nu ştiu
cum să respir
în lumina ce vine spre mine pulsând a bucurie…
 
Aş vrea
să fiu reinventată
de-un vis ce are puterea
de a mă întoarce în ieri
lăsându-mă să aleg calea liberă
spre mâine
apoi
să înţeleg
că tot ce se  întâmplă
durează doar o clipă…
 
lumina
se-ntoarce pentru a aduce noul
în poveşti diferite…

 

din volumul Capcane, Corina Victoria Sein, 2014

Anotimp incert


s3
Toamna revine.

Între vară şi iarnă
pare scufundată
în vârsta matură a
blândului anotimp ce încă adună
amintiri.

Un pui de furtună pluteşte
peste sfârşitul paşnic
creşte
în frământarea-i haotică
striveşte frunzele abia căzute…

Un copac geme surd
şi scoarţa-i plesneşte
prin şanţuri – riduri adânci
curg şireaguri de perle…

Ne vom întoarce – par să spună frunzele-n cor,
poate pentru veşnicie…

Toamna
leagă rana copacului
cu un mănunchi de frunze
timpul continuă să curgă…

Va mai fi o toamnă?

din volumul Capcane, Corina Victoria Sein, 2014

Vis pentru doi


vibratie4

Am fost promisă Nopţii
De nobilul Crai al Zilei.

Uşa spre noapte
din aripi de fluture rănit
zidită
păzită de arbori învinşi de vârstă
rămâne
întredeschisă…

Mă pot întoarce, oare?

Într-un asalt furibund
un val uriaş – alb
ce pare evadat dintr-o mare de cuvinte
goale, nerostite
îmi strânge mijlocul
cu-n brâu împletit de Crăiasa Lună

E arma
de vreau să lupt
pentru libertatea de a rămâne-n noapte
sau
de a culege din valul cuvintelor nerostite
îndemnul de a poposi
în visul tău
până ce nu mă pierd
în lumina de toamnă ciudat de vie
ce mi se aprinde sub pleoape

mă văd liniştită
gata să mă arunc într-o nedorită
tăcere
până ce Craiul Zilei
se va răzgândi
se va întoarce pentru a-mi spune
mi-e dor de tine.

din volumul Capcane, Corina Victoria Sein, 2014