2 ( Ad Caesarem Augustum )



Se-nspăimântă Roma, sfinte coline
Nea şi aspră grindină dacă vine,
Sau de Zeus scutură făr’ să-i pese
Fulgere dese.
Se-nspăimântă lumea, să nu revină
Pira iar, cu faţa de lacrimi plină,
Când Proteu cu turma porni să-nfrunte
Vârfuri de munte;
Sus pe culme peştele ajunsese,
Zbor făceau columbii prin ramuri dese
Şi săltau pe creste de val spumoase
Ciute sfioase.
Val gălbui din Tibrul curgând la vale
Ţărm etrusc îşi scălda-n tumult din cale,
Vesta, Ilia-n ape se acopăr toate
Învolburate
Peste temple sau pe aşezări regale;
Ameninţă-n murmurul apei sale,
Ţărmul stâng de Zeus oprit să-i treacă
Albia seacă.
Cetăţenii arma au prins-o iară;
Perşii gravi mai bine ar fi să piară.
Rari urmaşi din părinteasca vină
Lupta s-o ţină?
Dar poporul ce zeităţi cinsteşte
Pentru statul care se prăbuşeşte?
Vesta ascultă rugile de fecioare
Fără-ndurare.
Dreptul ispăşirii cui îi revine?
Bun Apolo, te implorăm pe tine,
Umeri dalbi în nouri tu înfăşoară
Şi apoi coboară.
Joc şi Amor pot împrejur să zboare;
Tu priveşte, Venus îndurătoare,
Generaţii din stirpea ta create
Care-s uitate.
Coif uşor şi strigăt de lupte crunte
Timp prea lung ca-n joacă ar vrea să-nfrunte;
Pedestraş atacă mereu duşmanul
Marsul, şoimanul.
Fiul Maiei vrei pe pământ să vie
Pentru Cezar îngăduind să fie,
Chip schimbând asemeni cu zburătorul,
Răzbunătorul.
Pentru ai tăi cvirini ca un scut să fie
Viaţa ta; în cer mai târziu revie.
Eşti prea bun, nu vrem aura cerească
Să te răpească.
Ave Cezar, tu eşti învingătorul,
Tată, principe te-a numit poporul.
Pedepseşte-i dacă apar în zare
Mezii călare.

fragment din Cartea I, volumul Ode, Quintus Horatius Flaccus, traducerea din limba latină de Ecaterina Andreica, Ed. Excelsior Art, 2014

 

Anunțuri

Ode – CARTEA I / 1 ( Ad Maecenatem )


ODE -  COPERTA 1
Mecenas, tu, născutul din vechiul neam regesc,
Eşti scutul meu cel dulce, podoaba mea cea mare!
Eu ştiu că unii-s mândri, pe roţi de cuceresc
Olimpic praf, cu caru-n concurs de alergare.

De roţile încinse pot borna s-o ferească
La-ntreceri când aleargă mai repede ca vântul,
Pe frunte o cunună de-ajuns-au să primească,
Se cred la fel cu zeii ce stăpânesc pământul.

Îl bucură pe unu,-n onoruri întreite
Să salte prin mulţimea atât de schimbătoare;
Pe altul, când grămada de grâne aurite
Din libiene lanuri o-nghesuie-n hambare.

Pe cel ce-a îndrăgit moşia părintească,
Nu-l face să o lase averea lui Atal,
Corăbii cipriote nu-ncearcă să vâslească,
Înspăimântat să treacă pe-al Mării Mirte val.

Când negustorul vede furtuna cum se zbate,
Icaricele valuri pe mare înălţând,
Ogorul şi-l doreşte şi tihna din cetate,
Dar îşi repară nava, la-al sărăciei gând.

Un altul, ziua-ntreagă culcat pe sub umbrare,
Din vinul vechi de masic îşi toarnă în pocal
Şi, prins de somn acolo, la sacrele izvoare,
Îşi mângâie aleanul cu şuşotit de val.

Pe mulţi i-atrage-un sunet de trâmbiţă şi goarnă,
Ba chiar iubesc războiul, de mame blestemat.
Nici tânăra soţie acasă nu-l întoarnă
Pe cel care aşteaptă prin codru vreun vânat;

Sub cerul rece-al iernii rămâne-n aşteptare,
Copoii credincioşi adulmecă isteţ,
Să simtă de îndată o ciudă când apare,
Sau de şi-a rupt capcana cu colţii vreun mistreţ.

Pe mine, o cunună pe fruntea luminată
De zei mă pune-alături şi mă înalţă-n slavă;
De plebe mă separă mişcarea cadenţată
De nimfe şi de satiri în umbra din dumbravă;

Căci muza Euterpe de fluierul nu-mi stinge,
Iar Polihimnia-mi lasă vibraţia din strune,
Cu creştetul semeţ eu stele voi atinge,
Când cu poeţii lirici alături mă vei pune.

fragment din Cartea I, volumul Ode, Quintus Horatius Flaccus, traducerea din limba latină de Ecaterina Andreica, Ed. Excelsior Art, 2014

Noutăţi editoriale – ODE


Susţinem Timişoara în cursa pentru titlul de Capitală Culturală Europeană

Colecţia Ars poetica / Literatură latină

ODE -  COPERTA 1

Ode, Quintus Horatius Flaccus, traducerea din limba latină Ecaterina Andreica

Ediţie îngrijită de George Bogdan Ţâra.

 11  (Ad Leuconoen)

Să nu ghiceşti din cifre, să afli nu e bine
Ce hotărât-au zeii cu mine sau cu tine:

Mult mai uşor răbda-vom de zile mai avem,
Sau ultima-i zăpada pe care o vedem.

Fii înţeleaptă,-n cupe prefiră-acum licoarea,
Pe stânci tireniene a ostenit şi marea;

Speranţa e departe, prezentu-a şi trecut,
Cât stăm de vorbă, timpul fugit-a nevăzut.

Tu prinde bucuria de azi, pe care o vezi*,
În viitor e bine prea mult să nu te-ncrezi.

* carpe diem