CELE PATRU ELEMENTE


DISCUTII

Suntem pământ din ţărâna acestei planete,
Curgând prin timp ca o lavă mocnită;
Araţi de riduri, răcoriţi de lacrimi,
Săpaţi de boli, poleiţi cu pirită.

Suntem stropi din oceanul acesta terestru,
Veniţi dinspre cer, susurând prin canale;
Nilul ce roşu ne curge prin vene
Se va întoarce ntr o zi la izvoare.

Suntem un suflu al rozei de vânturi,
Ce de pe buze, sărutăm alte suflete;
Tăcerea ne adoarme, suspinul ne nalţă,
Respiraţia ne mbibă cu parfumuri de stepe.

Suntem flăcări din focul vulcanic central,
Recea conştiinţă a ardentei trăiri;
Desprinşi din solara coamă – furnal,
Creăm culori cu lumina din priviri.

Munţii i cunoaştem, dar nu prăpastia ne;
Pe mări plutim, dar izvorul nu ni l ştim;
Spre soare zburăm, dar ce lumină e n noi?
O boare suntem, un strănut – şi murim.

din volumul Discuții în grădina filosofului, Mihai Man, Editura Excelsior Art

Reclame

POEM CU DRESOR / POEMA CON DOMADOR


ARCA LUI NOE
La circul limbii,
În menajerii personale
Stau cuvintele-animale,
Fără blană şi piele,
Cu doar vocale, consoane şi
Focul sensului de sub ele.

Supuse cu biciul de har
Se pare că n-au habar
De ce acrobaţii pot fi în stare.

Dresorul le chinuie,
Le-nţepeneşte,
Le face să zboare
Laolaltă sau pe fiecare,
După cum îi şopteşte-n ureche
Demonul fără pereche.

Aleihap!
Sensul face scamatorii,
Nu doar cuvintele se dau peste cap,
Ci şi bietul suflet al dresorului ce s-a vândut
Demonului cu însemne de Dumnezeu,

Pentru spectacolul tot altfel mereu,
Aplaudat
Sau huiduit,
Mai ales văzut,
Fără-a fi cu adevărat înţeles.

La numărul cel mai palpitant,
Cel cu trecutul prin foc,
Toţi îl cred pe bietul dresor
Un mare escroc.

Dar nimeni nu bănuieşte
Privindu-i fardul de claun,
Că rugul de foc prin care
Sar iepure, leu, hienă,
E chiar aureola lui pusă-n joc
Ce nu-l mai ocroteşte,
Ci-l lasă la bunul plac al fiarelor din arenă,
Al fiarelor de pe scaun…

 

POEMA CON DOMADOR

En el circo del lenguaje,
En las jaulas de personajes,
Hay palabras-animales,
Sin cuero ni piel,
Apenas consonantes y vocales,
Bajo el fuego del dolor,

Sometidas al látigo del domador
Y parecen desconocer
Las acrobacias que pueden hacer.

El domador las tortura,
Las echa a cualquier altura,
Las hace volar,
Juntas o una por una,
Según le sople al oído
El demonio de la locura.

¡Alehop!
Los malabarismos son del sentido,
No sólo las palabras ruedan,
Sino además tiembla – muy rara –
El alma del domador, que la ha vendido
Al demonio con signos de Dios vestido,
Para que la función más divertida quedara,
A veces aplaudida
O más a menudo abucheada,
Vista por todos,
Por ninguno comprendida.

En el más palpitante juego,
Cuando se pasa por el aro de fuego,
Todos tildan al pobre domador
Nada más y nada menos de gran estafador.

Pero nadie se percata
Más allá del afeite de payaso,
Que el aro de fuego,
Por el cual van saltando
El león, el conejo o la hiena,
Es su aureola puesta en juego,
Totalmente desamparada,
A merced de las fieras de la arena
Y de las fieras sentadas…

din volumul Arca lui Noe / Arca de Noé, Passionaria Stoicescu,  traducerea în limba spaniolă de Alexandru Calciu, Editura Excelsior Art, 2012