Maculatură, fier vechi


image description

Atlantologi ai viitorului,
Micile noastre victorii şi marile înfrângeri,
micile noastre adevăruri şi marile minciuni,
oraşele noastre din beton,
bolile noastre incurabile,
pulberea noastră radioactivă,
măruntele noastre speranţe şi marile deziluzii

au existat cu adevărat.

Aceste straturi de calciu
sunt oasele noastre.

Aceste obiecte de plastic nedegradabil
nu au fost talismanele noastre, ne-au servit
în menajul zilnic.

Cuburile de sticlă
nu erau zeităţile noastre, deşi s-a încercat
prin intermediul lor
să ne încovoaie voinţa
şi să ne frângă caracterele.
Se putea întâmpla
ca şi gândurile noastre să fie supuse ascultării.

Este adevărat
că ne-am înmulţit în mod animalic
şi ne-am hrănit cu fraţi ai noştri: animale şi plante,
pentru a ne menţine specia
noastră.

Nu ar fi trebuit să ne ucidem reciproc
în numele Himerei inumane:
al unui viitor mai bun.

Atlantologi ai timpului viitor,
maculatura, fierul vechi,
dacă vor supravieţui,
poate nu vor lăsa cea mai bună mărturie despre noi,
dar noi am existat cu adevărat

– şi am fost conştienţi de propria existenţă.

din volumul Poeme alese, Rzszard Krynicicki, traducerea: Constantin Geambașu, Ed. Excelsior Art, 2014

Minima latina / V /


minima latina

Vince animum; cave deformes multa bona uno vitio. (Titus Livius)
Învinge-ţi inima; fereşte-te să-ţi schimonoseşti multele calităţi pentru un singur viciu.

Vincere est honestum, pulchrum ignoscere.
E cinstit să învingi, e frumos să ierţi.

Vinci expedit damnosa ubi est victoria. (Syrus)
E de preferat să fii învins când victoria e ruşinoasă.

Viperam sub ala nutrire.
A hrăni o viperă sub aripă.

Virtus est vitium fugere et sapientia prima stultitia caruisse. (Horatius)
Este o virtute să fugi de viciu şi prima treaptă de înţelepciune să eviţi prostia.

Virtute et magnitudine animi nihil est nobilius. (Cicero)
Nimic nu e mai nobil decât virtutea şi mărinimia.

Virtutes iisdem temporibus optime aestimantur, quibus facillime gignuntur. (Tacitus)
Virtuţile în acele vremuri sunt mai mult respectate, în care se şi nasc mai uşor.

Virtutum amicitia adiutrix a natura data est, non vitiorum comes. (Cicero)
Prietenia a fost dată de natură ca sprijin al virtuţilor, nu complice la vicii.

Vita humana prope uti ferrum est: si exerceas, utitur; si non exerceas, tamen rubigo interficit.(Cato, la A. Gellius)
Viaţa omului este aproape ca şi fierul: dacă-l foloseşti, se uzează; dacă nu-l foloseşti, totuşi îl roade rugina.

Vita mancipio nulli datur, omnibus usu.(Lucretius)
Viaţa nu-i e dată nimănui în stăpânire, ci tuturor în folosinţă.

Vitam efficere deplorando miseriorem.(Cicero)
Să-ţi trăieşti viaţa având milă pentru cel nefericit.

Vitam erigit fortuna, non sapientia. (Cicero)
Viaţa ne-o determină soarta, nu înţelepciunea.

Vitam impendere vero. (Iuvenalis)
A-şi risca viaţa pentru adevăr.

Vita nostra brevis est, brevi finietur.
Viaţa noastră este scurtă, curând se va sfârşi.

Vitia contra naturam omnia pugnant, omnia debitum ordinem deserunt. (Seneca)
Viciile luptă toate împotriva naturii, toate se abat de la rânduiala firească.

Vive memor quam sis aevi brevis; (Horatius)
Trăieşte amintindu-ţi ce scurtă îţi e viaţa.

Vivida vis animi pervicit. (Lucretius)
Forţa vie a spiritului a ieşit biruitoare.

Vivit is, qui multis usui est, vivit is, qui se utitur. (Seneca)
Acela trăieşte cu adevărat, care le este de ajutor multora, acela trăieşte adevărat, care se face folositor pe sine însuşi.

Vixi et quem dederat cursum fortuna, peregi. (Vergilius)
Am trăit şi-am străbătut drumul pe care mi l-a dat soarta.

Vivitur parvo bene. (Horatius)
Se trăieşte bine cu puţin.
Voluptas mentis perstringit oculos, nec habet ullum cum virtute commercium.(Cicero)
Plăcerea închide ochii minţii, nu are nicio legătură cu virtutea.

Vox populi, vox Dei.
Vocea poporului, vocea lui Dumnezeu.

Vulgus ex veritate pauca aestimat.
Mulţimea înţelege puţin din sensul adevărat al lucrurilor.

Vulnerat omnes, ultima necat.
Toate (clipele) ne rănesc, ultima ne ucide.

Vultus indicat mores.
Chipul trădează deprinderile.

din volumul Minima latina, culegerea și traducerea de Ecaterina Andreica, Ed. Excelsior Art, 2014

Salvează‑mă, arată‑mi calea


image description

Salvează‑mă, apără‑mă, credincioasă călătorie,
de minciuna mea şi a epocii noastre,
Tu să mă păzeşti, Înger şi Paznic,
Iar tu să mă conduci, Nor Alb.

Apără‑mă de tunet,vijelie,
adevăr nepătat luminează‑mă.
Să nu mă treci cu vederea, porumbiţă,
când ne vei trimite un semn de sus.

Iartă‑mă, luceafăr de seară,
nu străpunge, suliţă, somnul rău.
Nu‑mi binecuvânta nebunia,

trezeşte‑mă, utrenie.

din volumul Poeme alese, Rzszard Krynicicki, traducerea: Constantin Geambașu, Ed. Excelsior Art, 2014

Minima latina / U / V


minima latina

Ut ager sine cultura fructuosus esse non potest, sic sine doctrina animus. (Cicero)
După cum ogorul nu poate fi roditor fără muncă, tot aşa mintea fără învăţătură.

Ut corpora nostra lente augescunt, cito extinguuntur, sic ingenia studiaque. (Tacitus)
Cum trupurile noastre cresc cu încetul, dar se prăbuşesc repede, tot aşa şi spiritul şi strădania.

Ut desint vires, tamen est laudanda voluntas. (Ovidius)
Când lipsesc puterile, chiar şi numai voinţa este de lăudat.

Ut habeas quietem, perde aliquid. (Augustinus)
Ca să ai linişte, renunţă la ceva.

Ut homo est, ita morem geras. (Terentius)
Aşa să te porţi cu fiecare, după cum îi e felul.

Utile est quod non scimus quando morituri simus.
E mare lucru că nu ştim când ar urma să murim.

Utinam remeare licet ad veteres fines! (Claudianus)
O, de-ar fi îngăduit să ne întoarcem la împrejurările de altădată!

Ut oculus, ita animus, se non videns, alia cernit. (Cicero)
Ca şi ochiul, tot aşa şi sufletul, nevăzându-se pe sine, priveşte către altceva.

Ut sementem feceris, ita metes. (Cicero)
Cum ai semănat, aşa vei culege.

Ut sis nocte levis, sit tibi cena brevis.
Ca să fii noaptea uşor, să-ţi fie cina scurtă.

Ut vultus hominum, ita simulacra vultus imbecilla ac mortalia sunt. (Cicero)
Ca şi chipul oamenilor, tot aşa şi expresia chipului este neputincioasă şi pieritoare.

Vae diebus nostris, quia periit studium litterarum a nobis!
Vai de zilele noastre, căci a pierit de la noi dragostea de carte!

Vae soli. (Vechiul Testament)
Vai de cel singur.

Vae victis! (Titus Livius)
Vai de cei învinşi!

Vae vobis, scribae et pharisaei! (Noul Testament)
Vai vouă, cărturari şi farisei!

Vana semper placuere vanis.
Lucrurile deşarte au plăcut totdeauna celor uşuratici.

Vanitas vanitatum, omnia vanitas.
(Vechiul Testament)
Deşertăciune a deşertăciunilor, toate sunt deşertăciune.

Varietas delectat.
Varietatea delectează.

Varium et mutabile semper femina. (Vergilius)
Femeia este neaşteptată şi mereu schimbătoare.

Velle non discitur. (Seneca)
A voi nu se învaţă.

Velox consilium sequitur poenitentia. (Syrus)
Hotărârea grăbită e urmată de regret.

Venit mors velociter.
Moartea vine cu repeziciune.

Venit summa dies et ineluctabile tempus. (Vergilius)
Vine ziua cea mare şi clipa de neocolit.

Veni, vidi, vici. (Caesar, la Suetonius)
Am venit, am văzut, am învins.

Verae amicitiae sempiternae sunt. (Cicero)
Adevăratele prietenii sunt veşnice.

Verba docent, exempla trahunt.
Cuvintele învaţă, exemplele atrag.

Verba volant, scripta manent.
Cuvintele zboară, ce e scris rămâne.

Verbum dulce multiplicat amicos.(Noul Testament)
Vorba dulce înmulţeşte prietenii.

Veritas odium parit. (Terentius)
Adevărul creează ură.

Veritas semper vincit.
Adevărul învinge întotdeauna.

Veritas simplex oratio. (Seneca)
Adevărul se exprimă simplu.

Via recta est semper bona.
Calea dreaptă este întotdeauna bună.

Vicina saepe vitia sunt virtutibus. (Syrus)
Viciile sunt adeseori asemănătoare virtuţilor.

Vicini inimicus oculus esse solet. (Syrus)
Se-ntâmplă ca ochiul vecinului să fie vrăjmaş.

Vicit is qui non fortuna inflamaret odium suum, sed bonitate leniret. (Cicero)
Acela este învingător, care la noroc nu îşi aprinde ura, ci şi-o potoleşte cu blândeţe.

Videant consules ne quid detrimenti respublica capiat. (Cicero)
Să vegheze consulii ca statul să nu sufere vreo daună.

Video meliora proboque, deteriora sequor. (Ovidius)
Văd şi recunosc faptele bune, dar le săvârşesc pe cele rele.

Vides nullam esse rem publicam, nulla iudicia, nullum in ullo nostram dignitatem.(Cicero)
Vezi că nu mai există putere statală, nu judecăţi drepte, nimic din demnitatea noastră în careva.

Vidi sub sole in loco iudicii impietatem et in loco iustitiae iniquitatem. (Vechiul Testament)
Am văzut sub soare nelegiuire în loc de dreapta judecată şi nedreptate în locul dreptăţii.

Vigilantibus, non dormientibus iura succurunt.
Legile le vin în ajutor celor ce veghează, nu celor ce dorm

din volumul Minima latina, culegerea și traducerea de Ecaterina Andreica, Ed. Excelsior Art, 2014

Hotel California


HOTEL CALIFORNIA

FRONTONUL

Nepotului meu, David Robert

Purtând titlul unei celebre piese pop-rock al formaţiei EAGLES, prezenta carte este un puzzle de memorii, documentar istoric şi beletristică. Scrisă în urma unor călătorii în îndepărtata Californie, la San Francisco Bay Area, HOTEL CALIFORNIA reprezintă relatarea, fie pe tonul obiectiv, al reporterului, fie în gamele minore ale liricii inserate, celei mai interesante experenţe de viaţă a autorului. Filonul epic şi poematic ne poartă într-o lume surprinzătoare pentru un european, plină de revelaţii exotice, într-un back-ground al unui peisaj de dimensiuni colosale, plin de contraste, primejdii potenţiale şi înfăptuiri omeneşti grandioase, aproape de science-fiction. Lumea aceea, formată dintr-o conurbaţie de o sută de oraşe, cu zece milioane de locuitori este, prin Silicon Valley şi universitatea Stanford, prin firmele producătoare de inteligenţă IT, avioane, rachete, inclusiv complexul spaţial trimis pe Marte, un fel de centru al omenirii moderne, alături de acela al artei şi temperamentului celor născuţi la tropice, unde mai bântuie amintirea căutătorilor de aur, frontoanele clădirilor Vestului pacific, dar şi spiritul generaţiei hippy sau al literaturii curentului Beat Generation. Adesea paginile descriptive ale manuscrisului meu sunt întrerupte de versurile scrise la faţa locului, dând senzaţia desprinderii de peisaj, prin revelaţie. Motivaţia esenţială a cărţii este regăsirea familiei, prezenţa nepotului autorului, copil ce s-a născut în acest spaţiu american şi care reprezintă împlinirea unui vis. În fond, cele două patrii se pot reuni prin această posibilitate nesperată de a călători, modern şi cu pasiune prin spaţiile planetei, intimizate de dorinţa de a cunoaşte şi trăi la mare intensitate fiecare moment al vieţii. Copilul devine astfel materializarea unificării unei lumi, care nu mai e despărţită de istorii ieşite din uz.
Cititorul va retrăi acest sentiment de intrare în secolul XXI în aceste pagini despre o lume desprinsă de prejudecăţi, deschisă tuturor raselor şi aspiraţiilor.
Ne vom vedea într-o ambianţă plină de unicate, de la ciudata alcătuire geologică, incomparabilă cu ceea ce ne mai oferă planeta, la creaţii ale omului, existente doar în această zonă absolut miraculoasă. Impresia generală este aceea că aici comunitatea umană se află într-o fabuloasă concurenţă cu natura, construindu-şi universul urban în conformitate cu grandiosul şi ineditul peisaj, aventurându-se în demersuri care sfidează pericolele inospitaliere ale faliilor tectonice, înscrise în Cercul de Foc al Pacificului. Na aflăm la marginea Californiei, în Vestul extrem al Lumii…

BOMBARDAMENTUL
În nouăsute patruzeci şi opt bombardierele americane evoluau din nou pe deasupra Berlinului. Peste mormanele de ruine nebune, copiii se căţărau spre gratiile cerului, cu mâinile-ntinse, vrând, parcă, să tragă-n jos greoaiele păsări ale speranţei. Un popor nu voia să moară, sub şenilele sălbaticei apocalipse ruseşti, iar demnitatea sa, renăscută printre hienele foamei, rezista, prin zidul impus de fiara exotică…
…Şi avioanele lansară, timp de un an, paraşute cu lăzi de merinde şi astfel copiii germani redeveneau cetăţenii Occidentului; după ce, aceleaşi avioane plantaseră-n capitală sâmburii de foc ai dezastrului, drum deschizând bestiei roşii invadatoare… Un popor, mai ales copiii, cruţaţi de front, era salvat din nou, pentru destinu-i aparte pe care-l are în lume; piloţii, cu ochii în lacrimi, salutau din aripi mulţimi scheletice fremătătoare, urcate pe grămezile Berlinului ucis.
Aceiaşi piloţi care sancţionaseră trufia fascistă, erau acum liberatorii celor căzuţi sub opinca medievală stalinistă; erau restauratorii primejduitei identităţi germane, ofilită-n corsetul scheletic al foamei. (Estul nemernic, născut dictatorilor foamei, cu naţii întregi, ce se execută-ntre ele sumar, Estul decimării supreme şi restul, îşi rupse colţii în Poarta Branbemburg; o lume tânără, înflorind pe ruine, în bătaia vântului unei solidarităţi sonore.
Patruzeci şi opt, era deja vreme de pace, dar Moscova-cârciumăreasă încă mai voia să strângă în pumn copiii celor învinşi. Dar s-au întors acei piloţi înalţi, foşti inamici, şi de la înălţimea lui dumnezeu, bombardând cu stafide, arzând, prin pasiunea purităţii celeste sodomica ură asiată, complexul gelos şi geros al imperiului slav, spunând un „pahod na Kremlin” primitivei buimace, beţive oştiri, handicapată de politichie. Coridor aerian peste veacuri, sancţiunea transformată în binefacere şi bivalenţa Apusului, dualismul culturii europene şi concepţia omului total. Şi cruciadă bărbătească-mpotriva oricăror sechele tribale, de subdezvoltare impusă cu forţa morţii…
…La fel i-au aşteptat copiii Timişoarei pe surâzătorii aviatori americani, acei minunaţi tineri, din maşinile lor zburătoare, poate nu credeau că o blocadă a FOAMEI o experimentează nu-ştiu-cine în România…Sărmanii şi demnii noştri copii n-au aşteptat un minunat bombardament cu stafide, precum la Berlin, şi cum s-ar cere, în fond…
Cu toate astea, în plin meeting aerian, hiene umblau printre noi, amintindu-ne, printre dinţi, de Berlin şi Belgrad, şi de faţa cea bună a medaliei, care întârzia să apară. Se vorbea despre Estul nemernic şi despre un Occident necruţător şi indiferent. Despre dualismul de neînţeles al culturii europene, dar şi despre circul-fără-pâine şi parlamentarii ce mănâncă mai multe microfoane pe zi…Dar nimeni nu le-a spus piloţilor: „Suntem în blocadă. În criza demnităţii şi identităţii”. Iar Zburătorii nici nu credeau că, de fapt, EUROPA ESTE UN ORAŞ SITUAT, PE UNDEVA, PRIN TIMIŞOARA!…Şi atunci, Piloţii le-au spus copiilor noştri, să urce în avioanele lor, să traverseze împreună Atlanticul, spre California.
Şi de atunci am rămas, bătrâni şi părinţi, în patrie şi vorbim cu ai noştri doar prin calculator…
(Cu pilejul mitingului aviatic din 24 VII 2000, Timişoara , fiul meu, vizitând acele aeronave americane, care au chemat la bord tineri şi copii români, a decis să zboare departe, prin lume…)

DUMINICA TORIDĂ
Deobicei, locul de plimbare şi joacă este enorma parcare de lângă noi. Cât două terenuri de fotbal e spaţiul din jurul clădirii „Cadence”, una din acele fabrici care s-au golit de lucrători şi au plecat în China, la o mână de lucru mai ieftină. Am ieşt, singur cu micul Robert, ceilalţi au rămas acasă, la treabă. Este duminica, peste imensele spaţii ale Silicon Valley se revarsă soarele tropical. În căruciorul confortabil, cel mai înţelept lucru pe care-l poate face Roby la ora asta e să doarmă. Aşa că, eu voi explora puţin nişte împrejurimi pe care nu le prea cunosc, căutând umbrele dense ale unor copaci bătrâni, pe care înţelepciunea localnicilor i-au lăsat la locul lor. Uneori am impresia că noile construcţii industriale au fost dispuse în funcţie de insule de pădure, lăsate la locul lor. Prea sunt noi casele, mai veche este vegetaţia. Ciudată este această linişte monumentală, fără maşini ori pietoni. Caut alte locuri de parcare. Asta pentru că sunt multe zone fără trotuare, unde circulă doar automobilele, high way-urile având eventual bike-lan-uri, piste pentru biciclişti. Aşa e pe aici, pe lângă gigantul „Lockheed Martin”; mai încolo e imperiul „Cisco”, nu ştiu câte clădiri, animate zilnic, unde vine, în pauza de masă, un autobuz cu bucătărie chinezească. Caut liniştea bulevardului Plumeria şi parcul cu havuz al altei firme părăsite, „Gartner”. Robert doarme, eu găsesc o bancă şi dintr-odată îmi dau seama că…sunt singur în America! Ştiu că în această zonă criminalitatea are un procent mai redus decât în Oakland, Fremont sau Union City. Există însă un risc: sunt răpiţi copii. Scrutez cu spaimă ferestrele, în spatele cărora sunt doar încăperi goale. Mi se pare că văd numai ochi. Se pare că metoda acestor furturi a venit din Mexic. Recompensele pretinse pentru copiii răpiţi în Silicon sunt mai mari. Un copil de Silicon Valley costă! Mai ales dacă e alb şi frumos…Nu departe opreşte o maşină. Acum vor coborî din ea vreo patru gealaţi şi-mi vor lua copilul. Îmi pregătesc instinctiv sprayul cu piper, reproşându-mi că n-am un pistolet letal. Din maşină nu coboară nimeni. Sau a şi coborât, în timp ce eu scotoceam în geantă. Uneori mai apare câte cineva din conducere, intră în birou, poate pentru a da telefoane în Japonia, în Hong Kong… Mă iau şi plec de lângă răcorosul havuz, în viteză, traversez şoseaua pe unde nu trebuie şi…lângă mine opresc două motociclete de-ale poliţiei. Să mă amendeze, oricum n-am un dolar la mine! Oh, nu, au oprit să-mi vadă nepoţelul, care s-a şi trezit cu ocazia asta. „Happy!” râd poliţiştii, râde şi Robert, mi se spune ceva simpatic, eu fac un fel de „Îhâm”, americanii, costumaţi ca nişte cosmonauţi, pricep care e problema. Apoi zic ceva în genul „aveţi grijă, nu umblaţi singur”, ne fac semne amicale şi decolează în trombă. Mergem spre casă şi, surpriză, opresc două maşini. Din ele coboară fiul meu, nora mea şi soţia mea. Au plecat să mă caute, echipaj complet, în mai multe direcţii şi s-au întâlnit la Subway-ul de lângă casă…Am promis că de-acum voi fi prudent. O.K. Acasă treaba s-a terminat şi tragem o fugă la Ocean, să prindem briza de seară… (…)

fragment din volumul Hotel California, Lucian Bureriu, 2010, Editura Excelsior Art

Minima latina / G


COPERTA -------  DICTIONAR ----  VARIANTA FINALA

Gaudeamus igitur, iuvenes dum sumus.
Să ne bucurăm, aşadar, cât timp suntem tineri.

Genus humanum frustra plerumque probavit volvere curarum tristes in pectora fluctus. (Lucretius)
Neamul omenesc a zbuciumat, adesea zadarnic, în suflet, valuri de tristeţe.

Genus humanum ingenio superavit. (Lucretius)
Neamul omenesc a izbândit prin gândire.

Gloriam, honorem, imperium bonus et ignavus aeque sibi exoptant. (Sallustius)
În mod egal şi cel bun şi cel nevolnic îşi doresc glorie, cinstire şi putere.

Gloria virtutem tamquam umbra sequitur. (Cicero)
Ca o umbră vine gloria în urma virtuţii.

Grammatici certant. (Horatius)
Gramaticienii nu se pun de acord.

Gratia nulla nobis exspectanda est ab iis quos adiuvimus.
Nu trebuie să aşteptăm nicio recunoştinţă de la cei pe care îi ajutăm.

Gravissimum est imperium consuetudinis.
Este foarte gravă puterea obişnuinţei.

Gutta cavat lapidem non vi, sed saepe cadente. (Ovidius)
Picătura scobeşte piatra nu prin forţă, ci căzând mereu.

Habent insidias interdum mali hominis blanditiae.
Ascund uneori înşelăciuni mângâierile omului rău.

Habent sua fata libelli. (Terentianus Maurus)
Au şi cărţile destinele lor.

Habes somnum imaginem mortis. (Cicero)
Ai somnul ca imagine a morţii.

Haec igitur prima lex amicitiae sanciatur, ut ab amicis honesta petamus, amicorum causa honesta faciamus, ne exspectemus quidem, dum rogemur. (Cicero)
Aşadar aceasta să fie consfinţită ca prima lege a prieteniei, să cerem de la prieteni doar lucruri cinstite, să facem pentru prieteni doar lucruri cinstite, fără a aştepta până să fim rugaţi.

Haec lex in amicitia sanciatur ut neque rogemus res turpes, neque faciamus rogati. (Cicero)
Această lege să fie sacră în prietenie: să nu cerem lucruri ruşinoase, nici să nu le facem, chiar rugaţi.

Haud facile animus verum providet. (Caesar, la Sallustius)
Gândul nu găseşte uşor adevărul.

din volumul Minima latina, culegerea și traducerea de Ecaterina Andreica, Ed. Excelsior Art, 2014

Istorii irlandeze /Gânduri fără șir


imagini irlanda

Avem în suflete exact atâta religie cât să ne duşmănim, dar nu destulă pentru a ne iubi aproapele. S-ar părea că religia a dat în mintea copiilor, şi simte nevoia să se hrănească cu miracole, ca în primele zile ale existenţei sale. Este potrivit ca predicatorii şi oratorii să folosească un stil afirmativ şi optimist, – pentru că acela care vrea să-şi impună ideile şi argumentele sale mulţimilor va convinge cu atât mai bine pe alţii cu cât va da impresia că e mai convins el însuşi.
Nu dăm ascultare cu adevărat nici unui alt predicator decât Timpul, care ne face să adoptăm toate ideile pe care oamenii mai în vârstă decât noi încercaseră în zadar să ni le bage în cap. Când ne dorim sau cerem un anumit lucru, mintea noastră nu vede decât latura lui bună; după ce l-am obţinut, nu-i mai vedem decât laturile rele.
Într-o fabrică de sticlă, muncitorii aruncă din când în când mici cantităţi de cărbune de pământ, care mai întâi par să înăbuşe focul, dar, în realitate, îl înteţesc. Acest procedeu se poate aplica şi pasiunilor, cărora le prieşte să fie înviorate din când în când, pentru ca sufletul să nu se moleşească.
Toate excesele plăcerilor sunt compensate printr-o sumă egală de suferinţe şi melancolie; e ca şi cum ai cheltui anul ăsta o parte din veniturile tale pe anul viitor.
Omul înţelept îşi petrece ultima parte a vieţii încercând să se dezbare de excesele, prejudecăţile şi părerile greşite pe care le-a deprins în prima parte.
Atunci când reflectăm asupra lucrurilor trecute, cum ar fi războaiele, tratativele de pace, tratatele, luptele intestine etc., ni se par atât de străine şi greu de înţeles încât ne întrebăm cum a fost posibil ca lumea să se agite şi să se pasioneze pentru asemenea nimicuri efemere; dar şi prezentul produce asupra noastră aceeaşi impresie, uluitor de identică.
Un om raţional încearcă, luând în considerare toate circumstanţele, să conceapă conjecturi şi să tragă concluzii; dar cel mai mic incident apărut (şi, pe parcursul oricărei întreprinderi, pot interveni schimbări neprevăzute) provoacă adesea asemenea răsturnări de situaţie încât, în cele din urmă, el este la fel de nelămurit asupra evenimentelor ca şi omul cel mai slab de minte şi mai lipsit de experienţa vieţii.
Când un geniu adevărat îşi face apariţia în lume, îl puteţi recunoaşte uşor după faptul că proştii se aliază toţi împotriva lui.
Acei oameni care sunt dăruiţi cu toate avantajele existenţei se află într-o situaţie nefericită; au toate şansele să fie oricând tulburaţi sau deranjaţi de ceva, şi foarte puţine şanse de a descoperi lucruri plăcute şi inedite.
Cele mai mari invenţiuni datează din vremuri de ignoranţă: busola, praful de puşcă şi tiparul; şi le datorăm celei mai greoaie dintre naţiuni: germanilor.
Cameleonul, care, se spune, nu se hrăneşte decât cu aer, este, dintre toate animalele, cel care are limba cea mai sprintenă.
Herodot ne spune că, în ţările cu climă rece, rareori animalele au coarne, dar, în schimb, în ţările calde, ele au coarne foarte mari. Observaţia asta ar putea permite anumite aplicaţii foarte amuzante.
Orice ar pretinde poeţii, e clar că ei nu conferă nemurirea decât lor înşile; pe Homer şi pe Virgiliu îi venerăm şi îi admirăm, nu pe Ahile sau pe Enea. Cu istoricii întâmplă invers: ne capti-vează şi ne preocupă gesturile, persoanele şi evenimentele, dar acordăm puţină atenţie autorilor.
În discuţii, se procedează precum fac armatele, la război; cea mai slabă aprinde focuri mari şi face un zgomot asurzitor, pentru ca inamicul să se înşele asupra numărului şi forţei sale.
Faptele istorice îşi pierd din relief cu trecerea timpului, aşa că autorii cărţilor de istorie au nevoie de multă putere de judecată spre a deosebi pe cele neînsemnate de acelea foarte însemnate, care sunt extrem de rare.
Medicii n-ar trebui să-şi spună niciodată părerea despre religie, din acelaşi motive pentru care măcelarii nu sunt admişi să judece chestiuni de viaţă şi de moarte.
Metoda pe care o predică stoicii de a ne îngriji de nevoile vieţii suprimând dorinţele, echivalează cu gestul de a ne reteza picioarele pentru a nu mai avea nevoie de încălţări.
E de-a dreptul amuzant să constatăm cu câtă uşurinţă epoca prezentă pune ipotecă asupra celor care-i vor urma: vremurile viitoare vor vorbi despre aceasta, cutare va supravieţui până în cele mai îndepărtate timpuri; deşi gândurile şi timpul urmaşilor noştri vor fi absorbite cu totul de faptele momentului prezent, aşa cum ni se întâmplă şi nouă astăzi. (…)

fragment din volumul Istorii irlandeze,  Jonathan SWIFT, selecţie, traducere şi note de Bogdan Bădulescu, în curs de apariţie la Editura Excelsior Art