Bună dimineața!
În această clipă, sunt pătrunsă de spiritual nașterii-renașterii. Primăvara, în deplină maturitate, strecoară în ființa mea dorința de a medita profund asupra primăverilor lăsate în urma…
Prietene, mulțumesc.
„O poveste despre moarte și renaștere, un album despre schimbare, iubire și artă, despre natura efemeră a memoriei, despre cum sunt reflectate relațiile noastre” (sursa: prezentare You Tube)
Paul Eugen Banciu,
Astăzi, 30 noiembrie, este ziua ta de naștere: LA MULȚI ANI!
Atașez videoclip-ul – Paul Eugen Banciu / despre măști africane, videoclip realizat și publicat de Editura Excelsior Art.
(…) Am avut, am norocul, şi nu de astăzi de ieri, ci de decenii, să fiu prietenă cu Emil Șain. Prietenia noastră se bazează pe o afecţiune deosebită generată de încredere şi stimă reciprocă, pe ideal sau principii comune. Prietenia pare să fie o relaţie uneori dezechilibrată, dar întotdeauna aducătoare de satisfacţii mici, dar necesare. În prietenie detaşarea poate fi cea mai bună răsplată, o detaşare care nu înseamnă indiferenţă, dimpotrivă, ea poate fi un paşaport spre libertate. Ce este în fond prietenia? O vale prin care aleargă zglobiu o gamă întreagă de sentimente nespectaculoase, dar agreabile: siguranţa, plăcerea de a nu te şti singur în faţa anumitor obiective sau capete de drum; bucuria de a schimba opinii, de a admira împreună o floare, o operă de artă, de a asculta şi înţelege neliniştea, visul celuilalt, este indiciul, dar în acelaşi timp, şi produsul unei prietenii; plăcerea, aici, nu are sensul îndestulării, ci al unei stări de bine. Relaţia dintre oameni, impusă de viaţa socială, ia forma prieteniei şi se regăseşte în modul de a trata împreună o maladie după aceeaşi schemă de tratament. Vorbesc despre boala numită singurătate; greu acceptată sau greu suportată şi care dă şi nevoia relaţiilor prieteneşti. Prietenia este un scut, o pavăză şi o soluţie de protejare împotriva singurătăţii. Un prieten este înţelegător, dar şi sever. Despre prietenia adevărată aş spune că este ca un tribunal în care nu există acuzare… Cu toate acestea, prietenul adevărat nu acoperă o greşeală, el te va ajuta să o previi sau să-i toceşti vârfurile tăioase. Un prieten adevărat îţi va duce alţi prieteni. Aşa se întâmplă de când lumea, aşa se întâmplă şi acum. (Corina Victoria Sein)
PORTRETUL UNUI SCRIITOR… CU UMOR Lui Emil Şain la 70 de ani
Doamne, unde ai să-l pui pe Emil Şain, scriitorul, Care a visat să spună măcar o dată, o singură dată, adevărul, Dar l-ai obligat mereu să-şi ţină gura, Nimeni să nu ştie ce-i în sufletul lui. Nu s-a revoltat. S-a mulţumit cu un zâmbet dulce, ca otrava fină, Minţindu-se că nu este îndrăgostit de cea mai suavă făptură, Pe care ai creat-o anume pentru el. L-ai torturat, Doamne, fără pic de milă, Arătându-i-o zi de zi şi refuzându-i-o noapte de noapte, Făcându-l să o iubească sute de ani sau poate mai mult în fiecare clipă! I-ai strecurat în nări răsuflarea ei aţâţătoare, Mirosul unui trup de frăgezimea spicului verde de grâu… Şi i-ai luat vederea. Să bâjbâie în preajma ei, Să-i sară inima din piept de dragoste, Fără să poată să-i spună un cuvânt de iubire. Să o atingă ca un frate, ca un admirator, Niciodată, niciodată ca un iubit. L-ai umilit. I-ai arătat de timpuriu „Zăpezile în flăcări” şi urmele paşilor ei avântaţi Pe suişul unui munte tot mai înalt… S-a căţărat, s-a ridicat Deasupra tuturor alor săi, Deasupra pădurilor, deasupra norilor, deasupra zărilor înstelate, Sus, foarte sus Pe sub poalele POEZIEI… Cu mâinile însângerate, cu gura uscată, Pe sub poalele învolburate ale POEZIEI… Doamne, lasă-l acolo! (Mirela-Ioana Borchin)
M-am întrebat de multe ori: cum să aflu, la timp, că un prieten are „nevoie” de sprijinul meu? Cum să fiu o prietenă bună fără să „intru” în intimitatea vieții lui? Întrebările, oricum, rămân, mai ales cea care se referă „asupra momentului oportun”…
Nu am îndoieli că drumul alături de prieteni este mai ușor, mai luminos, chiar dacă uneori ne sunt rostogolite în față avalanșe de hopuri… (Corina)
Despre poemele cuprinse în volumul Spirală semnat de Nora Damian, pot spune: autenticitate neprefăcută, convingătoare artistic.
Poemele de mai jos vor legitima afirmația mea. (Corina Victoria Sein)
ÎNSCRISURI
în declaraţia de viaţă
semnată de soare
luminile nomade
înscriu notele ploii
în albastru
şi aventurile vântului
în miresmele serii
în petale de flori
sunt înscrise
amintirile fructelor
şi în scoarţa pomilor
ursuză –
dorinţa de muguri
DE VEGHE
vezi fiarele
dezlegate cum sar
din somnul tău
într-al meu
vezi ochii
arzători
cum taie
noaptea în fâşii
şi se fac nevăzuţi
în sălbatice pajiştile lunii
ierburi vrăjite descântă
cărarea desculţă
risipind miresme de ploaie
din volumul Spirală, Nora Damian, Editura Excelsior Art, 2016
„Literatura detenţiei este literatura disperării, a revoltei, a pocăinţei, de asemenea, a întoarcerii la lucrurile simple, adevărate, a înţelegerii senine. Aceşti intelectuali de elită sau simpli autodidacţi recitau, în recluziune, versuri, învăţau limbi străine, ţineau cursuri de filozofie, se ascultau unii pe alţii, cultivau iubirea de Dumnezeu şi de Aproapele. Pentru Florina Băcilă, Traian Dorz este, fără îndoială, un model demn de urmat, un model de acurateţe sufletească şi de transgresare a limitelor. Simţim, de la prima până la ultima filă a cărţii, cum, dincolo de actul analizei lexicale şi sintactico-semantice, autoarea se lasă fascinată, înstăpânită iremediabil, de luminile orbitoare ale cuvântului religios. O atrage mesajul, de bună seamă, conectarea la divin, angajarea, prin cuvânt, în intervalul ilimitat al devenirii spirituale. Analizele sale se supun acestei linii directoare, care străpunge pânza împovărător-iluzoriului cotidian şi se cantonează impecabil în spaţiul generos, unic, al iubirii de Hristos. Există o verticalitate a demersului, o puritate a lui, incontestabilă. O asumată – aş fi înclinată să spun, convinsă fiind că nu mă abat anormal de la sensul dominant al receptării acestui text acaparant şi ofertant – neutralitate a actului interpretativ, instaurat ca pentru a nu deregla ascendentul traiect al cuvântului biblic. Prin destin, martirii sunt foarte apropiaţi de sfinţi, de canonizaţii Bisericii Ortodoxe, creştine, în general. Asemenea sfinţilor, ei se, parcă, în timp, ascetizează, înălţându-se, se subţiază, abandonează învelişul carnal. Sfântul, ascetul, martirul ţin de cunoaşterea sacră, aşezată dincolo de cuvinte. La întrebarea „Ce este un necredincios?”, Nietzsche necredinciosul se pare că ar fi spus: „Da, recunosc, e o infirmitate. Îmi lipseşte credinţa.”. Necredincioşii sunt, cu alte cuvinte, oameni bolnavi? Dar este, oare, infirmul mai bolnav decât mine? Cine şi cu ce instrumente măsoară credinţa sau necredinţa cuiva? Avem acest drept? Cum rămâne atunci – şi este doar un exemplu printre nenumăratele de acest fel care există în lume – cu lugojeanul care a făcut înconjurul lumii în scaunul cu rotile? Am fi fost în stare să facem acelaşi lucru? Cine l-a ajutat pe acest individ neînfricat să-şi depăşească limitele?” (…) (conf. univ. dr. Simona Constantinovici)
Suntem datori să păstrăm în memoria colectivă creatorii care au adus un spor de zestre spirituală neamului nostru.
O cântare nouă mi se statorniceşte pe buze – rugăciunea pentru vindecarea sufletului meu rătăcit îmbolnăvitul de val
«Un val cheamă alt val la Vuietul căderii apelor Tale toate talazurile şi valurile Tale trec peste mine» Doamne Călătoresc câtă uitare – atâta bucurie fertilă/deşartă între ostrovurile – alinării de sine
Călătoresc călătoresc fără odihnă pe tărâmul nesfârşit al întristării deobşte uitând mereu că din clipă în clipă cu valul meu ating marginea Neantului
din volumul Val după val, Aurel Turcuș, Editura Excelsior Art
Trapul întârzie aici, Între smucire și mână Astfel, strunit, se răci Dorul care-n zări îl mână. Stau pe un armăsar focos Minunat de credincios: Nemișcat, deși-n mișcare, Dar cât frâu îmi cere locul Spre-a-mi închide-n bronz tot focul, Limpede-n friguri de zare
Jorge Guillen , Cele mai frumoase poezii, traducere de Ștefan Augustin Doinaș și Andrei Ionescu, Editura Albatros, 1980
Norii trec liber graniţele
şi invadează spaţiul aerian al ţării vecine,
valurile mării răvăşesc
apele teritoriale străine,
Declaraţia Universală a Drepturilor
cedează în faţa constituţiilor,
constituţiile sunt mai puţin practice
decât codurile penale:
de când în statele poliţieneşti
se adoptă protejarea mediului natural
chiar şi soarta naturii
pare a fi osândită.
din volumul Poeme alese, Ryszard Krynicki, traducere de Constantin Geambaşu, Editura Excelsior Art