Pământ şi apă, destinul oraşului


Copil fiind, îmi plăcea să trec cu „compul” apa leşioasă a Begăi fără să ştiu că utilizez un mijloc de transport devenit tradiţional în Timişoara vremurilor trecute. Până a se arunca poduri peste fâşia de apă a Canalului, „compul” lega maluri şi oameni, construia un oraş ce se întindea anevoie dar cu perseverenţă. Nu este dificil să ne închipuim mlaştinile străbătute de vinişoara de apă ce marcau întreg teritoriu ce se întinde astăzi între Bega şi Timiş, pe o lăţime de aproximativ 10 km. Tărâm fantast şi insalubru, acesta reprezentase de timpuriu un excelent loc de supraveghere şi tactică militară, cum se afla în mijlocul câmpiei şi la întretăierea unor importante trasee comerciale. Dezvoltările ulterioare aveau să impună însă asanarea locului, ritmul creşterii urbane, propriile necesităţi, sporirea continuă a interesului şi importanţei strategice a cetăţii impunând o altă gândire, conturarea unui alt destin.
Metafora apei în limpezimea creatoare s-ar fi putut subintitula primul Simpozion naţional în aer liber organizat la Timişoara în vara lui 1984. Au participat zece plasticieni: Neculai Bădărău, Aurel Cucu, Livu Russu, Sava Stoianov, Florin Tănăsescu (din Bucureşti), Nicolae Kruch jr. (Oradea), Ştefan Călărăşanu (Drobeta Turnu Severin), Victor Gaga, Adrian Ioniţă, Szakáts Bela (Timişoara). Tineri ori mai vârstnici, ei ne-au oferit cele mai variate forme de expresie, apa privită ca mit şi simbol, trăire şi transfigurare, prezenţă tutelară, peste vreme, în oraşul de câmpie.
Timp de o vară sculptorii au rindeluit în piatra de Viştea visuri şi, cu ochii lor proaspeţi, au descoperit sensuri metafizice într-acest trudnic dialog cu apa rolul faur al apei în istoria Timişoarei. Mi se pare adevărat ceea ce a spus cu acest prilej criticul de artă Coriolan Babeţi: „Privită în relaţia sa cu natura şi istoria, Timişoara împrumută, în devenirea ei, ceva din peisajul facerii lumii. Pentru acest sit milenar, oraşul – cetate, s-a smuls, cu pământul său, apelor. Ţinut mlăştinos, redută naturală, Timişoara şi-a decis existenţa în planul relaţiei sale cu natura prin «sistematizarea» acestor două elemente: pământ şi apă. Ca toate marile aşezări, şi Timişoara se însoţeşte cu istoria unui curs de apă: Begheiul. Meandrele lui blânde traversează, ca o coloană vertebrală, oraşul. Prin grija edililor, Begheiul e acum o arteră superbă, cu o natură inteligent firijată. Să observăm însă că acest spaţiu e aproape vid din punct de vedere cultural. Loc de promenadă şi reculegere, faleza Begheiului pare că îşi aşteaptă monumentele […]”
Şi, iată, astăzi lucrările există aidoma, alăturate apei din care se întrupează ideatic, pot fi văzute, pipăite, s-ar dori chiar multiplicate prin alte acte de cultură care să fie un triumf al cutezanţei acelor oameni, supuşi ai împărătesei Maria Terezia, ce au avut neţărmuitul gând. Poate şi celor care, de-a lungul timpului, pentru a descâlci mănunchiul de ape al Begăi, au aruncat peste luciul acesteia 71 de poduri dintre care numai 9 au avut construcţie de metal cu scânduri acoperitoare, 9 erau din cărămidă, 28 erau simple, de lemn, iar 29 trecătoare, vestitele „compuri” ale copilăriei mele …
Dar acum Bega doarme, rumegând în adâncuri glorii de mult apuse. Importantul său potenţial este de fapt istorie şi numai caiacele şi canoele pasionaţilor, rar câte un vaporaş îi mângâie apele molatece. S-ar părea că pâmâmtul a învins definitiv apa în bătălia lor milenară. Vremelnic da, dar alte glasuri, alte zvonuri te cuprind de pretutindeni. Chiar şi văzută de la „firul” apei, Timişoara rămâne un univers de căutat, de descoperit într-o fascinantă aventură. (Vasile Bogdan)

din lucrarea Timișoara între paradigmă și parabolă, Editura Excelsior Art

Anunțuri

2 comentarii la “Pământ şi apă, destinul oraşului

  1. as usual…good……:):):):)

    *Thank you,* *Regards.* *Preet Uberoi* *Hospitality Consultant,* *91-9818851159* *B-7/5106,Vasant Kunj,*

    *New Delhi-110070*

    2017-01-30 1:10 GMT+05:30 Casa care adăposteşte gânduri • Editura Excelsior

    Apreciază

Lasă un răspuns / Leave a comment

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s