Spre seară


 


Străbat aleea cu pas măsurat
înserarea fugită dintr-un glob înnegurat
absoarbe cu sârg ce a mai rămas din ziua străvezie

În timp ce dintr-un copac cade o frunză
lent  precum trece viața
eu trăiesc o clipă de extaz
de abandon de sine
de contopire cu natura

Păsări răzlețe străbat spațiul
sub cârdul apărut de pretutindeni
un culoare prin care circulă liber – vântul

În jocul lui perfect
coboară brusc pe alee
oprește plutirea unei frunze
o aduce spre mine
vreau să o prind
să o duc acasă
vântul o smulge brutal
o aruncă peste bordură
în plină stradă unde
mașinile gonesc nebune

totul a împietrit în mine
doar auzul este activ
adună geamătul surd al frunzei strivite

Înțeleg fără neliniște
că viața uneori se întrerupe

din volumul Scrisoare către nimeni, Corina Victoria Sein, Editura Excelsior Art, 2016

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns / Leave a comment

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s