Avem nevoie de modele? / Eu, Deea, în pragul majoratului

Am rămas aceeaşi adolescentă măcinată şi deopotrivă stimulată de întrebări, de dorinţa de a înţelege ce se întâmplă în jurul meu.
Ce s a întâmplat în ultimii trei ani cu mine, cu familia mea?
S au întâmplat multe; mamei, tatei, Annei.
Ne am schimbat cu toţii.
În bine?
În rău?
Şi, şi.
Ceea care s-a străduit cel mai tare, obţinând rezultate pe măsură, este Anna.
S-a schimbat concret şi identificabil.
Înainte era o tânără ambiţioasă, capricioasă, curajoasă, gata să plonjeze în cele mai incerte şi periculoase acţiuni, dacă ar fi considerat, fie şi numai o clipă, că îndrăzneala ei îi va aduce un oarecare profit emoţional sau de imagine.
Nu a avut nici un fel de probleme de conştiinţă, de bun simţ, pentru a trage câteva foloase, prin şantaj sentimental, de îndată ce a aflat că tata şi mama se vor despărţi.
A obţinut tot ce şi-a dorit de la bun început: un apartament, un autoturism sport, o rentă pe măsura pretenţiilor, exagerate, zic eu, şi s-a mutat într-o casă superbă.
Norocul ei nu se termină aici: frumoasă, plăcută, a reuşit să strângă în jurul ei o sumedenie de tineri pe care îi manipulează după cum simte nevoia: într-o zi îi copleşeşte cu atenţii, pentru ca a doua zi să-i uite.
Toate acestea au un preţ pe care nu-l plăteşte doar ea, ci şi noi:
eu
sunt obligată să suport ieşirile furioase ale mamei, atunci când Anna uită să treacă pe la noi. În plus, sunt atât de proastă, că îi dau toate economiile mele…
tata
umblă din ce în ce mai des la rezervele băneşti…
mama
suferă oricum, dar cel mai adesea pentru că se consideră vinovată de eşecurile înregistrate de noi şi pentru că nu înţelege de ce „prinţesa” ei a ales să locuiască singură, când, o ştie toată lumea, a fost şi a rămas răsfăţata, privilegiata familiei… Şi, capac peste toate, soră-mea a „curăţat-o” de bijuterii…

Oare dacă Anna rămânea cu mine şi cu mama, viaţa noastră ar fi fost alta?
N-am să aflu niciodată.

Ce face Anna, acum?
Aleargă.
Aleargă bine şi doar pentru ea.
Sper doar că va alerga întotdeauna spre ceva şi nu de ceva…
Până una alta, astăzi, 13 mai, soră mea ne face hatârul de a veni în vizită.
Să i se fi făcut dor de noi? Sau…
Gata cu bănuielile.
Mama are dreptate: cine îmi dă dreptul să condamn fără a judeca, fără a da posibilitatea „învinuitului” să se apere. Sunt, oare, geloasă? Anna a fost mereu preferata părinţilor noştri – ea este prinţesa, eu…
Nu!
Exagerez.
Tata, mama ne-au privit, ne-au tratat cu aceeaşi dragoste, cu aceeaşi măsură.
Evident, măsura a fost uneori diferită, pentru că şi cererile ce plecau de la noi erau diferite.
În timp ce Anna are tot felul de nevoi urgente, eu mă mulţumesc cu mai puţin.
Eu mă simt în siguranţă sub aripa ocrotitoare a familiei.
Anna îşi impune propria ei „politică” de convieţuire…
Cândva, după o lungă şi violentă confruntare de idei între noi două, luptă inegală, din care am ieşit învinsă, o clipă, a fost umană, poate s-a gândit să îndulcească, pentru mine, gustul amar al înfrângerii şi m-a sfătuit:
„Nu încerca să fii ca mine. Aştrii care ne guvernează viaţa sunt plasaţi pe orbite diferite. Vedem, simţim, abordăm viaţa în moduri diferite, atât de diferite, încât singura şansă de a nu ne scoate ochii, la figurat, desigur, este aceea de a ne ignora reciproc. Obiectivele mele sunt: independenţă, libertate. Nu vreau indicatoare, nu vreau alianţe impuse. Urăsc cărările înguste, pe care ne împing părinţii, din dragoste, zic ei, dar eu cred că din prea dezvoltatul lor simţ al proprietăţii extins, de la avere, la copii… Egoiştii! Eu n-am să am copii pentru a nu cădea în păcatul părinţilor noştri. Maturii, părinţi prin întâmplare, terorizează copiii tot evocând trecutul: pe timpul nostru nu era aşa… Mie îmi plac poveştile despre viitor, deşi, în familia noastră, astfel de poveşti sunt aproape întotdeauna disperate. Tot pentru mine, prezentul înseamnă ceva, dar nu definitoriu, îl preţuiesc sau nu, depinde de context, evoluez după propriile mele dorinţe… Ceea ce pentru mai toată lumea pare imposibil, pentru mine este O.K. Ştii de ce? Pentru că îmi controlez total viaţa. N-am să permit nimănui să-mi dicteze vreo soluţie nici măcar în chestiuni minore. Vreau să fiu EU, cu majuscule. Vreau să ştiu, să simt ceea ce simte o pasăre când părăseşte cuibul şi zboară, lăsându-se în voia instinctului… Dacă vrei să fii tu însăţi, să te simţi bine în ambalajul tău, însuşeşte-ţi următorul adevăr, croit şi decretat de mine: obligaţiile, îndatoririle morale sunt periculoase. Aşa că nu ţine seama de ele…”

Fragment din romanul Adolescenţă suspendată, Corina Victoria Sein, 2005, Ed. Excelsior Art şi reeditat pe sport electronic, CD Destine în oglindă, 2013. CD-ul cuprinde nouă dintre romanele Corine Victoria Sein – grafica: Vasile Pintea

Publicitate