Cele două vârste ale dragostei / 4


(…)

În anul următor (1672), Corneille dă la iveală Pulchérie; în legătură cu această piesă Fontenelle afirma fără reţinere că autorul s-a zugrăvit aici pe el însuşi în Martian, bătrânul îndrăgostit. În replică, Voltaire n-a scăpat ocazia să susţină că „orice ar spune Fontenelle, aceste versuri nu devin în felul ăsta mai bune” şi că ele „aparţin mai degrabă unui bătrân păstor decât unui bătrân războinic.” Urmează să vă spuneţi părerea imediat. E interesant de remarcat că rolul lui Marţian, cel puţin discutabil dacă nu de-a dreptul impudic, a întrunit aprobare unor persoane importante cărora Corneille le-a citit comedia. Dacă ar fi să credem ce spune domnişoara Dupré într-o scrisoare către Bussy-Rabutin, mareşalul de Gramont „i-a spus că-i este recunoscător că a creat un caracter de îndrăgostit vârstnic, căci despre aceştia nu a scris încă nimeni (ba da! cum am văzut mai sus, dar nu s-a ajuns chiar până aici! –   E.F.) şi că-i rămâne obligat pentru a-l fi folosit şi pe el ca model.”
Pulchérié n-a avut succes la reprezentare, după cum o spune apăsat doamna de Sévigné – şi mărturia ei e demnă de crezare, căci ea admirase foarte mult piesa cu ocazia lecturii ei – şi recunosc că piesa nu era pe deplin izbutită. Dar ce ne interesează aici e rolul lui Marţian. Marţian, „bătrân senator”, după cum indică distribuţia, este îndrăgostit de Pulchérie, o împără¬teasă orientală, dar nu o obligă să îl ia de soţ, deoarece ştie că ea iubeşte pe altul. Justine, fiica lui Marţian, bănuieşte ce sentiment trăieşte tatăl său:

– Te-a fermecat prinţesa?
– Iţi cer îngăduinţa să uiţi ce ai ghicit,
Să lepezi bănuiala ce, singur, ţi-am stârnit.
La cei ca mine, amorul nu poate fi iertat:
Ţi-arunci doar o privire şi te-ai şi detestat.
Şi acest rău temut, seva-i otrăvitoare,
Când cerci să îl ascunzi, te chinuie mai tare.
………………………………………………
Iubesc; de zece ani ăst foc, astă tăcere
Inima-mi biciuiesc eu-aceeaşi rea putere.
Ascult de raţiune, voi sfatul să-i urmez,
Şi cu cât o ascult cu-atât nu mă încrez.
De mii de ori mă vindec şi iarăşi cad răpus
De mii de ori turbez şi-apoi revin, supus.
Căci liniştea silită ce mi-o impun în van
Lângă fiinţa-i sacră dispare, năpristan.
– Dar pentru ce coroana pe frunte să-i aşezi
Când, trup şi suflet, e-a lui Léon, cum vezi?
– Pricepe, la o vârstă trecută, ca a mea,
Când nu cutezi nimic a lua sau chiar a vrea,
Îţi dăruieşti amorul, foloase nu ţinteşti,
Ba chiar şi rău îţi faci, nevrând să îndrăzneşti.
 –  Dar de nu ceri nimic, la ce bun să suspini?
 – Nimic cerând, nu scapi de-ai geloziei spini.
Dosi gheara dorinţei nu te-mboldeşte tare,
Invidia te roade cu-aceeaşi ne-ndurare,
Când meritul, onoarea ce-o faci nu sunt deşarte
Şi vezi că fericire nu vârsta ta împarte.
Cu câţiva lustri mai târziu de mă năşteam
De ale ei favoruri, poate, azi eu mă bucuram.

Dintre atâtea inimi pe care ea-i stăpână
De ce fără speranţă a mea, doar, să rămână?
Iubeam când eram june şi tuturor plăcut,
Să-mi intre-n graţii, multe iubite ar fi vrut.
A cuteza puteam la suflete suspuse
Dar, vai, tânăr eram şi vremea mea se duse
Şi acel chip frumos se pierde-n amintire.
Îl pomenesc, să ştii, cu-n fel de învrăjbire,
L-alung, ţes mii de planuri fără rost:
Şi urma lui se şterge de parcă nici n-a fost.
Prins de ruşine voi să supun ăst foc
Ce mai mult se-nteţeşte cu cât cerc să-l sufoc.
– Ştiind cum că amorul pricină e de rele
Ai fi putut, stăpâne, să te fereşti de ele,
De viclenia lui puteai să te păzeşti.
– N-aveam cum a-l privi aşa cum tu-l priveşti.
Căci, precum mă ştiam, trecut şi şubrezit.
Chiar lângă o frumoasă, credeam, voi fi ferit.
Prinţesei să-i fiu serv eu mă legai, senin,
Pe slăbiciunea-mi sigur, mândru de păru-mi nins.
Şi-n timp ce-o datorie credeam că-mi împlinesc
Fără de ştire, iată, -ncepusem s-o iubesc.
Furiş, sufletul meu de foc a fost cuprins
Şi gelozia doar sta semn că m-am aprins.
Tâlhar era şi fur cine-i stătea în poartă
Oricine îi vorbea – cu mine vrea s-o împartă.
Că frumuseţea-i ochii le vrăjeşte teamă mi-era.
Cu ură îi priveam – că sînt mai demni de ea.
Şi nu-mi tihnea comoara s-o scoatem la mezat
Ce o râvneam cu toţi – dar eu cu gând curat.
Ce chin e ca, iubind odor nepreţuit,
Dintre atâţi rivali să fii cel nedorit.
Să nu cutezi, deşi iubeşti cât ceilalţi la un loc,
Să speri cât ei, oricât de-a prins e al tău foc!

Aceasta este ultima elegie de dragoste scrisă de Corneille şi a lui Corneille însuşi. Căci aici depoziţia lui Fontenelle, care avea 15 ani şi era un martor al existenţei celor doi unchi ai săi în 1672 este neîndoielnic autentică şi nu are caracterul unei simple tradiţii de familie ca în cazul căsătoriei lui Pierre Corneille. E sigur că scriitorul a trăit cel puţin o pasiune la bătrâneţe, în jur de 65 de ani.
Ce nu s-a remarcat şi mi se pare neîndoielnic e că, dacă mareşalul de Gramont, cardinalul de Retz, dacele de la Rochefoucauld, doamna de Sévigné şi alţii, după cum aflăm chiar de la doamna de Sévigné, au arătat o vie emoţie la lectura piesei, Racine şi-a bătut joc de ea şi încă în plin teatru. În Bajazet, Racine aduce pe scenă pe Acomat, un om bătrân – sau cel puţin în floarea vârstei –  îndrăgostit, sau, cel puţin, care ar fi putut fi îndrăgostit. Acomat o asaltează pe Atalide şi vrea să o ia de soţie. Dar Racine n-a vrut să-l prezinte ea un îndrăgostit şi explică intenţiile lui matrimoniale prin raţiuni politice. Atunci când Osmin îl întreabă „O iubeşti?” Aromat răspunde:

… Oare ai vrea, la anii mei,
Să fac ucenicie în arta dragostei?
Şi-o inimă asprită de munci şi de dureri
Să ia de bun smintitul sfat al vanelor plăceri?

E foarte probabil ca aceste versuri să fie o epigramă la adresa lui Martian. Bajazet şi Pulchérie sunt din acelaşi an. Mi se va spune că Bajazet s-a jucat înainte de Pulchérie, ceea ce e destul de probabil; dar Pulchérie fusese citită în public încă din ianuarie 1672, dacă nu chiar din decembrie 1671, la iluştrii prie¬teni ai lui Corneille, căci doamna de Sévigné scrie, pe 16 ianuarie 1672: „El ne-a citit într-o zi o comedie, la domnul La Rochefoucauld, care aminteşte de răposata regină” şi, în primul trimestru al anului 1672, lecturile se înmulţesc şi ecoul ei creşte; bineînţeles că Racine avea cunoştinţă de zarva iscată în jurul piesei lui Corneille.
După 1672, Corneille nu a mai cântat în versurile lui dra¬gostea, cel puţin nu aşa de convingător încât să putem gândi că a trăit-o el însuşi.
Din toate acestea putem deduce că marele Corneille era un om dăruit cu o vie sensibilitate şi că el a fost sensibil la frământările dragostei, din adolescenţă şi până târziu către sfârşitul vie¬ţii. Putem deduce, de asemenea că, dacă în tragediile de tinereţe şi de maturitate – cu excepţia Cidului – el a lăsat mereu dragostea în planul al doilea şi a repetat de o sută de ori că dragostea e o pasiune „prea copleşită de slăbiciune” ca să poată ocupa primul plan într-o tragedie, a făcut asta tocmai fiindcă el se cunoştea bine, fiindcă nu se încredea în această înclinaţie firească pe care o avea de a vorbi mereu de dragoste în poemele sale. Şi vedem, într-adevăr că, pe de o parie, în comedii, unde scapă de exigenţele specifice genului grav, pe de altă parte în Psyché, unde el are toată libertatea de a se desfăşura, cît şi în tragediile de la bătrâneţe, în care el cedează în faţa sensibilităţii, nu numai că a făcut adesea loc tumultului pasiunii dar, şi mai mult, mergând mai departe în sensul ,„slăbiciunii”, el prezintă publicului un bătrân îndrăgostit simpatic. Ceea ce era în acelaşi timp un mod de a renunţa la principiile sale riguroase, precum şi o inovaţie foarte îndrăzneaţă. Ceea ce este un indiciu despre propria lui biografie sentimentală.

din lucrarea Scriitori îndrăgostiți, Emile Faguet, traducerea Bogdan Bădulescu, Ed. Excelsior Art, 1991

 

Anunțuri

Lasă un răspuns / Leave a comment

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s