ESTETICA FĂRĂ DRAGOSTE


frumusetea_si_instinctul_sexual
De ce dintre toate formele de manifestare specifice umanității, arta este aceea care acordă instinctului sexual un loc nu numai important, ci chiar privilegiat? De ce el constituie subiectul de predilecție a celor mai multe dintre romane, drame, poeme, opere, cântece și lucrări plastice? (Charles Lalo)
***
Aceste întrebări, pe care și le punea autorul lucrării de față, justifică, zic eu, interesul pe care l-am dovedit, acum mai bine de 15 ani, în calitate de editor, să publica o parte din lucrările semnate de Charles Lalo, în Colecția „Studii” a Editurii Excelsior Art.
Încurajată de interesul cititorilor pentru acest studiu, am să public câteva fragment, alese cu grijă, pentru voi, prietenii mei virtuali.

ESTETICA FĂRĂ DRAGOSTE
(…)
Toată poezia, toată arta plastică sunt înainte de orice opera reveriei contemplative, ce se ridică deasupra nevoilor materiale sau a tendințelor autoritare ale firi noastre. Dacă frumusețea unei femei în carne și oase ne încântă mai mult decât ar face-o reprezentarea ei pe o pânză sau descrierea ei literară – chiar dacă ele ar fi perfecte – e pentru că ea satisface altceva decât simțul frumosului și valoarea ei estetică propriu-zisă e prin asta diminuată.
Artistul este un individ care dă curs impulsurilor sensibilității sale, însă fără a le urma în mod pasiv; forța lui de căpătâi libertatea. Or, contrar părerii curente, independența adevărată a omului nu constă în satisfacerea capriciilor sau instinctelor sale, ci în puterea de a învinge tirania lor, pentru a atinge țeluri mai înalte; adică de a se sustrage de constrângerile inconștientului, eredității sau modului – pe scurt de la tot ce ne este exterior – pentru a nu da ascultare realmente decât nouă înșine, adică părții conștiente a firii noastre.
Atitudinea estetică, spunea Schiller, e diferită prin contemplație: ea presupune seninătate, care e contrariul dorinței sau a trebuințelor. Arta, spune Spencer, este ca și jocul, o cheltuială inutilă a unui surplus de forțe, un lux superior pe care ni-l permit uneori legile autoritare ale evoluției. Or, nimic nu e mai puțin dezinteresat pentru individ, iar pentru specie mai util, decât instinctul sexual – această condiție primordială a oricărei evoluții în lumea vie.
Schopenhauer și-a propus să demonstreze că, alături de morala ascetică a milei, numai arta mai are puterea supraumană de a ne smulge din vâltoarea brutală a luptei pentru viață, această lege universală ce impune legile tuturor ființelor Voința inconștientă a Naturii. Arta e un act de renunțare, prin care oamenii lucizi și chibzuiți, pierzându-și speranța de a-și realiza idealul într-o lume ostilă, își găsesc refugiul în meditație asupra imaginii lumii. Acesta e rolul capital al gândirii estetice în viața umanității. Contemplarea ideilor e o eliberare: ea ne permite să uităm pentru o clipă de viață reală.
„Ne simțim atunci desprinși pentru o clipă de presiunea  împovărătoare a Voinței de a agrăi; după ce am împlinit munca de ocară în slujba Voinței, celebrăm Sabbatul, roata lui Ixion se oprește… Ce mai contează dacă admiri apusul soarelui de la fereastra unui palat sau prin gratiile temniței?”
(…)
Astfel, prin finalitatea ei cea înaltă, arta începe acolo unde se termină realitatea, adică în punctul unde ești capabil să uiți, o dată cu Voința de a trăi și de a supraviețui, condiția de bază a realității: instinctul și dragostea.
Aprecieri asupra cărora Nietzsche făcea comentariu sarcastic:
„Despre puține lucruri vorbește Schopenhauer cu atâta siguranță ca despre efectul contemplării estetice; el pretinde că aceasta acționează tocmai contra interesului sexual, cam așa, probabil cum o fac lupulina și camforul.”
Și totuși, nu este lipsită de grandoare această concepție despre un ideal ascetic, care ne prezintă arta ca pe un protest pașnic al „trestiei gânditoare” împotriva fatalităților ce o înlănțuie; ca o revoltă și o acțiune directe prin mijlocirea visului: ca un strigăt pasional împotriva pasiunilor. Această viziune luminoasă și blândă îndulcește, prin promisiunea sa de liniște sufletească și de seninătate, opera amară a pesimistului (…)

fragment din lucrarea Frumusețea și instinctul sexual, Charles Lalo, traducerea de Eugen Pârvulescu, Editura Excelsior Art, 2001

 

Anunțuri

Lasă un răspuns / Leave a comment

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s