Eliana


20160612_105803

Spre seară, viața Elianei arată o continuă pendulare între activitatea cotidiană, evadarea scurtă prin viața ce pare mondenă, ademenitoare,  oarecum secretă a Lumii virtuale alături de El, un prinț învăluit în umbră, de alți prieteni dintre care puțini vor mai putea să-i rămână alături după  misterioasa și traumatizanta stare de extaz consemnată într-o altă zi a deceniul doi din mileniul trei.
Oare ce s-a întâmplat în răstimpul comentat sau doar povestit într-un tablou amplu și enigmatic, asumat și ascuns de ea până în acest ceas de  amurg galben-violet, apus din care ziua nu se îndură să plece?
Totul! Aș zice eu, „Nimic care să merite atenția voastră”, ar spune, Eliana.
Și eu și ea avem dreptate.
Eu, din fotoliul meu de comentator-observator, am credința că tabloul încărcat cu straturi diverse de informații ne va ajuta, într-o mare măsură, la înțelegerea și explicarea luptei cu sine.
Așadar, încalc cu bună știință spațiul privat în care Eliana îşi petrece seara, mă uit peste umărul ei și urmăresc fascinată cum degetele ei aleargă pe taste și, din când în când, oftează: o inspirație adâncă, atât de adâncă încât pare să fi cuprins cerul, expirația – șuier de reptilă, flacără de gheață…
Un fulger de o clipă, monitorul intră în Standby și Eliana stăpână pe sine, îmi zise:
– Rămâi!
– Ești sigură că asta vrei?
– Nu am încotro, știu cine ești, știu ce urmărești…
– Ce?
– Să cumperi pe nimic sufletul meu… de fapt eu nu exist fără tine, suntem una…  

(…)

Nu-mi pot desprinde privirea de pe tastatura acum acoperită de mâinile Elianei care, pe neașteptate, se ridică, mă obligă să-i iau locul în fotoliu și… dispare.  Mintea mea proiectează o ecuație cu o singură necunoscută… Să încerc o rezolvare pe loc, sau să o trec în folder-ul „pentru mai târziu”?
Aleg să o las deoparte… așteptările sunt multe… Nu pot însă să las pentru mai târziu epistola Elianei, scrisă se pare, chiar în prezența mea.  
Cui să-i fie adresată? Enigmă. E bine să rămână așa cum ea a vrut.

Darling,

„Sory… am plecat din nou…”
Lovitură de trăsnet acest scurt mesaj!

Sunt atât de tristă încât vreau să dorm tot restul vieții.
Totuși, rămân încă o seară cu tine pentru a sfârși dezbaterea despre principii, despre iubire, despre  spiritul exact, însușit cu ușurință de un bărbat ca tine și despre spiritul mai  aproape de subtilitate pe care îl respingi fără să clipești. E drept?
E drept să trăiesc doar eu durerea pricinuită de ruperea fragilului echilibru, să îmi înlesnești conștientizarea  modului fraudulos prin care am ajuns la confruntarea directă cu noi înșine?  
***
Ce s-a întâmplat (se mai întâmplă încă)  în ultimele zile, întrece tot  ce poate să fie mai rău: minciună, ipocrizie, sadism și setea  de a răni, de a ucide, nu fizic, mai rău…  
Dar, merit.
M-am lăsat atrasă într-o cursă abil întinsă, deși, am știut de la început că sfârșitul va fi mai aproape decât o spun acum…
Un singur lucru mă menține, în aceste ceasuri, într-o stare ce-mi permite să aștept ziua de mâine… Ea, ziua de mâine,  va începe și se va sfârși fără tine.
Îmi pare rău. Dar chiar și pentru o femeie  îndrăgostită  este prea mult, prea umilitor.
Lanțul care sugrumă ceea ce era pe cale să se nască, nu are nici o fisură, a fost nituit în laboratorul unui meșter priceput…

Încearcă să mă înțelegi și judecă-mă după principiile tale morale. (…)

fragment din romanul Eliana. Apus și Răsărit de Soare în Lumea Virtuală, Corina Victoria Sein, în curs de apariție la Editura Excelsior Art, 2016

© Editura Excelsior Art 2016

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns / Leave a comment

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s