Ivona și Mihai / Și dragostea ucide


dr16

(…)

Ivona îl privi atent. Observă că purta încă mantaua de ploaie.
– Scoateţi-vă haina! îi porunci ea şi se ridică pentru a-i lua pelerina pe care o întinse pe spătarul unui scaun, aproape de vatra căminului unde ardea, mocnit, un buştean.
Mihai Orleanu îi admira picioarele zvelte şi bine făcute. Dunga ciorapului era perfect întinsă, gleznele fragile. Simţindu-se privită, Ivona rămase lângă foc şi furioasă începu să bată din picior. Tocul pantofului suna desluşit în liniştea salonului. Urmărindu-i piciorul cu care bătea în parchet, ochii bărbatului începură să urce, admirându-i şoldurile înguste. „Da, e tipul care nu are nevoie de centură.” Fără un motiv anume, imaginaţia lui refuză să o mai dezbrace. Îşi îndreptă privirea dincolo de silueta fetei, pe consola căminului, unde rămase aţintită pe un sfeşnic cu şase braţe.
Ivona îl privea fix, într-un fel ce aducea a dispreţ.
– După cum vedeţi, Dragoş nu e acasă. Nu cred să vină prea curând.
– Excelent! Nu mă grăbesc.
Ivona păru puţin încurcată. Mihai aduse un fotoliu aproape de ea şi se afundă în el cu un fel de voluptate.
– E foarte plăcut aici…
Ivona se simţea prea tulburată pentru a-i da dreptate sau pentru al contrazice.
– Pare să fie o casă romantică…
Ivonei i se păru că vocea lui sunase fals.
– Vă înşelaţi! Totul este regretabil de prozaic. Nici urmă de romantism, doar dacă nu-l ai adus cu dumneata…
– N am adus cu mine decât o mare plictiseală; boala de care sufăr…
Ivona râse. Un râs nervos.
– N-aş zice că nu eşti original. Suferi?
– În momentul de faţă nu ştiu…
– Crezi că ar trebui să simtă altcineva pentru dumneata?
– A, nu. N-aş da voie nimănui. Am pornit pe un drum…
– Pare a fi primejdios dacă pretinzi că eşti plictisit. Nu crezi că viața este destul de interesantă?
– Corect! Doar că mie nu mi s-a arătat prea interesantă…
– Învaţă să nu pretinzi să fie prea!
Mihai Orleanu, amuzat, întrebă:
– Boală de familie? Îţi place să dai sfaturi, aşa cum face şi Dragoş…
Ivona râse din nou. Un râs vesel, ca un clinchet de clopoţel:
– Şi ce sfaturi ţi-a dat fratele meu?
– Să mă apuc de ceva şi să omor plictiseala. Mie mi se pare inutil să te apuci de un lucru de care mâine se poate alege praful. Acesta a fost răspunsul meu…
– Sunt convinsă că Dragoş a găsit suficiente argumente să te convingă să încerci…
Mihai Orleanu se ridică şi se plimbă o vreme prin cameră. După ce făcu câteva curse între ferestre şi uşă, se scuză:
– Iartă-mă! Un obicei prost. Da, continuă el după ce-şi reluă locul, fratele dumitale mi-a demonstrat că nu toate lucrurile înfăptuite se destramă…
– Şi? se interesă Ivona curioasă.
– Mi-a sugerat să-mi găsesc o femeie destul de frumoasă, destul de drăguţă, destul de deşteaptă şi să încerc din răsputeri să mă îndrăgostesc de ea.
– Încep să înţeleg. I-ai urmat sfatul, ai scăpat de plictiseală, eşti ceea ce s-ar putea numi un om fericit şi, cum fericirea te dădea afară din casă, ai venit să-i mulţumeşti.
– Nu! Nu! Nu!  Însă, în discuţiile noastre, el, fratele dumitale, a adus de câteva ori vorba despre Ivona… sora lui. Dumneata eşti, nu? Aşa că l-am întrebat dacă eşti o femeie interesantă. Răspunsul lui a fost scurt şi ameninţător: „Oricum ar fi, te sfătuiesc să nu te îndrăgosteşti de ea. S-o laşi pe soră mea în pace! Văzându-l atât de aprins, l-am liniştit cu fraza: Bine, poate că nici nu merită…
Ivona se ridică şi sună. Curând apăru o fată subţirică, brunetă, care nu se sfii să spună pe un ton de reproş:
– Domnişoara s-a hotărât greu să mă cheme…
Ivona îşi simţi obrajii cuprinşi de flăcări.
– Te rog să mai pui un tacâm la masă. Domnul Orleanu este prietenul fratelui meu şi va rămâne la noi peste noapte.
– Că va rămâne, ştiam şi eu. Trenul de seara s-a şi dus. Am pregătit odaia de oaspeţi, dar cu cina, de, aţi uitat că nu avem decât puţină friptură rămasă de la prânz?
Ivona încercă să iasă din încurcătură, glumind:
– În casa asta nu este niciodată destulă orânduială…
Mihai izbucni într-un hohot de râs molipsitor.
Seara s-a dovedit a fi prea scurtă.
Ziua următoare se anunţase, de la debut, încordată şi lipsită de strălucire. Era toamnă şi lumina spălăcită a soarelui abia de reuşea să înlăture urmele brumei ce căzuse peste noapte.
Ivona servi ea însăşi micul dejun, apoi propuse musafirului o scurtă plimbare.
Mihai era într-o asemenea dispoziţie, încât îi plăcea totul, fiecare semn al naturii îi provoca emoţii.
Fără să şi forţeze imaginaţia, Ivona vedea în el o sursă de ajutor moral şi spiritual, un companion plăcut. „Cred că este egoist, nestatornic, dar are un caracter încântător”, îşi zise ea, gata să cugete la propriile noţiuni, foarte severe altfel, cu privire la morală. Dar ajunseseră în faţa casei, iar el o prinse de mână, obligând o să-l asculte:
– Ivona, m-am ăndrăgosti de tine!
Ivona, uitându-şi gândul spuse:
– Serios? Îți recomand să te mai gândești…
Bărbatul o privea cu un zâmbet prietenos şi deosebit de blând. Sub puterea privirii lui, Ivona se întreabă: Să fie el cel aşteptat? Gândul, emoţia aduceau a panică.
Mihai o întrebă brusc:
– Ce s-a întâmplat? Tremuri?
– Da! recunoscu Ivona fără să vrea. Mi-e puţin frig.
Încerca să vorbească firesc, dar vocea o trăda: cuvintele erau ca o şoaptă. Nu de emoţie, cum se pare că a tras concluzia Mihai, ci de revoltă.
Se revolta împotriva propriei sale nesocotinţe.
Aproape că se ura.
– Cred că ar fi mai prudent să intri în casă. Voce i se păru poruncitoare. Şi pentru că nu voia să recunoască nevoia de a se lăsa sub oblăduirea lui, invocă un pretext şi plecă în grabă la fabrică. (…)

fragment din romanul Și dragostea ucide, Corina Victoria Sein, Editura Excelsior Art

Anunțuri

Lasă un răspuns / Leave a comment

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s