Inelul de fum / Capitolul V


RITUAL IN ABSENTA 14
Antonia rămâne o clipă pe scară privind strada aglomerată. Din casă ajungea până la ea un val de muzică. Traversează holul, ajungând în faţa unei oglinzi care acoperea un perete întreg. Îşi aranjează o buclă rebelă. „Dumnezeule, cât m-am schimbat! De o vreme nu fac altceva decât să mă tot gândesc. Această stare, lipsa mea de vitalitate, de acţiune, mi-au pus întotdeauna piedici. Nici măcar expoziţia de la Paris nu mi-a adus satisfacţie. Cât snobism şi câte vorbe goale!… Au început să-mi apară şi riduri. Dar, oare, jocul meu este un joc cinstit? Pentru că n-am ştiut să-mi fructific tinereţea, cum să atac maturitatea, m-am refugiat nu în mine, ci în spaţii trăite de alţii, pe care le voiam încurcate, în preocuparea faţă de ele am căutat, de fapt, justificarea neputinţei mele… şi ce-am găsit? Vieţi care nu se vor mai repeta, un timp stăpânit de o altă generaţie şi o frumuseţe cu nuanţe ce nu mi se potrivesc, abisuri în care unui suflet în derută, cum era al meu, nu-i era permisă explorarea…”
Îşi ridică părul pe ceafă părându-i-se că totul în ea încremenise, până şi creierul.
Imaginea reflectată în oglindă era aidoma copia tabloului lui Yvonne, aflat în salonaşul casei din strada Florilor. Constatarea se risipeşte în fiinţa ei ca o mângâiere timidă şi nehotărâtă. „Parcă aş fi o rană veche şi degetele tămăduitoare se opresc exact în punctul cel mai dureros şi, uite aşa, prudenţa lor mă ţine mereu la graniţa vindecării…”

*
– Antonia, n-ai fost niciodată aşa de frumoasă!…
– Aşa e, George. Atunci Când mi se întâmplă ceva nemaipomenit, fizicul meu este supus, sau cel puţin influenţat de psihic şi arăt bine. Păcat că astfel de ocazii sunt rare… Deunăzi, am reflectat la condiţia femeii, mă refer la generaţia tânără a anului ‘41, câteva sunt atributele noastre comune şi definitorii: mediocritatea şi ineficienţa, ele, desigur, sunt cu dibăcie acoperite de unele calităţi compensatoare: graţia, prospeţimea surâsului… Ne mulţumim cu frumuseţea comună pe care ne-o dau tinereţea şi vitalitatea; o acceptăm cu seninătate şi nu observăm că ochii ne rămân neinteresaţi iar buzele, dresate să surâdă tipizat, n-au nici urma vreunui gând îndrăzneţ. Acceptarea acestei stări spirituale este proba incapacităţii… Plictiseala cea mai neagră atârnă de noi ca nişte nimicuri.
Antonia se uită în ochii lui George cu toată lumina privirii şi sufletului ei.
– Cel puţin nu se poate spune că te gândeşti la generaţia ta mai urât decât vorbeşti…
– Vorbesc şi eu pentru ca să uit că aşa cum naşterea, dragostea sunt timpul dintr-un ceas, noi suntem în lume elementul provizoriu, supus schimbării noastre, ne întâlnim, noi şi lumea şi, dacă nu suntem atenţi, ne răsucim în direcţii greşite, sau chiar opuse, unul faţă de celălalt, căutăm lumea şi lumea poate fi doar către noi, înlăuntrul nostru…
Antonia se opreşte brusc şi cercetează  strada. Era ora la care femei şi bărbaţi ieşeau din case cu sau fără rost. Prinşi în alerta aşteptării, cei doi au un zâmbet aprobator faţă de orice s-ar întâmpla, chiar şi pentru o lume care prin farmec s-ar răsturna.
– Vorbesc şi eu, reia Antonia, pentru că nu vreau să știi că mi-a fost dor de tine. Nu ne-am văzut cam de vreo două luni şi tare mi-e dor de-o sărutare şi lupt din răsputeri ca să-mi păstrez privirea afară, spre ceea ce se vede…
George tace. Tăcerea lui poate exprima orice.
Antonia, care pe ultima frază îşi trecuse privirea de pe chipurile trecătorilor pe cel al lui George, ca şi cum acesta ar fi fost singurul mod de a-şi regăsi echilibrul, surâde cu naturaleţe, se ridică pe vârful picioarelor şi îl sărută pe tâmple.
– Am căpătat mai mult curaj şi poate, (de n-ar fi aşa), sunt mai îndrăgostită… Am descoperit în mine o incredibilă rezistenţă, o forţă constantă, ca şi cum aş avea o mare experienţă de viaţă. Sunt curajoasă şi-mi pot păstra inima uşoară în faţa prăpădului, pentru că, a trăi departe, atâta amar de vreme, de omul drag, este echivalent cu o nenorocire. La ultimele cuvinte, Antonia se opri din mers, subliniind importanţa şi seriozitatea faptului.
George o strânge de braţ şi pornesc mai departe.
Înaintau de-a lungul bulevardului larg, lăsând în urmă o biserică a cărei faţadă zugrăvită într-un alb sever contrasta ciudat cu acoperişul ţuguiat şi cu stilul bizantin al cupolelor.
– Unde vrei să mergem? rupe George tăcerea. Mai făcură câţiva paşi până ce Antonia hotărăşte:
– Mi-e dor de lumină, de muzică. La „Continental” cântă Grigoraş Dinicu…
– În cazul acesta, suntem şi ajunşi!
Urcară treptele încet. Vestibulul fastuos îi dădea Antoniei o plăcută senzaţie de calm, de bucurie plină de grandoare. Un chelner îi conduce la o masă pe colţ.
– De aici aveţi cea mai bună vedere! găsi de cuviinţă să le comunice ospătarul în timp ce, cu un gest sigur, trage un scaun pe care Antonia se lăsă cu vădită uşurare.
Salonul mai puţin impunător decât vestibulul avea un aer învechit. Uşile şi ferestrele erau străjuite de azalee mari şi ofilite în ghivece smălţuite. Scaunele păreau adunate la întâmplare, candelabrul, o veritabilă dantelărie în sticlă, ameninţa să cadă peste mesele rotunde. Câtă vreme George discuta în amănunt meniul, Antonia privea îndelung o frescă uriaşă ce acoperea peretele din faţă şi care înfăţişa, într-o risipă de culori, un ospăţ la iarbă verde.
– Da, e destul de nostim ! zise George uitându-se şi el la tablou.
Antonia tresări.
– Mie cred că nu-mi place…
– Ce nu-ţi place?
– Ameninţarea, primejdia…
Sunt aduse felurile de mâncare şi băuturile. în timp ce ridică paharul, Antonia întreabă:
– Ce-am putea face pentru a scăpa de moarte?
George o priveşte adânc în ochi, cercetând-o cu gravitate, cu oarecare teamă.
– Antonia, nu ţi se pare că iei toate lucrurile prea în serios? Că te gândeşti la lucruri care se pot transforma în probleme de conştiinţă?
După un timp Antonia ripostă.
– Trebuie să ajung nepăsătoare? George, e înfricoşătoare clipa în care o să ne cunoaştem pe de rost sau când o să ne apărăm cu înverşunare liniştea… să-i lăsăm, deci, o şansă imaginaţiei.
Antonia îşi întoarce toată faţa spre George cu mişcarea moale a unei flori.
– Ce ciudată eşti! Îţi spuneam că niciodată nu ai arătat aşa de bine. Faptul, ziceai tu, se datorează unei excelente stări sufleteşti. De atunci, dispoziţia sufletească ţi s-a schimbat de câteva ori. Eşti tot aşa de frumoasă, doar că semeni cu un băiat îndrăzneţ şi temerar. Eşti la fel şi, totuşi, alta. Eu nu ştiu care-mi place mai mult: fata care mă săruta pe tâmple, sau cea de acum, preocupată şi interesată până şi de…
– Domnule avocat, tonul Antoniei este uşor glumeţ, nu înţeleg de ce restul lumii te găseşte formidabil… în timp ce, în realitate, eşti un bărbat îndărătnic…
Pe oricare altul cuvintele Antoniei l-ar fi liniştit, nu însă pe George. „Pe cine vrei să păcăleşti?” o întreabă el din privire.
– Mi se pare firesc să ştiu, să aflu totul… chiar şi despre moarte… Viaţa (moartea face parte din ea?) te surprinde când n-o cunoşti…
– Moartea pune capăt unui ciclu şi este inevitabilă… O fată ca tine nu are şi alte gânduri?
Antonia înalţă din umeri.
– Priveşte în jur! Mai bine de jumătate din mese sunt ocupate de ofiţeri nemţi…
– Şi? Ai avut timp să te obişnuieşti cu ei pe străzi, în restaurante, în sălile de teatru. E drept, nu sunt prea simpatici, dar exagerezi dacă pretinzi că vederea lor te face să te gândeşti la moarte…
O expresie de amărăciune, concentrată într-un zâmbet forţat, luminează trăsăturile Antoniei. Pe urmă, faţa ei redeveni palidă şi preocupată, cu privirile îndreptate spre mesele din jur. George părea serios fără să fie stingherit. O urmărea cu înţelegere şi dragoste. îngrijorarea lui, dacă exista, era bine mascată.
– Întotdeauna m-am simţit în lume ca şi în casa mea, nu însă şi astăzi…
Antonia avea o notă desperată în glas, dar pe ultimele cuvinte îşi regăsi calmul:
– George, în ce dată suntem?
– 24 iunie…

fragment din romanul Inelul de fum, Corina Victoria Sein, Editura Eminescu

Anunțuri

Lasă un răspuns / Leave a comment

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s