CANIONUL


HOTEL CALIFORNIA

(…) Să nu vă închipuiţi că e vorba de celebrul canion Colorado. Locuitorii arealului golfului San Francisco numesc canioane te miri ce. Către sfârşitul unei zile ne-am îmbarcat cu toţii în maşini spre un canion, unul dintre multele locuri de agrement. Una din faliile tectonice de lângă oraş, Hayward sau Calaveras prezintă o întrerupere, o spărtură pe toată lăţimea ei, o adâncitură sau o Valley, cam la nivelul golfului. La intrarea în canionul păzit de o barieră suntem întrebaţi dacă la bord se află copii sau seniori. Seniorii eram noi, bunicii, iar nepoţelul dormea în scaunul său special. OK, puteţi trece gratuit şi vă urăm o zi frumoasă.
Pe la intrarea în canion era şi un ranch, se vedeau adăposturile pentru animale şi turmele de vaci păşteau pe dealuri iarba deja uscată de seceta verii. Aici se puteau închiria cai pentru excursii în interiorul canionului şi am văzut câţiva seniori care se prosteau, îmbrăcaţi în ţoale de cow boy şi călărind precum o făceau strămoşii lor. Un canion, în accepţia locală a cuvântului era un fel de drum de munte, aşa că a trebuit să parcăm şi să o luăm pe jos, urcând uşor, printr-un soare sălbatic, dar filtrat de vegetaţia care pe alocuri ne făcea veritabile tuneluri. Excursioniştii desfăceau corturi, unii mai îndrăzneţi urcau pe cărări virtuale falia uscată. Un râu ce nu secase, curgea cu întreruperi, iar bălţile erau pline cu peşti, din aceia de rezervaţie, de care nu se atingea nimeni. La un moment dat s-a ivit, între arbuştii care se căţărau până la cer, un capăt de linie ferată, cu un trenuleţ pentru turişti. Aştepta, într-o gară, stil Far West, cu locomotiva cu abur, care străbătuse continentul, pe vremuri. În ziua aceea nu avea clienţi, aşa că trenul se odihnea. The Long Train Running. Vopsit, după obiceiul american, în culori violente, încât devenea un fel de jucărie, care putea trece prin canion, spre Est. Însă era o vechitură strict autentică, foarte bine întreţinută. Nu putea ieşi din canion deoarece s-ar fi intersectat cu BART-ul, cu metroul, care mergea suprateran în această parte.
O societate veselă ocupase toate grătarele, fumul ieşea de peste tot. Prea puţină lume se aventura pe cărările canionului, mersul pe jos fiind obositor pentru cei obişnuiţi cu maşinile. Pe căldură nu se putea face nici jogging. Vegetaţia ne făcea puţină umbră, în apropierea râului. Colinele faliei erau blonde, perfect uscate. Dincolo de canion era valea râului St.Joachin şi începea lanţul muntos al Sierrei Nevada. Aşadar şi această trecătoare a constituit unul dintre drumurile căutătorilor de aur ce veneau dinspre continent…

din volumul Hotel California, Lucian Bureriu, Editura Excelsior Art

Anunțuri

Un comentariu la “CANIONUL

Lasă un răspuns / Leave a comment

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s