Din nou despre Timişoara


„Oamenii construiesc prea multe ziduri, dar nu destule poduri.” (Issac Newton)

Podul Mitropolit Andrei Şaguna (Episcopal, al Tinereţii) situat la capătul bulevardului Mihai Viteazu, a fost construit în 1913, pe locul unui pod de lemn ce funcţionase neîntrerupt din 1718 şi care fusese ranforsat în 1898.

Podul Decebal face legătura între cartierele Fabric şi Cetate, a fost construit în anul 1909 şi era, la acea vreme, podul pe grinzi de beton armat cu cea mai mare deschidere din Europa. Are o lungime de 195 m şi o lăţime de 9 metrii. Proiectul a obţinut Diploma de onoare la Expoziţia Internaţională de la Paris din anul 1910. Soluţia tehnică de realizare concepută de inginerul Gyözö Mihailich a fost tratată în lucrări de specialitate în mai multe ţări. Podul este denumit şi podul de pe Aleea Parcului sau Podul Băile Neptun.

Podul Ştefan cel Mare (la Ancora, Franz Iosef, de la Gara) a fost construit pe locul unui vechi pod de lemn.  Înlocuit în 1891 cu unul din fier proiectat de ing. Toth Robert. A fost reconstruit din beton in 1957.

Podul de fier este poate cel mai frumos pod de pe Bega. Se cheamă şi podul Eiffel, după o legendă comform căreia ar fi fost construit pe baza unui desen al lui Gustave Eiffel, cel care a proiectat şi turnul din Paris. În realitate a fost proiectat de Toth Robert. A fost construit pe locul unde funcţiona cândva bacul, reutilizând piesele fostului pod metalic Hunyadi.

Podul Eroilor numit şi „Podul Bem”, „Podul de la Elba” sau „Podul Pieţei Iosefin”, a fost ridicat pe locul celui mai vechi pod de fier al orasului, construit în 1870-1871 din cărămidă. În 1938 a fost demolat şi înlocuit cu actualul pod, construit din beton armat.

Podul Traian numit şi „Podul Huniade” sau „Podul de la Maria” a fost ridicat în 1917 şi a înlocuit Podul de fier, mutat în aval între străzile Ady Endre şi Mureşanu. Constructia actualului pod a fost terminata după primul Război Mondial.

Podul Modoş datează de la sfârşitul secolului XIX. A fost construit iniţial din lemn pentru a asigura legătura ferovială între Timişoara şi Baziaş. A fost refăcut în anul 1935 şi în 1980.

Podul Michelangelo ridicat în 1970, odată cu sistematizarea oraşului, este podul cu cea mai mare lăţime, dar şi cel mai coborât spre nivelul apei. În anii ’40, pe locul acela era o pasarelă de lemn, iar în anul 1964, s-a construit una nouă, pentru studenţii care mergeau la facultate.

Podul Mihai Viteazul sau „Podul de la Turbina”, dar cunoscut şi sub denumirea „Podul Morii” a fost construit în 1909. În perioada interbelică, a avut patru turnuri cu basoreliefuri şi a fost traversat şi de tramvaie. 1981 a fost reconstruit, iar basoreliefurile – o figură feminină ţinând stema oraşului, un morar cu sacul de făină, un nisipar încărcând o barcă şi un tăbăcar – au fost păstrate şi montate la capetele podului.

Anunțuri

4 comentarii la “Din nou despre Timişoara

Lasă un răspuns / Leave a comment

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s