Ryszard Krynicki sau luciditatea poetului


image description

„Ryszard Krynicki face parte din generaţia poeţilor Noului Val (Nowa Fala), concentrată în jurul grupării cracoviene Teraz (Acum). Dezideratele programatice ale grupării au apărut cu precădere în revista lor principală „Student”, dar îşi găsesc rezonanţă şi în presa literară a timpului. Tinerii poeţi se revoltă împotriva literaturii existente, considerând că trece indiferentă pe lângă problemele acute ale realităţii prezentului, fiind preocupată mai mult de latura estetic experimentală. Postulatul esenţial de la care au pornit a constat în „identificarea literară” a realităţii, în schimbarea paradigmei lingvistice prin recursul la expresii proprii limbajului publicistic, textelor oficiale sau limbajului străzii. Criticii au definit poezia promovată de ei drept „lingvistică”, dar nu în sens experimental (potenţialul şi limitele limbajului în sine), ci mai degrabă ca atitudine faţă de ipostazele în care ea este folosită în contextul social politic. De aici legătura strânsă dintre poezie şi realitate, caracterizată printr un exces de date şi informaţii concrete.”
***

DACĂ DRAGOSTEA

Dacă dragostea ne depăşeşte,
despărţirea este ca limba maternă
auzită deodată în gări necunoscute.
Doar uimirea ce ne cuprinde brusc
pe noi cei ce citim frânturi dintr o scrisoare de dragoste.

doar despărţirea care ne sperie:
nu din dragoste se naşte, ci din ură,
pentru care a pleca înseamnă a te reîntoarce

din volumul Poeme alese, Rzszard Krynicicki, traducerea: Constantin Geambașu, Ed. Excelsior Art, 2014

Anunțuri

Lasă un răspuns / Leave a comment

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s