Pe Zăvoi, numai vântul
Umbla printre arini,
Destrămând ceaţa, rămasă
În frunze şi scorburi,
Iar eu mă risipeam
Prin vântul aprins
De dorul mamei.
Flăcări veneau şi se aşezau
Pe râu,
De parcă eram eu,
Dar pe cine căutam
În vânt
Şi în flăcări?
Şi, deodată,
Eram trei chipuri:
Să fi fost tata, mama şi eu?
Bărbatul şi una dintre femei
Au devenit o floare galbenă
De câmp.
Vântul împrăştia petale
Pe umărul meu:
Una, două…
Zorica aduna petalele.
Ea voia floarea întreagă.
Vântul îmi răsfira cenuşă
În păr,
Iar, pe mână,
Sa oprit o buburuză,
Ce purta galbenul florii
De câmp.
din volumul Casa părăsită, Tatiana Flondor Arieșanu, Ed. Excelsior Art, 2006
Reclame
Cum pe cine ?! Pe noi !
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Și ne „găsim” sau ne tot căutăm?
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ne găsim, deoarece căutarea presupune…cunoștere ce ține de trecut. De fapt este vorba de revelație.
ApreciazăApreciază
În sfârșit. Sunt bucuroasă să citesc comentariile tale. Mi-au lipsit. Știu, din vina mea.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
De ce este nevoie de un vinovat…doar totul curge, iar curgerea are intensități diferite…este impredictibilă?!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Da. Dacă totul curge, iar curgerea este supusă schimbărilor în funcție de intensitate, unde suntem noi? Cum ne facem simțită prezența? Sau nu este necesar?
Da. Mai ales „vina” nu poate să fie prevăzută.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
De fapt teoria ”păcatului” este una din multele forme de asuprire…Singurul mare păcat este să ratezi fericirea, iar singura mare vinovăție este neiubirea.
Dacă vom aprofunda Legea Rezonanței sau a Atracției, vom înțelege Principiul fundamental al manifestării, cel puțin atât cât putem pătrunde în marele miracol al EXISTENȚEI.
ApreciazăApreciază