Stranie zi
eram împăcată cu mine însămi
cu toamna
cu drumul sfârșit înainte de a atinge culmea
când brusc
umbra refuză să mai fie antemergător
se întoarce
impunându-mi mișcarea de roată
dus – întors
vrând să rămân în echilibru
abordez o primă geană de lumină
și întreb
mă întreb
la ce bun entuziasmul de viață târzie
un insuportabil gol lăuntric
nu pot vorbi
dar pot să cutreier imensitatea necunoscutului
călăuză fiindu-mi un prieten fără chip
drumul rămâne pustiu
oare
chemarea să fie doar plăsmuirea minții mele
un braț mă cuprinde
un chip acoperit de o mască aidoma soarelui
se oprește deasupra-mi
cu mine încă mă lupt să nu răspund chemării
din volumul Ritual în absență, Corina Victoria Sein, 2015
Casa care adăposteşte gânduri • Editura Excelsior Art 
În cumpăna de zi cu noapte
Ne trec fiori
Ne trec și șoapte
Ne umblă umbre
Ne întrec
Ne trec fiori
Și ne petrec!
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Minunate versuri. Mulțumesc mult pentru popas și pentru versurile de față.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cu mare drag!
ApreciazăApreciază
Reblogged this on Madi şi Onu Blog and commented:
Stranie poezie
Autoarea… parca imi recita starea
Incerc sa o refuz.
Nu reusesc, nu merge
Si gandul sau trist,
Obsesiv, imi da
Irezistibile ocoale.
Onu
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Reblogged this on Tehnoredactarea este artă! .
ApreciazăApreciază