Ultima săptămână a lunii octombrie completează lista titlurilor apărute sub egida Editurii Excelsior Art.
Debut editorial, Jurnalul Fetei-Lup, Bella White, 2015, Editura Excelsior Art.
Mâine, 30 octombrie 2015, ora 14, autoarea vă invită la lansarea romanului Jurnalul Fetei-Lup, Bella White. Evenimentul va avea loc la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicina Veterinară a Banatului Timişoara, Calea Aradului nr. 119, amfiteatrul A3.
Jurnalul Fetei-Lup va fi prezentat şi în cadrul Zilelor Editurii Excelsior Art Timişoara, în luna decembrie 2015.
LACRIMI ASCUNSE
Începusem clasa a 12-a şi pe capul meu şi al prietenelor mele începuseră să se adune emoţii, gânduri, întrebări şi simulări de examene. Urma cel mai greu examen din viaţa noastră de până atunci. Îmi era din ce în ce mai frică de examen, aveam din ce în ce mai mult de învăţat. Era din ce în ce mai greu. Dar Happy nu mă lăsa nici acum la greu. Era lângă mine, asculta de fiecare dată când îi spuneam cât avem de învăţat. Asculta şi când mă plângeam că am emoţii şi că nu ştiu cum să fac să învăţ mai uşor. Asculta orice.
Îi povesteam despre tot ce făceam cu fetele în pauze, îi povesteam despre băiatul drăguţ din clasa paralelă care făcea ora de engleză cu noi, despre glumele pe care le făceam noi doi de fiecare dată când rămâneam în aceeaşi bancă după ce ne făceam temele la engleză. El mă asculta mereu, şi Doamne, cât mi-aş fi dorit să poată vorbi. Sau să îi pot înţelege cumva. Pentru că simţeam, simţeam că sunt la un pas de a înţelege ce spune. Pentru că era ceva în felul în care se uita la mine care aproape mă făcea să văd cuvintele în ochii lui albaştrii. Da, nu putea comunica aşa cum o putea face un om. Nu putea să îmi spună nici măcar un cuvânt. Dar noi comunicam într-un fel în care nu-l va putea înţelege nimeni, niciodată. Comunicam într-un fel pe care nici măcar eu nu îl înţelegeam pe deplin. Pur şi simplu mă uitam la el şi ştia ce vreau fără să îi spun. Se uita la mine şi ştiam ce vrea să îmi transmită. Simţeam ce vrea să îmi transmită. Era… perfect. Era nonverbal, noi puteam comunica şi fără să scoatem un singur sunet. Nimeni nu mă înţelegea aşa cum o făcea el.
Se apropia Crăciunul, dar încă nu aveam zăpadă. Era iarăşi perioada aceea de iarnă în care ne rugam să ningă. Îmi doream atât de mult să ningă, să mergem din nou pe străzi, doar noi doi cu sania. Până atunci, ne mulţumeam cu alergatul pe străzi. Alergam, ne plimbam în fiecare zi, stăteam câte o oră sau chiar mai mult, rătăcind pe străzi, iar după ce terminam cu plimbarea, mergeam la râu, îl lăsam să se joace în apă, alergam puţin pe teren ca să se usuce complet, apoi mergeam pe deal la locul nostru, de unde priveam oraşul. Seara cădea peste noi, dar nu ne păsa de nimic. Bunica se îngrijora mereu când se făcea deja întuneric şi noi eram încă pe străzi. Ţin minte că atunci când era mama acasă, mergeam împreună la plimbare cu el. Şi când ea nu venea că avea altceva de făcut, mergeam noi doi şi alergam pe câmp, culegând flori de câmp, care ştiam că sunt preferatele ei.
La fel ca anul trecut, ne-am trezit, pe neaşteptate, într-o dimineaţă albă. Câtă bucurie pe capul nostru când am văzut fulgii albi care se aşterneau din ce în ce mai mult pe drum. Ştiam că asta însemna să îndur frig în fiecare dimineaţă când mergeam la şcoală, dar şi când veneam. Dar când mă gândeam că ajung acasă la el, şi mergem cu sania la plimbare… nici nu-mi mai păsa.
În ianuarie, trecusem amândoi peste încă un Crăciun de-a dreptul magic. Trecusem împreună peste pragul dintre ani, şi intrasem tot împreună într-un an care urma să însemne multe. Pentru amândoi.
Ca o mare surpriza atât pentru mine cât şi pentru Selene, mama ne-a anunţat că o să mergem într-o vacanţă în luna aceea. În Egipt.
Şi eu, şi Selene, şi mama, ne doream de foarte mult timp să vizităm Tărâmul Faraonilor, nu-mi venea să cred că asta chiar se întâmpla. Aşa că, peste doar câteva zile, eram în avion, zburând spre alt continent.
Întreaga excursie a fost de-a dreptul minunată. Nu-mi imaginasem niciodată că piramidele sunt chiar atât de mari! Şi toate acele temple încărcate cu hieroglife pline de istorie… parcă trăiam un vis. Dar pe lângă toate astea… avea să se mai întâmple ceva care urma să marcheze această vacanţă. […]
din romanul Jurnalul Fetei-Lup, Bella White, Ed. Excelsior Art, 2015
Casa care adăposteşte gânduri • Editura Excelsior Art 