Ultimul Cântec…


Melancolii Nocturne

Încă te-ascund printre cuvinte căci teamă mi-e să nu te pierd,
Nu las pe nimeni să te-alinte când eu în mângâieri te cert.
Cu punctuații efemere și pauze ce n-au mai fost,
Ți-înghesui cele patru stele din titlul unui cântec prost.

De ce îmi ești tu arcuită în dezacorduri grave-n ton?
Ți-aduc o terță în suită din recitalul meu afon.
Când fiecare notă sună a semiton forțat în gamă,
Îți încălzesc corzile în strună în murmur surd șoptit cu teamă.

Cobor diezului o palmă, lângă becar strâng o doime,
Când viața mea ruptă pe sferturi nu a însumat nici o zecime,
Din fericirile ce-n vremuri când mâna nu-mi cădea domol…
La fiecare notă tremuri, pe portativul strâmt și gol.

… Îmi amintesc de Mi, minoră, cu lacrimi, ce melancolii,
Cum simplă, caldă, minionă, te îmbrăca în poezii,
Și îmi aducea în scăderi nocturne frenetice amorezări,
Pe o poștală fără timbre…

Vezi articol original 79 de cuvinte mai mult

Anunțuri

Lasă un răspuns / Leave a comment

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s