IUBIRE IMPOSIBILĂ


COPERTA - UNIVERS 3

Adept al lui Carpe diem şi îngreţoşat de zoaia politică, la care asist, m‑am întors în timp.
Dar tot peste cenuşiu am dat.
Mi‑am amintit de colega mea, Tamara. O brunetă cu sânge slav, de pe meleaguri dobrogene, Frumoasă, nu ştiu cât de mult, dar mie‑mi părea un înger inaccesibil. Mai înaltă cu câteva degete decât mine, ar fi trebuit să mă înalţ pe vârfuri, să o pot săruta.
Spun ar fi, pentru că n‑a fost să fie, niciodată.
Când am zărit‑o în sala de curs, am tresărit, crezând că am intrat la anii mai mari. A zâmbit, la nedumerirea mea. Mi‑a făcut loc, lângă ea. Ne‑am recomandat: Tamara, spune ea întinzându‑mi mâna ce părea că arde. Onu, am îngăimat eu, încă derutat. Încet, încet, am prins curaj să‑i vorbesc, privind‑o în ochii întunecaţi. Simţea că‑mi place, şi era încântată. Simţul posesiei îţi conferă o stare de bucurie ciudată, deşi nedefinită. O iubeam, fremătând de emoţie, iar ea îmi respecta starea. De altfel, nu avea motive să gândească altfel.
Într‑o zi, a apărut un nou coleg. Adus pentru echipa de volei a facultăţii. Înalt, proporţionat, impunea plăcut, tuturor fetelor. Am simţit că şi Tamarei. Intrasem într‑un con de tristeţe. Tichi nu era pasionat decât de volei, aşa că nu aveam motive de îngrijorare. Tamara s‑a consolat. Părea a fi preocupată de alte griji. Tristă, începuse să slăbească, dar nu se plângea. Anii au trecut, dar simpatia noastră nevinovată nu s‑a micşorat.
După cursuri, ne vedeam aproape zilnic. În plimbările mele o vedeam stând la poarta casei într‑o visare nedefinită. În trecere, schimbam câteva banalităţi.
Într‑o zi, am încercat să o sărut. S‑a ferit şi a fugit în curte. Mi s‑a părut că plânge. Am supărat‑o rău de tot, mi‑am zis. Câteva zile am trecut pe la poarta ei, doar salutând‑o.
Când m‑a întrebat ce mai fac, mi‑am revenit. Am încercat iar să o sărut. Acelaşi refuz, dar cuprinzându‑mă de umeri, m‑a invitat în casă. S‑a aşezat pe pat, făcându‑mi semn să stau lângă ea.
Locuia la gazdă, cu chirie. Mi‑a luat delicat mâna în poală şi, aproape suspinând, mi‑a spus: „ştii, nu mai încerca să mă săruţi! Şi eu îmi doresc, dar nu am voie!”.
Am privit‑o nedumerit.
Sunt grav bolnavă de plămâni, mi‑a explicat. Ne‑am îmbrăţişat, într‑un gest de înţelegere fatală. Nu ne‑am sărutat niciodată. I‑am rămas recunoscător, până anii vieţii mi‑au purtat paşii pe alte meleaguri şi am pierdut orice legătură, cu ea.
La o întâlnire cu câţiva colegi de facultate, aduc vorba, întâmplător, despre Tamara. „Cum, nu ştii?” se miră cineva. „A murit, nu mult, după terminarea facultăţii… s-a stins la Spitalul T.B.C. din Galaţi”. L‑am privit pierdut, iar el m‑a întrebat:
„Şi tu ai iubit‑o?”
Nu i‑am răspuns.
M‑am apropiat şi l‑am îmbrăţişat, suspinând.
Era ultima legătură de suflet, cu Tamara.

frezii3

din volumul Universul feminin, Ioan Ionescu, Editura Excelsior Art, 2014

Anunțuri

3 comentarii la “IUBIRE IMPOSIBILĂ

    • Aflându-ne în poveste, se poate…
      Dar, ai dreptate, nu iubirea este imposibilă, ci împlinirea ei.
      Până la urmă, autorul duce firul povestirii cât mai aproape de modul de înțelegere al actorilor distribuiți în piesă și a „victimelor colaterale” (cititorii) care, de ce să nu recunoaștem, au/avem nevoie uneori de simplitate și de trăiri pe care să le poată/putem gestiona. 🙂

      Apreciat de 2 persoane

Lasă un răspuns / Leave a comment

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s