CARPE DIEM


COPERTA - UNIVERS 3Motto:
„Carpe diem”
Horaţiu

Ne cunoaştem de mulţi ani, de la Partid, unde ne-am plăcut empatic…
La început l-am suspectat de cine ştie ce interese, dar… întrucât nu au existat solicitări speciale, am dedus că este vorba de o stare de simpatie aparte, pe care unele persoane o pot nutri, fără un interes anume. Pur şi simplu, un soi de prietenie fără afecţiune. Sau poate faptul că îi place să povestească, neavând alt scop decât acela al nevoii de a-şi da importanţă, fără riscul întreruperii cu brutalitatea specifică egoismului ce-l caracterizează; ori, situaţia când noi toţi avem nevoie să primim un ajutor moral, prin simpla răbdare de a ne fi fost ascultat păsul, scutiţi de gesturi de agitaţie nervoasă; sau, înclinarea mea de a nu întrerupe firul povestirii decât prin întrebări aparent preocupate faţă de câte „verzi şi uscate” mi se îndrugă; ori cine ştie ce taine ale corpului nostru emoţional.
Oricum, nu m-a preocupat motivul discuţiilor… dacă se păstrează minimul bun simţ social al comunicării civilizate. Recunosc, din ce aud, îmi plac sfaturile pe care le extrag singur sau mi le dă împotriva blazării faţă de propriile interese, capitol la care, o spun deschis, sunt penibil de deficitar. Observând cu subtilitate că nu-mi place să mă zbat pentru cauze ce-mi par a fi pierdute din start, mi-o spune direct, ca vorbind pentru sine: „da eu nu-i las, fir-ar ei ai Dracului; mă bat până-n pânzele albe, până reuşesc!”. Demnă remarca, bună şi folositoare pentru oricare dintre noi, indiferent de sex, de vârstă şi de statut social. Desigur dacă este vorba de o cauză corectă, morală, care să nu impieteze asupra semenilor noştri. Şi, în general, eu fiind adeptul „educaţiei prin sine însuşi”, am reacţionat favorabil la această opinie.
Bineînţeles, din acel moment, nivelul atenţiei în a-l asculta, a crescut logaritmic… iar plăcerea aşteptării de noi învăţăminte de „psihologie aplicată”, la fel. Din motive stupide politic, nu ne-am mai întâlnit ca acasă. Locuind însă prin zonă, drumurile noastre se intersectează uneori; când, foarte interesant, fiorii emoţiei aflării noutăţilor, amplifică într-un fel aparte clipa începerii conversaţiei.
La fel s-a întâmplat şi deunăzi, când aşteptând în staţia de autobuz, i-am auzit vocea sonoră salutându-mă. Ca de obicei, mi-a spus cu ce se ocupă: nişte probleme de spaţiu locativ, privind vila ce i-a fost retrocedată cu mici complicaţii de vecinătate. În timp ce-mi povesteşte, se întrerupe şi începe să vorbească singur, eu nemaipricepând nimic. Caut să redresez situaţia, bănuind un scurt circuit senescent. Probabil a observat încercarea: ochii mari, a nedumerire-şoc. Atunci, se opreşte şi-mi spune jenat… scuze, ca să nu uit ceva din ce am de făcut, repet în ordine, problemele în cauză!
Mă arăt plăcut impresionat şi-i spun că gestul său, face parte din trusa deprinderilor lucrului bine făcut, lăudându-l pentru constatare. Foarte mândru de moment, ţine pentru o clipă să aducă un omagiu tatălui său, neamţ-sas, care l-a învăţat modul organizat, nemţesc (remarc satisfacţia etniei prusace). Reţin, plăcut surprins, mai ales modul interesant şi eficient de conduită în acţiune. Întâmplarea îmi aminteşte o mică, dar foarte plină de învăţăminte istorioară asupra deprinderii lucrului bine făcut. O cunoştinţă, fost pacient al ilustrului chirurg Sedlacek, mi-a povestit amuzat, următoarele: înainte de a intra în salonul de operaţie celebrul medic avea în ziua respectivă obiceiul de a se închide în biroul său, unde bea cafea şi fuma.
Obiceiul era ca un ritual săvârşit zilnic… apoi, operaţia se desfăşura cu o înaltă măiestrie şi viteză. Întrebat de pacientul său pentru ce sunt aceste momente de reculegere, Eminentul Profesor i-a răspuns că, în timpul respectiv, repeta în gând cu minuţiozitate filmul operaţiei pe care urma s-o efectueze. Astfel, când începea lucrul, totul se derula ca-n filmul vizionat în timpul acestei meditaţii. Am ascultat cu multă plăcere această povestioară plină de tâlc profesional, şi am realizat, încă o dată, valoarea capacităţii de relaxare şi de energizare a meditaţiei asupra organismului căruia i se adresează. Cândva, un prieten-chirurg îmi povestea entuziasmat că actul chirurgical, pentru Doctorul Sedlacek, era o operă de măiestrie artistică, la care nu puteai aspira. Nu prea realizam atunci, starea lui de admiraţie, dar după istorioara de mai sus când am şi aprofundat importanţa meditaţiei, totul mi-a devenit limpede.
Cât despre partenerul meu de povestiri, până îl voi reîntâlni o să mă gândesc mereu la spiritul lui de înţelepciune şi la filozofia pragmatică, pe care voi încerca să mi-o însuşesc, fiind plină de învăţăminte să trăiesc în prezent, şi să mă bucur de orice clipă grea sau nesigură; să nu mă descurajez şi să nu fiu delăsător; doar astfel, succesiunea de clipe trăite din plin va constitui ceea ce se numeşte Fericirea.
Încearcă, şi tu, cititorule, că viaţa e scurtă. Încearcă îndemnul lui Horaţiu… „Carpe diem”, în sensul de „a culege roadele, şi mai ales, bucuriile zilei de azi”. Sau, şi mai recent, sfatul maestrului Dinu Săraru… „Să nu ratăm clipa!”.

P.S.
În acest punct, îmi reamintesc, despre actul vizualizării creative, constatat la Madi, prietena mea şi iniţiatoarea blogului nostru. Astfel, tendinţa ei efectivă de concentrare, asupra a ceea ce are de făcut, devine un continuu fericit al momentelor vieţii.

din volumul Universul feminin, Ioan Ionescu, Editura Excelsior Art, 2014

Anunțuri

10 comentarii la “CARPE DIEM

  1. Da. Cred că trebuie să „mă iau” în serios. Poate că am să mă opresc asupra identificării a ceea ce sunt…
    Voi medita asupra celor scrise de tine. Și sper să mai am ocazia de a ne „întâlni” .
    Îți doresc o duminică frumoasă.

    Apreciază

  2. Minunat acest:”Exişti!”
    Pentru că a nu conştientiza prezenţa clipei, echivalează cu o existenţă bacteriană primară.
    Posibil , fără tăgadă, că în devenirea sa din bacterie omul să fi avut clipe fiziologice de tresărire în clipa prezentă.
    Iar suma acestor momente, să fi generat în final, entitatea OM.
    Contestarea nihilistă a fericirii are o notă de teribilism de genul „vezi ce grozav sunt…, cum le ştiu eu pe toate?”
    Onu

    Apreciază

    • Se pare că astăzi sunt pusă în situații dificile.
      Citez din comentariul tău: „a nu conștientiza prezența clipei, echivalează cu o existență bacteriană primară” (…) „… în devenirea sa din bacterie omul să fi avut clipe fiziologice de tresărire în clipa prezentă. Iar suma acestor momente să fi generat în final, entitatea OM.”
      Ești dispus să mă ajuți să pătrund taina unui domeniu complet necunoscut mine? Dacă da, aș prefera o discuție privată.

      Da. Contestarea nihilistă a fericirii, cum zici tu, poate să aibă la bază ceva dintr-o atitudine de teribilism. Dar, fiecare are dreptul să fie el însuși: și când atitudinea îi este favorabilă și când pierde ceva capital de imagine.
      Cât despre: „vezi ce grozav sunt…, cum le știu eu pe toate” – nu comentez.
      Mulțumesc pentru : Minunat acest:”Exişti!”

      În calitate de editor, sunt încântată de interesul pe care vizitatorii Blogului editurii îi arată față de povestirile cuprinse în cartea „Universul feminin”.
      Felicitări!

      Apreciat de 1 persoană

        • }ntr-adevar, complet, fraza suna cam asa:
          Posibil ca in devenirea sa, ..Si sper sa nu fi gresit, stiind ca impulsul oricarei emotii provoaca o miscare spre inainte, deci un pas in evolutie.
          Integrala acestor impulsuri, presupun ca a generat ceeace numim evolutie
          Si,dat fiind totalul emotiilor placute de pereperea clipei,acesta, in timp, s-a conturat, conform perceptiilor proprii, intr-o traire distincta, apreciata ca o stare de fericire.
          De fapt, a nu-mi recunoaste existenta ar fi de-adreptul un soi de nihilism.
          De aceea acel minunat:”Existi!”mi-a creat o stare de beatitudine.
          Onu

          Apreciază

  3. Să nu ratăm clipa…de fapt să nu ratăm…FERICIREA !
    Poti rata ceea ce nu şti că există ? Desigur, prin omisiune. Este ceea ce se petrece, fără să avem sentimentul ratării, al lipsei, al vinovăţiei…Este şi motivul pentru care suferim…fără să ştim ce ce, presupunând cauze imaginare, ireale.

    Apreciază

    • Se pare că, unii dintre noi, suntem artizani ai suferinței… Dintr-un motiv, care mie îmi scapă, suntem atrași de acea suferința care „roade” și care „irupe” din… nimic.
      Întrebarea mea: există suferință adevărată?
      Cunosc (sau să folosesc termenul: înțeleg?) efectele suferinței. Ele, în opinia mesa, îmbracă uneori haina unui entuziasm exacerbat, alteori ia forma unor episoade de divertisment…
      Oare, suferința nu este ea însăși o formă a fericirii? Până la urmă, este o stare care îmi spune: Exiști!

      Apreciat de 2 persoane

      • Nu sunt de acord cu sintagma…”gândesc…deci exist”…este prea puţin. Consider că fără a CONŞTIENTIZA actul existenţei cu organele spirituale, adică acei OCHI şi acel AUZ…”special”, gândirea, raţiunea nu are credibilitate. Să nu uităm că gândirea este condiţionată de educaţie, de cultură, de ego…
        Spuneam undeva că durerea este una, alta este…suferinţă, care este o modalitate de a te identifica cu durerea, iar faptul că te identifici cu ea… este o atitudine falsă. Durerea este durere, este clar, darTU nu eşti durerea, tu eşti MARTORUL. Suferinţa apare când martorul se identifica cu rolul, când actorul se identifica cu personajul jucat. Suferinţa este o stare indusă, confuzională.
        Când suferinţa îmbracă forme exacerbate ale entuziasmulul este un fel de fluierat exagerat… prin cimitir…
        NU, nu există suferinţă adevărată. Să nu confundăm compasiunea cu această suferinţă gregară.

        Apreciat de 1 persoană

        • Nu făceam referire la sintagma „gândesc, deci exist”.
          Cu siguranță, durerea nu sunt eu, eu doar o „găzduiesc” și lupt să o înving. Nici nu așez pe aceeași linie durerea cu suferința. Poate greșesc.
          Perfect. Nu accept un rol dacă nu mă pot identifica până la contopire cu personajul… Concluzia: suferința îmi tot bate la poartă…
          Comparația formei de suferință exacerbate cu fluieratul exagerat prin cimitir m-a cam întors din drum…
          Suferința adevărată, spui, nu există. O.K., asta este și părerea mea.

          „Să nu confundăm compasiunea cu această suferinţă gregară.“ Nu știu nimic despre „suferința gregară”. Despre instinct/ spirit gregar, da, știu esențialul.
          Dacă ai publicat vreun articol pe această temă, te rog, indică-mi calea cum să ajung la el.

          Apreciat de 1 persoană

          • Ştiu că am scris despre suferinţă, dar contextual. Voi încerca să scriu un articol dedicat subiectului.
            Fluieratul prin cimitir este atunci când vrem să ne facem curaj, noi de fapt tremurând de frică. Este REACŢIA inversă exacerbată de care vorbeai…
            Suferinţa gregară se referea la identificarea a ceea ce eşti, cu cel ce nu eşti, iar cel ce nu eşti este o stare de gregaritate fara de cel ce EŞTI cu adevarat. Nu eşti durerea, profesia, sexul…nimic din ceea ce conjunctural te defineşte acum, acestea sunt roluri ale unei piese de teatru, iar ACUM ai posibilitatea să improvizezi CONŞTIENT scenariul, dacă EŞTI conştientă că totul este un joc şi tu un personaj cu care NU trebuie să te confunzi.
            Este corectă interpretarea ta cu modalitatea de a fi una cu obiectul observaţiei, când observatorul nu lasă spaţiu între el şi obiectul observaţiei, când eşti în PREZENT, adică atemporal, dar nu şi atunci când te implici în Existenţă, în rol, când te identifici cu ce nu eşti în procesul Existenţei, ca acţiune voluntară, dar inconştientă de rolul jucat. Una este să observi şi altă să acţionezi. Dacă în observaţie trebuie să fi una cu obiectul observaţiei, în acţiune trebuie să fi conştient că joci un rol, rol cu care NU trebuie să te identifici. Asta nu înseamnă să fi blazat, cinic, sau absent…Nicidecum, înseamnă a te implica cu tot talentul pe care-l ai, să fi un actor desăvârşit, dar care însă… ŞTIE că JOACĂ un rol. Este acea stare de MARTOR, de actor/spectator, de jucător/chibiţ pe care orientalii o numesc acţiune prin non-acţiune…

            Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns / Leave a comment

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s