Fata Amurg / 3


ne5

(…)

Maria privea Râul mare, în revărsare.
Apa se rotea, trăgând crengi rupte, încă verzi, în fierberea cenuşie. Apoi, cu o smucitură le azvârlea sub pod.
Deasupra apei apăru pe neaşteptate o rădăcină de copac. Pe ea stătea un porumbel, îşi împlântase energic picioarele în scoarţa tare, stabilindu‑şi echilibrul printr‑o uşoară desfacere a aripilor. Avea capul dat pe spate, de parcă admira cerul şi gângurea o chemare. Apei îi place porumbelul, îi respectă curajul. Nu azvârle rădăcina în vâltoare, o lasă să alunece sub pod.
Lumina blândă a zilei de toamnă scânteia, formând desene din cele mai diferite pe perdeaua verde‑maroniu a pădurilor.
Staţiunea era împânzită cu o mulţime de turişti ce se plimbau lent. Câte un copil se desprindea de grup şi alerga mai departe, singur, spre o floare, o pasăre, spre o piatră de vreo formă ciudată.
Clipocitul apei urca până sus, sub pod.
Maria, vrând să nu piardă nimic din sunetele şi mişcările ce o înconjurau, se sprijini de balustradă.
Îi auzi vocea. Îşi lua rămas bun de la cineva.
Visa?
Şl totuşi, se întoarse.
El, zâmbitor, cu toată lumina şi aerul râului adunate pe chip, scoase o exclamaţie scurtă:
– Maria …
Nimic nu se cutremură în jur.
Şi totuşi, pentru Maria lumea rămase agăţată de clipele în care Vlad o chemase pe nume, cu o voce gravă şi plină. Simţea cum o boare răcoroasă se prelingea din muntele apropiat, peste dealuri, peste acoperişurile vilelor, în parc, peste oraş. Strada îngustă, indiferentă până acum câteva clipe, înainte de a nu‑l fi adus pe Vlad, îi trezi, brusc în minte, tot trecutul. Se uită în apă. Era singura posibilitate de a înfrunta minutele următoare.
– Am venit…
– Te văd …
Maria înţelegea din ce în ce mai puţin de ce plecase Vlad, de ce o căuta acum, de ce ea nu l‑a oprit atunci, demult.
– … am venit pentru că …
– Ştiu, Vlad. Nu cred însă că ai ales clipa cea mai potrivită … După plecarea ta am fost nevoită să mă iau în serios, am descoperit că sunt puternică şi răbdătoare, că nu e bine să te tot admiri prin ochii altuia … Încercarea era nouă, mă ameţea, îmi aducea un prezent copleşit de tulburări din cele mai diverse …
Maria ştia că Vlad nu pune preţ pe cuvintele ei. Nu l‑au interesat niciodată gândurile ei.
Tăceau. Fiecare din alt motiv.
Tăcerea Măriei se umplu cu lucruri petrecute, cu amintiri. Gândurile veneau unul din altul, se legau unul de altul. În toate ea apărea tânără, tandră, dependentă. Din noaptea acelui trecut pe care îl gândea, alese un moment și vorbește în șoaptă, fără să-i pese dacă bărbatul de lângă ea o ascultă:
– Vlad, îmi vin în minte, ce bine că memoria păstrează şi intensitatea emoţiilor, zilele unui alt concediu … Prima mea excursie cu tine. În ce mă priveşte totul era inedit şi foarte important. Tu, dimpotrivă, erai prost dispus, mereu gata să te iei la harţă. Fuseseşi de atâtea ori în străinătate. Călătoria noastră te irita, pentru că nu te simţeai bine să fii şi tu un călător printre călători, anonim … Văzându‑te aşa, plăcerea mea era umbrită … N‑aş fi avut pretenţia să te porţi ca un bărbat îndrăgostit, voiam doar să nu uiţi că eram şi eu cu tine… Drumul cu avionul a durat aproape patru ore. Vreme în care am rămas ghemuită în scaunul meu, reţinându‑mi respiraţia, cenzurându‑mi bucuria… Speram, aşteptam mai mult de la zilele pe care le aveam în faţă… În avion, o singură dată mi‑ai vorbit, când ni s‑a servit prânzul. Mie‑mi era rău sau, poate pentru că eram fericită, n‑am putut să înghit nici măcar o gură de cafea. De ce faci mofturi? m‑ai întrebat. Nu fac! Eşti ridicolă! Tu, ca un adevărat turist, mâncai cu poftă. Nu voiai să rămână neconsumat ceea ce şi intra oricum în costul biletului… La ora ceaiului, comandantul echipajului ne‑a dat câteva informaţii despre oraşul în care urma să ne lase. Apoi, a anunţat: stimaţi pasageri, printre dumneavoastră, la bordul navei, se află şi Vlad al nostru, campion olimpic de mai multe ori… Tovarăşii noştri de drum s‑au bucurat, unii, s‑au ridicat de pe scaun şi te căutau din ochi. S‑au potolit când, căpitanul, în persoană, a venit să‑ţi strângă mâna… a venit, un timp, aţi vorbit doar despre sport. Simţeam că interesul lui era mai mult de formă decât, adevărat… Am încercat să iau şi eu parte la discuţii. Se ivise ocazia să vorbesc despre succesele, despre munca ta, alta nu‑mi oferiseşi… Intervenţia mea te‑a supărat… A mai fost ceva… A, da… Una din zilele de concediu s‑a întâmplat să fie şi ziua mea de naştere. Tu n‑ai dat nici un semn că ştiai, eu am tăcut. Imensă mi‑a fost bucuria când, seara, grupului nostru i s‑a servit cina în mod festiv. Fiecare oaspete avea o sticlă de vin, iar pe masa noastră luceau stins nişte superbi trandafiri de un roşu închis. Lângă tacâmul meu, felicitarea de rigoare. Mai mult, la sfârşitul cinei, dirijorul nevăzut, credeam eu, a făcut un semn şi toată lumea a cântat pentru mine… Spre miezul nopţii, uşor ameţită de vin, de dragoste, m‑am prins de gâtul tău, voiam să‑ţi mulţumesc. Tu mi‑ai ghicit intenţia. Te‑ai desprins şi m‑ai dojenit: Fii serioasă. Au făcut‑o gazdele. Intră în obicei!… Da, abia în ultimele zile de concediu te‑ai înviorat, ai fost drăguţ… zilele în care băteam magazinele să cumpărăm câte ceva pentru Eva.
Un nor acoperi soarele. Umbra subţire tremură pe suprafaţa apei şi‑i învălui pe Maria, podul şi pe Vlad. Nu mai era nimic clar.
Măriei i se păru că doar curgerea apei pe sub pod mai strălucea în lumea reală şi avea o existenţă autentică.
Clipele treceau.
Privirea lui Vlad fugea în toate părţile. Pregătise această întâlnire cu prudenţă, în detaliu. Mintea lui închipuise o sumedenie de variante.
Pentru începutul conversaţiei alesese două cuvinte, altfel singurele pe care le rostise: am venit, cuvinte cheie care trebuiau, conform planului, să o determine pe Maria se să tremure de emoție, să i se arunce în brațe. Or, ea nu părea deloc dispusă să acţioneze aşa. Abordase acel aer de prietenie distantă şi superioară înţelegere.
„Să fi devenit, între timp, spre ghinionul meu, o femeie înţeleaptă?” se întreabă uluit Vlad.
De pe pod, mişcarea apei părea derutanta şi la voia întâmplării. Privitorul se temea în fiecare clipă de ceva. De adâncimea albiei, de măcinarea stâlpilor de susţinere, de măturarea bărcilor legate la mal.
Chipul Măriei era întors către apă. Vlad se reazemă şi el de balustradă şi se uită la jocul apei. Îl atrag mai ales valurile mici, iscate parcă din nimic, lupta lor. Privirea lui e atât de concentrată încât peste ea se aşternu un voal de amurg violet. Parcă se făcuse seară, parcă nu se mai afla pe pod, ci în casa lor…
Un băieţel îl trase de mână, readucându‑l în prezent.
– Nenea, îmi dai un autograf?
Vlad privi îngândurat năsucul încreţit şi obrazul trandafiriu şi uită ce dorea copilul de la el.
– … şi eu o să fiu campion …
Vlad zâmbi. Luă caietul cu autografe din mâna copilului şi, desenându‑şi semnătura, îl întreabă încet:
– Vrei numai autograful meu? De la ea, nu? şi făcu un gest cu capul spre Maria. Băiatul îi urmări privirea şi ridică umerii a nedumerire: da’ de ce?
– N‑o cunoşti? insistă Vlad.
– Nu…
– Întreab‑o cine e, n‑o să‑ţi pară rău . ..

(…)

fragment din romanul Fata Amurg, Corina Victoria Sein, Editura Facla, 1987

Anunțuri

5 comentarii la “Fata Amurg / 3

  1. In rarele momente de uitare de sine, când emoţia unui peisaj încântător ne sufocă, ne surprinde relaxaţi, când râdem din inimă, când fizic suntem atât de obosoţi încât ne „tace capul”, momentele de creaţie, participarea ca martor la un act artistic, orgasmul sexual…

    Apreciază

    • Interesant.
      Posibilele stări prin care poți să treci (să beneficiezi) de încărcături emoționale atât de complexe, atât de bine ordonate pentru a atinge sublimul, încât, la un moment dat, să fim atât de subjugați încât capul să ne tacă, îmi aduce ispita care îl determină pe un spectator să tot intre în sala de spectacol pentru a vedea continuarea…
      Și ce fac? „Intru” pe blogul „Haide la țară!” și reiau lectura articolului „Relația de iubire a cuplului. 20.” poate o să „prind” ceea nu mi se pare clar…

      Apreciază

Lasă un răspuns / Leave a comment

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s