Fata Amurg / 2


de ce4

(…)

Eva nu schiţă nici un gest când Toni se apropie. Ridică apoi spre el o privire gravă, parcă uitată, deşi împăcată şi încrezătoare. Bărbatul se lumină. Părea stăpânit acum de certitudine. Luă un scaun şi se aşază alături. Pe banda casetofonului, un cântăreţ povestea ceva despre iubire, în acompaniamentul câtorva ghitare reci. Toni urmărea firul poveştii cu umerii uşor lăsaţi, ca un copil ce ascultă un cântec, într‑un loc unde nu se întâmplă nimic sau, dimpotrivă, unde se petrece totul, se consumă o dată cu suflarea acelui cineva care povesteşte despre dragoste cântând. Cuvintele, muzica se aud tot mai pierdute, de parcă părăsiseră în grabă locul. Era o poveste despre ziua de ieri. Era un cântec pentru alţii. Era un cântec despre ceea ce nu se întâmplase ieri, despre ceva ce n‑a fost împlinit ieri, despre cei ce nu s‑au întâlnit ieri. Maria asculta. Buza de sus îi tremura uşor. Regreta pierderea sunetelor. Ar vrea să cânte şi ea, să povestească şi ea tot ce a făcut, dar mai ales ce n‑a făcut. Sau poate ar fi mai bine să cânte Toni, să‑şi cânte gândurile, simţămintele.
– … iubirea are o formă şi ea ne poartă prin lume, ne leagă cu brâie de soare şi ochii ni‑i spală cu chipul drag… cam aşa sună în engleză povestea muzicală …, vorbi Maria fără să se adreseze cuiva anume.
Toni îşi freacă fruntea, apoi aprobă tăcut. Eva, cu ochii aprinşi de o flacără ironică, se întoarse şi vorbeşte pentru Maria.
– Te‑a prins povestea asta stupidă, idioată? Ce e nou sau ce e extraordinar? Un ins se îndrăgosteşte, crede că el e singurul pe lume care iubeşte şi suferă din sau pentru iubire… Eu aş propune o temă, de fapt aceeaşi mai generoasă: o fată se îndrăgosteşte, fără să aibă dreptul să‑şi mărturisească dragostea, deoarece prietena ei este iubita aceluiaşi bărbat…
Maria tresare. Reuşeşte să se stăpânească şi‑l întreabă pe Toni:
– Ce părere ai?
– … n‑am nici o părere… mi‑ar plăcea însă un cântec model… adică un fel de alfabet al sentimentelor pe care să‑l învăţăm cu toţii, în care să credem … poate că atunci n‑am mai greşi sau am greşi mai puţin… Povestea muzicală, cum ai numit tu cântecul de dragoste, nu este o poveste de iubire, e, mai curând, o timidă încercare de iniţiere, poate un avertisment… iubirea este un teren teribil de nesigur…
Eva se ridică.
– Am să deschid fereastra …
Maria schimbă discuţia. Vorbeşte despre sat, despre petrecere, un şuvoi de absurdităţi şi banalităţi, oprindu‑se când şi când, ca sub efectul înviorător al aerului proaspăt. Eva revine. După o vreme, coborându‑şi glasul, şopteşte:
– Cred că voi, vălenii din Cireşul, aţi inventat o metafizică a petrecerilor, pentru că este de‑a dreptul uimitoare această comunicare rapidă şi totală între oameni cu preocupări atât de diferite.
Toni, nedumerit, se scuză:
– Eu nu sunt aşa …
– Ei, lasă, devine Eva îngăduitoare, nu pot să spun că‑mi displace prea tare… Ia uitaţi‑vă pe terasa din spate!
Semiîntunericul nu putea ascunde două siluete înlănţuite într‑o îmbrăţişare.
Maria izbucni exuberantă:
– Invidioşilor! încercaţi şi voi! E doar logodna voastră!
Toni mulţumi cu un zâmbet timid Măriei pentru îndemn şi atinse mâna Evei. O invitaţie. Femeia nu are nici o reacţie. Atitudinea ei li demobilizează. Înfrânt, retează hoţeşte gestul. Umbre diforme îi înceţoşau privirea care găseşte refugiu pe raftul cu cărţi. Biblioteca hibrid, cum o numise Eva, cuprindea câteva zeci de volume. Toate noi, înşirate într‑o ordine perfectă. Rezemate de ele, ca un şir de sportivi la o festivitate de premiere, fotografii de familie. El şi părinţii. Părinţii şi el. Ipostaze şi vârste. Nici un eveniment important din viaţa lor nu fusese neglijat. Nici unul? Da, cu excepţia celui de astăzi, cel mai important. Eva fusese categorică în această privinţă. Să nu prindă picior de fotograf în preajma ei. „Mofturi de femeie. Da’ am să‑i fac atâtea portrete, când va fi nevasta mea, că o să umplu casa…” Gândul lui se mărgini la acest viitor, vag, proiect. Apoi, imaginaţia lui trecu mai departe. Se închipuie în atelierul din oraş, în faţa unei pânze, cu atenţia concentrată spre un colţ, de unde îl vor privi admirativ doi ochi aprinşi ca jarul. Ochii unei femei. Iar femeia va fi, mereu şi mereu, Eva. Iar el o va picta, indiferent de stările ei, aşa cum o vede. Perfectă.
Cu discordanţa caracteristică, gândul lui se schimbă. De data asta nu pentru că privirea i s‑ar fi izbit de ceva, ci pentru că îşi simte degetele crispate. Se aşeză între Maria şi Eva. Cu un zâmbet imperceptibil pe faţa lucioasă, se apropie profesoara de engleză.
– Ca să vezi cum mă poartă picioarele spre locul cel mai cel… Voi reprezentaţi un fel de hotar, un punct propus … Până acum aţi mers aşa şi aşa, aţi urcat, aţi coborât, aţi urcat, iar aţi coborât, iar aţi urcat. Sunteţi în vârf. De‑aici încolo, încotro? Eva, sunt teribil de geloasă pe tine. Te măriţi. Calea ta nu e aşternută cu flori, dar e curăţită de mărăcini … Cu puţină pricepere, o să te distrezi … Eu rămân să ascult mai departe cântecul sturzului, să întorc pălăriile florii‑soarelui după cum bate vântul…
Era ameţită de băutură. Respira inegal, zgomotos şi muşchii feţei îi căzuseră. O ruină frumoasă.
– Vinul ăsta îmi dă o stare euforică şi‑mi trezeşte pofta de a filozofa … Tema preferată, în acest moment, este cuplul. Cuplul, dragii mei, el este centrul lumii. De la el încep toate cele bune, toate relele, toate drumurile, toate prăpăstiile, toată viaţa, toată moartea… Voi, dacă o să faceţi un cuplu, să nu uitaţi că, de‑acolo, din vârf, veţi fi nevoiţi să priviţi când în spate, când în faţă. Semănaţi, deci, din timp, locul cu imagini şi fapte… Ştiţi voi care a fost cea mai excentrică şi îndrăzneaţă reprezentaţie dată la petrecerea asta? Acţiunea curajoasă a naşului. M‑a chemat pe verandă şi m‑a îmbrăţişat. Şi m‑am lăsat pentru că‑mi place tipul… Poartă pecetea ciuntită de întârziat, iar eu mi‑am disciplinat prejudecăţile, mai puţin capriciile… Îmi amintesc totuşi de nişte legi morale? De‑aici tragedia, mă retrag … Nu‑i aşa că mă socotiţi ţicnită? Sunteţi pe aproape. Să nu mă compătimiţi că am rămas nemăritată. Îmi îngădui vârsta şi statutul fără resentiment, fără disperare … Vă pun o întrebare retorică: ce‑am făcut noi, femeile măritate sau nemăritate şi bărbaţii în seara asta? Pentru că vă iubesc, în felul meu, vă dau un sfat. După ce scăpaţi de oaspeţi, faceţi şi voi ceva ieşit din comun. Haideţi cu mine pe dealul Steiului. Îl ştiţi? Nu creşte pe el nici un fir de iarbă. Pietrele sunt singura lui podoabă. Pietrele şi şopârlele blânde şi leneşe. Un loc ideal pentru meditaţie… Am putea chiar dezbate, cinstit, într‑o discuţie deschisă, tema: Este ceva clar în iubire?
Zâmbetul profesoarei era acum şiret.
– Vă las! Nu comunicăm. Mai ales tu, Maria, nu‑mi eşti deloc simpatică. De ce? Poate pentru că n‑ai fost de acord cu mine aseară, când ţi‑am spus că profesiunea noastră e infernală, sau pentru simplul motiv că te simt altfel decât sunt eu … Eva, Toni, voi nu mă inspiraţi. Aşa că mă duc până la capătul satului, acolo trăieşte omul cel mai bătrân, îl iau cu mine pe Stei şi‑l las să‑mi vorbească despre viitor…
Vrea să plece. Maria o opreşte:
– La întrebarea ta, deşi retorică, eu cred că totul e clar în iubire, neclară rămâne pierderea ei… Ai dreptate, despre viitor şi cu cei foarte bătrâni se poate discuta … pot să …
– Fii serioasă! Am glumit!
Femeia pleacă. Traversează salonul fără să‑şi ia rămas bun de la cineva. Trece dreaptă printre oameni şi obiecte, dar decent, fără să atragă atenţia. În colţul buzelor ei stăruie un surâs. Surâsul ţăranului care se întoarce de la târg unde a reuşit să păcălească pe cineva, fără să fie realizat vreun profit.
– Da, fata asta e o figură. Ştie să se bucure de obiceiurile sale …
Eva îşi aprinse o ţigară:
– Nu te obosi, dragule …
Toni se făcu mic sub privirea tăioasa a Evei. Măriei i se strânse inima de milă şi intervine:
– Eşti nedreaptă… Ideea ei de a vorbi despre viitor mi se pare originală …
Eva avea faţa severă, palidă, ochii obosiţi, dar surâdea superior.,
Oaspeţii, răsfiraţi prin tot salonul, se plimbau la întâmplare. Peste capetele lor ameninţa plictiseala. Pe neaşteptate, de undeva, tună o voce:
– Logodnicii, să se sărute logodnicii!

(…)

fragment din romanul Fata Amurg, Corina Victoria Sein, Editura Facla, 1987

Anunțuri

18 comentarii la “Fata Amurg / 2

  1. „Iubirea este un teren teribil de nesigur…” Intr-adevar, daca nu esti atent, sa traiesti clipa. Pentru ca iubirea este insasi viata, un fluid energetic, asemenea vaselor comunicante, in care echilibrul este legea suprema. Adica, pentru stabilitatea iubirii trebuie raspuns cu acelas impuls energetic. Este asemenea momentului sarutului, cand inchizi ochii si il traiesti intens, frenetic, fara ezitare.Atunci, se produce descatusarea tumultului, in echilibru.
    Onu

    Apreciază

    • Onu,
      Atent sau neatent, uneori (sau de cele mai multe ori) iubirea aduce suferință și, paradoxal, din suferință apare fericirea.
      Frumos discurs despre iubire, sau mai curând cuprinzător modul în care ea, iubirea, ar fi bine să se manifeste, dezvolte. Desigur, toate acestea îți sunt la îndemână, doar ești un „cercetător” pasional al Universului feminin. O seară cât mai plăcută.

      Apreciat de 1 persoană

      • Sarut mana!
        Pentru orice comentariu, anticipez si un raspuns adecvat.
        De data aceasta, raspunsul primit, depaseste inchipuirea.
        Sunt adeptul conceptului yin-yang, de aceea admit ca ea, Iubirea are aceeasi structura si urmeaza aceleasi legi inexorabile ale viului.
        De aceea pot accepta afirmatia pe care am comentat-o, prin efectul sau consecutiv, fericirea de a fi trait yin-ul/femininul, in amploarea sa inefabila.
        O seara asemenea!
        Onu

        Apreciază

    • Comentariul tău îmi aduce o stare de liniște în care îmi este greu să rămân.
      Așa este, așa simt și eu: sunt multe de spus, de făcut, de interpretat, de trăit, iar toate acestea înseamnă viață, înseamnă, așa cum spui adesea, trăirea/alcătuirea prezentului.
      Atunci, de ce ideea că nu am să rămân mult timp în starea indusă de cuvintele tale?
      Și, totuși, știu (bănuiesc) : „. Imi place fluiditatea scrierii, cum curge in spre…” spre ce? spre unde?
      Mulțumesc.

      Apreciat de 1 persoană

      • Deoarece este interpusa insasi …”ideea”, deoarece intelectul nu poate mentine stari ce apartin exclusiv inimii…Intelectual realizam, dar aceste realizari sunt pe orizontala, in plan material, sunt lineare…trec de la a, la b , la c…nu au radacini. Pe cand trairea in dimensiune spirituala are radacini, este centrata, este pe verticala, in ambele sensuri…sus, la inaltimi, sau in jos, in profunzimi…Nu este propriu zis o trecere de la a, la b, la c…Pe verticala vorbim de transcedere a1, a2,a3…
        Referitor la curgere, curge… in spre ce intelege fiecare…Pentru mine TOTUL curge in spre…OCEAN.

        Apreciat de 1 persoană

        • Ispititoare și limpede „lecție”.

          Ocean!
          Curgerea spre Ocean să fie finalizată prin acceptare și contopire în construcția unei lumi în permanentă completare? Există și scurgere dinspre Ocean?
          O să caut un răspuns, sau măcar o înțelegere…
          Ești generos, așa că iartă-mi obiceiul de a tot întreba (mă) întreba…

          Apreciat de 1 persoană

          • Nu cred în generozitate. Îmi pare o ipocrizie. Repet, orice facem , gândim, dăm, primim…vin şi se duc în şi din Univers. Dacă vrei, aici se regăseşte ceea ce ne întoarce OCEANUL.
            În plus, OCEANUL nu reprezintă un punct trminus, o finalizare, aşa ceva se opune eternităţii, este doar un reper, un înţeles al INŢELESULUI …TOTALITATII.

            Apreciază

          • Când cineva dăruieşte şi primeşte cu nobleţe toate cele ce vin şi se duc în şi spre Univers, eu spun despre acel cineva că este generos. Poate greşesc.

            Da. termenul „finalizare” este nepotrivit. Nu exprimă ceea ce am gândit: văd curgerea spre Ocean, văd acel, să zic, fluid încorporat, contopit în întreg nu pentru a se sfârşi, dimpotrivă, devenind parte din tot…

            Apreciat de 1 persoană

          • Este o definiţie corectă a generozităţii, dar văd in spatele ei un „scop”, sau un interes, asta deoarece noi oamenii am corupt multe dintre conceptele, aşa zis generoase…Iar biserica este răspunzatoare în mare parte pentru multe înţelesuri contrafăcute.
            Discutam saptămâna trecută cu un bun prieten despre serviciu…Noi nu ne mai putem imagina un serviciu, o atitudine, o fapa curată, lipsită de interes, genetoasă PÂNĂ LA CAPĂT, adica compasională…Văd o lume în care ne-am servi unii pe ceilalti cu bucurie, cu dragoste, fără a ne cuantifica casâştiguri sau recunoştinţă. Nu este un vis utopic, este o stare de absolută NORMALITATE. Uşile şi ferestrele inimii mele sunt vraişte, sunt larg deschise, iar lumina este veşnic aprinsă …să se ştie că sunt veşnic ACASĂ, că nu pot fi deranjat de nimeni.
            Spuneam cândva că în această curgere în spre TOTALITATE poţi fi în mijlocul curentului, in PREZENT, acolo unde Existenta clocoteşte, sau sa rămâi agatat de smârcurile malurilor, acolo unde curentul este slab, unde apa bălteşte… Fara curajul de a ne asuma Existenta, cu vartejurile ei, dar VIE, cu noutatea ei, dar ACUM, cu impredictibilitatea ei, dar AICI, nu ne ramâne decât sa băltim pe lânga maluri, printre smârcurile neasumărilor…

            Apreciat de 1 persoană

          • Poate că printre (ne)calitățile mele rătăcește un strop de optimism. Cred cu tărie că printre noi există oameni care trăiesc intens sentimentul de bucurie, de dragoste atunci când înfăptuiesc ceva pentru ceilalți.
            Un fior plăcut îmi pune în stare de alertă simțurile de îndată ce citesc: „Uşile şi ferestrele inimii mele sunt vraişte, sunt larg deschise, iar lumina este veşnic aprinsă …să se ştie că sunt veşnic ACASĂ, că nu pot fi deranjat de nimeni.” …
            Apoi, o scuturătură zdravănă…
            Ultimul paragraf al mesajului mă pune în dificultate… Știu ce vreau, știu ce pot și totuși…
            Mă opresc aici, discuția s-ar întinde dincolo de ceea ce îmi permite spațiul virtual. E luni, așa că îți doresc o săptămână cât mai pe gustul tău.

            Apreciat de 1 persoană

          • Chiar astăzi comentam cu un amic de blog care-mi spunea că prea le văd toate in negru (?!). Am incercat să-i explic că negrul este mult mai negru decât crede el…dar cum să-i explic adevarul ?! Faptul că VĂD realitatea, o REALITATE mirobolantă, indescriptibilă, luminoasă, pe lângă care realitatea contrafăcută a ego-ului, a inconştienţei este atat de inavuabilă, atat de confuză, atât de întunecată…Cum să explic NORMALITATEA şi în acelaşi timp să mă fac că nu văd mizeria umană, sau să-i zic altfel ?!
            Si eu am credinţa că NORMALITATEA, natura noastra intrinsecă va inrupe, se va descătuşa…cândva.
            SCUTURĂTURA este binevenita… ORICÂND, este înâlnirea dintre cine EŞTI …cu cine te identifici acum, este un fel de scurtcircuit.
            Multumesc….şi ţie o saptămână pe măsură…

            Apreciat de 1 persoană

          • Normalitatea este/trebuie explicată de cel/cei care recunoaşte/recunosc fără echivoc faptul că vede/văd, mizeria umană. În opinia mea, cel care se „face” că nu vede mocirla din jur nu are ce explica pentru simplu motiv că nu a conştientizat starea de fapt… sau pentru că se simte „minunat” în acel mediu…

            Apreciat de 1 persoană

          • Asa este, normalitatea este ca respiratia, este acea armonie serena, empatica cu Existenta, acea bucurie stenica, acea fervoare pentru orice ai face…Dar această normalitate, de fapt această REALITATE, nu este conştientizată, oamenii aflându-se într-o profundă comă a bunului simt. Nu este nevoie decat de BUN SIMŢ în acest proces al conştientizării.

            NORMALITATEA…este ca respiraţia,ea ESTE, nu poate fi explicată, dar poate fi simţită, intuită. Cand eşti armonic,

            Apreciat de 1 persoană

          • Am căzut în capcană.
            Sigur, Normalitatea nu se explică, se observă, apoi, așa cum spui tu, se simte…
            Dar, cel care a atins acel punct armonios și a ajuns să cunoască(să simtă) Normalitatea nu va încerca, nu are datoria să „salveze” pe cei „căzuți” în coma bunului simț (aici, aș comenta un pic…), nu pentru a le explica Normalitatea „lui”, ci pentru a le deschide o ușă prin care intră doar prezentul?

            Apreciat de 1 persoană

          • Aici este vorba de servici.
            Rădăcina acestui cuvânt vine de a servi pe celălalt, de a fi servitorul Existenţei, adică de a fi propriul tău servitor. Tot ceea ce faci nu faci deoarece aşa vrei tu, faci deoarece altfel nu poţi face, este o stare devoţional-empatic eliberatoare(?!). Nu este o contradicţie în termeni este unul dintre paradoxurile Existenţei, care pentru minţile egotice este fundamental paradoxală. Nu FACI…că aşa vrei tu, faci, ceea ce faci, deoarece altfel nu poţi face, nu mai depinde de tine, cu toate că aparent tu faci, dar tu te afli în serviciul Existenţei , însă fără nici o obligaţie impusă de tine, sau aceasta. Nu este sacrificiu, jertfă sau recunoştinţă, este doar…NORMALITATE. Atunci ai o claritate interioară care ŞTIE ce este corect…fără să ştie, nu este urmarea unui proces logic, intelectual, este numai revelaţie. Atunci VEZI falsul în adevăr şi adevărul în fals în mod spontan.
            PREZENTUL reprezintă acea UNICĂ realitate, acea normalitate în care nu mai încape NIMIC altceva, trecutul şi viitorul nu mai există, cu toate că amintirea, cunoştinţele acumulate nu se resetează, ele există ca memorie, care însă nu te mai influenţează. Apelezi la memorie numai atunci când ai nevoie, acesta nu îţi mai dă semnale false care să-ţi ecraneze imensitatea copleşitoare a prezentului. Între tine si realitatea/prezentă (nu pot fi despărţite aceste concepte) nu mai există spaţiu, deci nici timp…AICI şi ACUM eşti în eternitate.

            Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns / Leave a comment

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s