Metalele frigului


retorica

Un vânt excesiv începe să bată de‑acum
Dinspre necunoscut şi drumul e tot mai îngust.
Călătorim mereu, fără să ştim unde‑ajungem.
Vântul ne‑aruncă pământul în ochi şi în gură
Ca un preludiu, dar mergem mereu
Cu faţa întoarsă în urmă,
Mânaţi de‑un îndemn nelămurit,
De‑un impuls al speranţei. Apoi
Se înteţeşte cu întuneric şi cu metalele frigului,
Lucrurile serii se‑adună în preajmă, fără mister,
Pătrundem în vremea fără sens a uitării
Iar drumul lipsit de‑ndoieli
E orb şi se stinge încet în ninsori
Şi‑un vânt excesiv vine să măture urmele noastre.

din volumul Retorica și umbra ninsorii, Anghel Dumbrăveanu, Editura Excelsior Art, 2008

Anunțuri

Lasă un răspuns / Leave a comment

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s