Anna


adolescenta suspendata

(…)

Asta este Anna: hipnotizată de puterea libertăţii.
De o mie de ori mi‑am pus întrebarea: oare cum e lumea proiectată în imaginaţia ei?
Cred că nu vreau să ştiu.
Ceva totuşi, pentru a respecta adevărul, recunosc: Anna are destul rafinament şi curaj pentru a fi specială, pentru a nu se lăsa încadrată în vreun tipar…
Iată, am ajuns, din păcate, exact în punctul de unde am plecat: acuz, judec.
Perfect.
Se pare că, în următoarele două ore, nu am ceva mai bun de făcut.
Să încep cu începutul: ce‑a făcut Anna atât de diferit, de neconvenţional, încât a devenit o problemă?
S‑a eliberat de sub teroarea familiei!
Nici nu se putea altfel!
Prin structură, e noncomformistă şi teribil de independentă…
Şi ce? Nu sunt şi alţii înscrişi în această categorie şi rămân, cât de cât, sociabili şi normali?
Sunt! Numai că ea are un mod parşiv, – ea îi spune original – de interpretare a noţiunii de independenţă: se strecoară cu mişcări derutante printre noi, face ce face şi îşi impune punctul de vedere. Sunt puţini – mă tem că numărul lor este neimportant –cei care nu sunt dispuşi să sporească turma supuşilor gata oricând să o adore, să o glorifice. Printre cei puţini, fără a o fi arătat, până acum, pe faţă, mă număr şi eu.
Anna vrea independenţă, dar continuă să se lase întreţinută de tata, de noi. Într‑o logică, dacă nu perfectă, cel puţin normală, o astfel de abordare, goleşte de sens sintagma „independenţă individuală… individuală, individualistă”? O fi corectă sintagma? Se pare că da, iar Anna este acum mai individualistă ca niciodată.
O fi bine, o fi rău?
De parcă îi pasă cuiva…
Ce ar fi să nu‑mi bat capul cu lucruri prea complicate? Mai bine adun la un loc trăsăturile Annei, atâtea câte cunosc, şi schiţez un portret.
Când?
Acum!
Mă simt în stare, am o dispoziţie nebună să‑i creionez profilul psihologic. Promit să fiu cât se poate de obiectivă…
Cui îi va folosi rodul trudei mele?
Nimănui!
Dar, cu siguranţă, mă voi simţi mai bine…
Aşadar, pentru început:
Anna nu este o visătoare.
Anna nu acordă cecuri în alb, nu dă nimănui o a doua şansă.
Anna nu crede decât în judecata ei, în adevărul ei, în dreptatea ei…
Anna nu face niciodată planuri, nu ia seama la ziua abia trecută, nu o aşteaptă pe cea viitoare. Ea vorbeşte doar despre disperările viitorului. Pentru ea contează doar clipa pe care o construieşte, în aşa fel încât să‑i uimească pe cei cu care împarte acelaşi timp şi spaţiu.
Şi totuşi:
Anna este o fată extrem de frumoasă şi îşi poartă cu un nobil sentiment de certitudine frumuseţea.
Anna este neiertătoare, directă, dar vulnerabilă, dependentă de o mulţime de factori; are nevoie de admiratori, de o turmă de indivizi, pe care să‑i domine prin intelect şi despotism. Cel care nu‑i cade la picioare din prima clipă, aplică o tactică perfidă: îl seduce folosind metoda seducţiei studiate, apoi îl striveşte, la figurat, ca şi cum ar călca un gândăcel…
Anna are strălucire şi îndrăzneală intelectuală: schimbă banalul în spectaculos, încearcă să schimbe gândirea oamenilor şi culoarea lucrurilor. Uneori chiar reuşeşte.
Spre binele cui? Bineînţeles, al ei!
Anna este inteligentă şi ambiţioasă. Nu oboseşte niciodată, nimic nu i se pare prea mult sau prea greu, dacă efortul aduce după sine ceva care are legătură directă cu instrucţia, cunoaşterea, aprofundarea informaţiilor.
Conştient sau nu, ea a generat experimente ce i‑au adus, în unele cazuri, rezultate remarcabile.
La şcoală, la facultate, spre exemplu, cu greu găsea pe cineva cu care să intre în competiţie. Până şi profesorii erau seduşi de puterea ei de pătrundere, de înţelegere. „Dacă destinul meu e să lupt pentru a mă remarca, o voi face. Am vocaţia celui ce nu ştie să piardă.”, spune ea din când în când.
Are dreptate. Până nu de mult, a tot adunat la succese.
După mai toate olimpiadele şcolare, bifate şi câştigate, ca studentă, a câştigat un concurs internaţional în arta comunicării (pe atunci studia ştiinţele politice pentru care, spunea toată lumea, dovedea talent). Profesorii, colegii, noi, familia, o şi vedeam făcând o carieră de excepţie.
Dar n‑a fost să fie aşa!
În semestrul doi al anului trei de studii, după ce a ales să fie total independentă, a renunţat la facultate şi s‑a alăturat unor tineri care au o cu totul altă viziune despre ceea ce înseamnă a te pregăti pentru viitor.
Ei nu desconsideră studiul, dar îl socotesc depăşit.
Ei agreează şi susţin că pentru a lua cu asalt viitorul, pentru a te desprinde de turmă, sunt suficiente călătoriile, experienţele împinse până la limita suportabilului.
Astfel de prieteni îşi doreşte sora mea: tineri lângă care să uite de spaime, de convenţii sociale, de constrângeri, de obligaţii, de dădăceală. Inteligentă, cu vocaţie de bun psiholog, cu un strop de prefăcută înţelegere a acelor momente de panică prin care trec mai toţi tinerii, a reuşit să adune în preajma ei o mulţime de băieţi şi fete pe care îi manevrează după cum vrea.
Se spune că, dacă, într‑o bună zi, Annei i‑ar trece prin cap să le ceară prietenilor să o urmeze în iad, nu ar ajunge acolo singură.
Răsfăţată, avidă, mereu dependentă de admiraţia celor din jur, cu un profund dispreţ pentru cei ce îşi construiesc planuri de viitor, trece prin reale momente de criză. Deunăzi, mi‑a mărturisit că adesea îşi refuză dreptul la orele de somn de teamă că într‑o dimineaţa se va trezi şi va afla că „iluştrii ei supuşi” s‑au răzvrătit şi o vor pedepsi obligând‑o să uite drumul spre ei şi să pornească singură prin ceaţă.
Nu aş vrea să trăiesc un astfel de coşmar. Înţeleg de ce sora mea se află într‑o continuă căutare, neputându‑se opri pentru mai mult de câteva luni într‑un habitat.
A practicat, pe rând, mai multe meserii: fotomodel, moderatoare a unei emisiuni de televiziune cam deocheate, reporter de ştiri, voluntar în cadrul unei fundaţii culturale.
Dintre acestea, doar postul de televiziune a răsplătit‑o: i‑a oferit prilejul să plece într‑o campanie de promovare a unui autoturism autohton, în sudul Africii.
Pe plan intim, lucrurile, în viaţa ei, se petrec cu şi mai multe surprize: se îndrăgosteşte instantaneu, renunţă cu şi mai mare viteză.
Aş zice că îi este imposibil să împartă cu cineva spaţiul de locuit mai mult de câteva zile.
De parcă nu ar fi destul, de ceva vreme, are probleme de sănătate. Aşa susţine mama, şi eu o cred, cu atât mai mult cu cât semnele sunt vizibile: a slăbit, e irascibilă, violentă chiar, are stări care alternează cu scurte episoade de generozitate, blândeţe şi chiar manifestări de dragoste.
Părerea mea, nu am împărtăşit‑o nimănui până în această clipă, este complet opusă faţă de cea a părinţilor mei: Anna nu e bolnavă fizic… şi nu i‑ar strica câteva întâlniri cu un specialist. Dar, aşa cum o ştiu, mai curând şi‑ar sfâşia fâşie cu fâşie pielea de durere… Deşi, dacă‑mi aduc aminte bine, chiar ea îi sfătuia pe părinţii noştri să uzeze de serviciile unui psiholog…
Poate că, fiecare, în felul nostru, exagerăm.
Poate că se comportă astfel pentru a mai smulge ceva bănuţi de la tata. O condamn şi nu prea; are, după câte s‑a plâns ea acum câteva zile mamei, datorii importante la casele de modă, la saloanele de cosmetică. A intrat în nişte încurcături şi cu administratorul unei discoteci care a dat‑o afară şi i‑a interzis accesul în acel local…
Aceasta este Anna. Şi ea este a mea, este a noastră…
Doamne, sper să nu afle niciodată că am avut proasta inspiraţie de a o judeca, de a pune în balanţă calităţile şi defectele ei; dar, mai ales, s‑ar supărat şi nu m‑ar ierta niciodată pentru că o consider a fi a mea, a noastră…

fragment din romanul Adolescență suspendată, Corina Victoria Sein, 2005

Anunțuri

5 comentarii la “Anna

  1. Anna, thank you for visiting TheKingsKidChronicles. I fear the world we live in today is destroying our children, especially if parents are taking for granted that their children will be immune to Satan’s influences. He is especially after the children of God’s people.

    Apreciază

  2. Trebuie să recunosc, nu prea sunt fanul tipului de caracter cum e cel al Annei, dar, totodată, psihologia ne spună că aspectele pe care nu le placem la celălalt, care ni se par chiar odioase, pot fi realități din interiorul nostru de care fugim, sau pe care nu vrem să le vedem, astfel că le proiectăm, pe undeva inconștient, în ceilalți.
    Nu știu…

    Apreciat de 1 persoană

    • Întrebarea ta îmi induce o stare de spirit aparte. Am recitit fragmentul și, sub puterea gândului tău, caut rădăcina ideii care m-a determinat să o „înzestrez” pe Anna cu acea atitudine neînțeleasă de sora ei, Deea. Mulțumesc pentru sublinierea punctului tău de vedere.

      Apreciază

Lasă un răspuns / Leave a comment

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s