Intermezzo sentimental / 4


evadare

(…)

Las fotografia pe masă şi mă uit pe geam.
Vremea părea mai blândă, pătrunsă de liniştea naturii vlăguite, uşor de perceput în mişcarea unduitoare a frunzelor sau în curgerea inutilă a apei prin tulpinile crizantemelor tăiate.
Perspectiva de a rămâne pentru restul zile acasă mă umple din nou de spaimă. Trebuie să‑l văd pe prietenul meu, să‑i vorbesc…
Despre ce şi cu ce drept? Despre ea, mama copilului său, în numele prieteniei noastre!
Străbat oraşul de câteva ori, ca şi cum singurul meu scop era acela de a admira, de după parbriz, cartierele proaspăt şi eficient spălate, înviorate de ploaie. În cele din urmă, mă opresc în faţa casei prietenului meu. Poarta era închisă. Rămân în faţa panoului electronic şi apăs numerele: 2‑1‑1‑2. Un zgomot mic, silenţios şi dilatat în timp, cred eu, precedă intrarea mea în curtea casei. Cercetez grădina aflată încă sub puterea de regenerare şi de prospeţime: tufe de merişor răsărite peste tot, iedera cotropise tulpinile piersicilor şi se răsfăţa liberă, victorioasă pe coloanele din lemn ale verandei. Printre rosturile de piatră, cu care era pavată terasa, ţâşneau fire de pir şi, ici‑colo, câte o pată de culoare galbenă: ochiul boului.
Se pare că, fără să‑mi fi propus, am adoptat jocul meu favorit: de a‑mi lăsa privirea să rătăcească lejer, elegant pe deasupra lucrurilor.
Se pare că sunt o profesionistă a privirilor vagi, astfel încât totdeauna îmi ating scopul: acela de a‑mi acorda un răgaz înainte de a ataca probleme capitale, vitale şi, de cele mai multe ori, derutante. Punctul ţintă, pentru astăzi, este dragul meu prieten pe care îl bănuiesc agitându‑se febril, încercând, fără succes, să pună oarecare ordine în dezordinea din camera lui de lucru.
Dragul de el, nici prin minte nu‑i trece cât de dificile şi jenante se vor dovedi clipele prin care îl voi obliga să treacă.
Chiar vreau să‑i întind o capcană?
Nu. Dimpotrivă, intenţia mea este de a‑l ajuta să nu cadă în cursa întinsă cu abilitate şi viclenie de Marta…
Mă simt stânjenită. Senzaţia se acutizează de îndată ce constat că nu mai sunt singură.
– Îmi cer scuze pentru modul în care abuzez de ospitalitatea ta. Ar fi trebuit să te anunţ printr‑un telefon. Dar ştiu că eşti iertător. Am dreptate sau nu, Flavius?
Dumnezeule! Este pentru prima oară când mă adresez lui folosindu‑mă de prenumele său.
– De când ai devenit atât de protocolară? răspunse el cu o întrebare, strângându‑mă în braţe.
Mă simt ca o trădătoare.
Flavius, ca întotdeauna, era îmbrăcat într‑un mod şocant, fapt ce mai adăuga nişte ani la vârsta lui adevărată, dar îi sporea farmecul personal: purta o haină scurtă de casă, şalvari, ghete negre şi o bandă tricoloră îi strângea fruntea lată. Până astăzi nu m‑am întrebat dacă are un motiv anume pentru care se echipează în acest stil personal atunci când se află acasă.
Starea mea de derută nu rămâne neobservată. Flavius îmi aruncă o privire stranie, ceva între un apel S. O. S. şi o poruncă nehotărâtă de: lasă‑mă în pace. Eu simt o înspăimântătoare luciditate, ca şi cum memoria mi‑ar fi fost activată de o explozie mută, avertizându‑mă că tot ceea ce se va petrece urma să facă obiectul unor schimbări ce vor afecta viaţa câtorva persoane şi că ele, aceste schimbări, vor deveni punctul de plecare al rememorărilor viitoare. Înţeleg că, ori de câte ori, mai târziu, voi face apel la trecut, pentru a‑mi lămuri sau justifica actul comis, va trebui să‑mi reamintesc, cu absolută claritate şi precizie, de privirea tulburătoare a lui Flavius.
E timpul să pun capăt nehotărârii, aşa că mă desprind din îmbrăţişarea prietenească şi zic:
– Eşti curios să ştii de ce am dat buzna peste tine?
El râse cu o ironie afabilă, uşor distant, apoi clipi iute, ca şi cum l‑ar fi orbit lumina.
– La ce bun? Fiecare dintre noi, la un moment dat, trebuie să ne aflăm undeva…
Remarca lui îmi aduse obsedanta întrebare: oare mă aflu acolo unde doresc cu adevărat?
Nu ştiu, nu vreau să aflu.
Am ajuns, în acest moment, într‑o stare stranie de conştiinţă; îmi dădeam seama de dimensiunile acţiunii mele, dar nu aveam reprezentarea efectului.
Am percepţia clară a fricii.
– Pot să‑ţi ofer ceva de băut?
– Da, mă grăbesc eu să accept şi îi sunt recunoscătoare pentru puntea aruncată, un gin cu gheaţă…
El râse. Alegerea mea părea să‑l încânte.
– S‑a făcut. Încearcă să te simţi ca la tine acasă.
– Dacă asta e dorinţa ta şi te face fericit, mă supun.
Râse din nou şi se îndreptă spre bar.
În vreme ce trecea prin partea mai puţin luminată a camerei, umbra lui, mi se pare, dansa.
Mă simt de parcă aş spiona.
Aşa că‑mi retrag privirea şi cercetez curioasă încăperea: un crucifix într‑o cutie neagră; uşiţa fără geam lăsa să se vadă o siluetă palidă cu muguri implantaţi drept înflorituri ale cărnii, ca nişte lacrimi de ceară ce picură, cuiele de lemn, însemnate cu purpură, străluceau slab, un şir de mătănii, din mărgele albe şi negre, atârnau asimetric pe braţele lui Crist; comoda, barul şi arhiva cu o seamă de suluri de hârtie de calc, hărţi şi alte documente, ascunzătoarea unei oglinzi, răsucită în aşa fel încât să nu reflecte chipul nimănui, aşezată în faţa patului; totul era uzat, cu acea patină melancolică, familiară şi simpatică a obiectelor ce traversează mai multe generaţii, fără a fi înlocuite, lucruri pe care posesorul şi le‑a înrobit, dându‑le doar dreptul la durată şi mai puţin cerându‑le confort şi eleganţă. Acolo unde totalitatea obiectelor dau certitudinea că servesc la ceva, există spirit; acolo însă unde lucrurile poartă doar amprenta valorii materiale sau a veneraţiei, există doar viţelul de aur.
– Îmi pare bine că eşti aici, zise Flavius, obligându‑mă să abandonez cercetarea lucrurilor risipite peste tot, şi îmi întinse paharul; să spunem, însă, că nu‑ţi faci decât datoria de prieten, aşa‑i? continuă el.
Vocea profundă, tonul misterios făceau mai credibil zâmbetul cald, luminos; arma seducătorului.
– Sunt pe cale să termin cu burlăcia. Ce zici?
Ceva din privirea lui amuzată şi, mi se pare mie, nu tocmai fericită, îmi produse o strângere a stomacului. Era ca şi cum mă implora să‑i confirm că prăpastia de sub el nu era reală, că temerile lui nu aveau nici o şansă să se materializeze.
– Nu cred că vrei să afli părerea mea despre actul sinucigaş… De ce mă întrebi pe mine?
Râse uşor.
– Pentru că eşti specialistă în acte disperate, pentru că, pentru că…
– Pentru că ai nevoie de un ţap ispăşitor. Am înţeles şi te iert. Pentru asta există prietenii, nu?
– Mă faci să mă simt ca un profitor. .
– Iar eu mă simt de pe acum vinovată…
– Vinovată? De ce?
Mă prefac că n‑am auzit întrebarea.
– Nu mi te închipui suportând toate consecinţele căsniciei, soţul unei tinere drăguţe, frivole…
– Eşti generoasă, dar vreau să ştii câteva lucruri: noi, adică eu şi ea, ne iubim, dar nu suntem îndrăgostiţi, ne‑am hotărât, de dragul copilului ce va veni, să ne suportăm fără a ne angaja prea mult emoţional, nici unul dintre noi nu va atenta la libertatea celuilalt, ne vom accepta capriciile atât cât ne vor permite orgoliul şi înţelepciunea…Într‑un cuvânt, vom fi mai mult colegi de apartament.
– Amice, eşti pierdut. O fi căsătoria o afacere, dar tu o cobori la rang de troc, ceea ce, în ultima instanţă, nici nu interesează pe cineva, sau, mă rog, n‑ar trebui… Cu câteva clipe mai devreme, te întrebai ce efect a avut asupra mea vestea căsătoriei tale… Ei bine, m‑am simţit de parcă m‑aş fi trezit brusc dintr‑un vis şi faptul îmi era îngrijorător de neplăcut…

fragment din romanul Evadare spre nicăieri, Corina Victoria Sein,  1999

Anunțuri

7 comentarii la “Intermezzo sentimental / 4

    • Din păcate, datorită sistemului de difuzare (cumplit de neprietenos cu noi) am ajuns să nu mai avem posibilitatea de a urmări ceea ce apare pe piața de carte. Trist este și faptul că aflăm cu întârziere, sau nu aflăm deloc, despre activitățile editoriale în ansamblul lor.
      „Evadare spre nicăieri” a fost reeditată, dar, cum tirajele sunt așa cum sunt, nu se mai află în stoc. Există un CD „ Destine în oglindă”(CD-ul cuprinde romanele, 9 la număr, semnate de mine printre care și „Evadare spre nicăieri”). CD este disponibil. Poți afla mai multe accesând pagina: http://www.excelsiorart.ro/carte/destine-in-oglind259.html
      O seară plăcută și mulțumesc pentru vizită.

      Apreciază

      • Stați puțin să îmi trag sufletul fiindcă nu îmi revin. A fost realmente un șoc. 10 lei, doamnă ??? Nouă romane, 10 lei ??? Cum Dumnezeu se poate asta ? Sincer, e mult peste puterea mea de înțelegere. În fine. Nu sunt deloc fanul e-book-urilor. Mie dacă nu-mi miroase a hârtie, dacă nu întorc cu mânuța din dotare paginile, nu mi-e ok. Am să dau un tur al librăriilor online să văd dacă mai găsesc ceva pe undeva. Dacă nu, probabil voi comanda CD-ul.
        Eu vă mulțumesc !

        Apreciat de 1 persoană

        • Cristian, avantajul editării cărților pe suport electronic este prețul. Costurile de editare și publicare sunt mult mai mici.
          Nici eu nu prea agreez lectura e-book-urilor. Dar…
          CD „Destine în oglindă” este mai mult decât un e-book, este realizat într-un program, zic eu, performat.
          Dacă ești din București, la Librăria Eminescu (Bibliostar) poate găsești ceva.

          Apreciază

          • Știu despre costuri dar, doamna Corina, nu veți reuși să mă vindecați de nedumerire. O șaorma costă 10 lei, doamnă. O fuckin’ nenorocită de șaorma, iertat fie-mi limbajul informal. Și-apoi, un asemenea preț poate induce în eroare, doamnă. Sunt suficienți cei care ar pune prețul scăzut pe o intuită lipsă de valoare. „Sunt prea sărac pentru a cumpăra lucruri ieftine”, spunea Mark Twain. Și el chiar avea ceva în cap și numai de superficialitatea care ne-a înecat nouă viața nu ar putea fi bănuit.

            Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns / Leave a comment

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s