Ode / 24 ( Ad Vergilium )


ODE -  COPERTA 1

De ce‑s prins de sfială când versul i‑l ascult?
De ce să nu pot spune cât îl admir de mult?
Primeşte, Melpomene, cântarea‑mi tânguită,
Cu glas suav şi‑acorduri, de tată dăruită.

Mi s‑a culcat Quintiliu în somn de veşnicie;
Credeam că nimeni altul ca el n‑o să mai fie,
Că adevărul însuşi nicicând n‑o să găsească
Dreptatea şi credinţa, sfiala lui firească.

Pe mulţi i‑ademenise cântarea lui frumoasă,
Dar struna ta de versuri e mult mai mlădioasă;
Oricât de bun Quintiliu, tu nu cânţi în zadar,
Până la zei se‑nalţă neîntrecutu‑ţi har.

De‑ar fi cântat ca tine, însuşi Orfeus, tracul,
El, ce cu versuri blânde înmlădia copacul
Şi‑ademenise soarta mereu ne‑nduplecată,
Iubita‑i, speriată, nu se‑ntorcea deodată.

Prin rugi nu se răstoarnă din nou decizii sumbre:
Mercurius a dus‑o‑ndărăt la negre umbre.
E greu, însă ursita nu are‑nduplecare;
Uşor îţi pierzi norocul, atunci când n‑ai răbdare.

fragment din Cartea I, volumul Ode, Quintus Horatius Flaccus, traducerea din limba latină de Ecaterina Andreica, Ed. Excelsior Art, 2014

Anunțuri

4 comentarii la “Ode / 24 ( Ad Vergilium )

Lasă un răspuns / Leave a comment

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s