VISUL I


casa parasita

Stăteam la poala unui deal. Cât cuprindeam cu ochii – nimeni. Şi dintr­-o dată, am simţit că, lângă mine, era Iisus. Şi L-­am văzut: Măreţ şi îmbrăcat în haine de roman.
– Nu te teme! mi-­a zis El.
Şi a pornit cu mine în zbor. Când ne-­am oprit, în aer, privirea o aveam, dar ea se risipea, în jurul meu. Nu-­L mai zăream nici pe Iisus. Însă ştiam că este în preajma mea. Şi numele mi­-l ţineam în minte. Îl puteam rosti, dacă voiam. Liniştea mă învăluia. N-­aş mai fi vrut să merg, niciunde. Dar, nu puteam să umblu. Parcă nu mai aveam nici trup, deşi mă vedeam. Şi ceva mă ţintuia. Cu siguranţă, era un loc de nepătruns pentru mine.
– Doamne, femeia aceasta poate să rămână aici? am auzit vocea lui Iisus.
– Nu, Iisus!
A venit un Glas, care a înlocuit tot ce credeam eu că e Cer.
– Spune-­ţi o dorinţă, femeie, a pronunţat Iisus.
– Să­-mi aduc fiul.
– Doamne, femeia vrea să­-şi aducă fiul, a rostit Iisus.
– Nu, Iisus! În acest loc, oameni nu vor locui.
A răsunat din nou refuzul Divinului Ceresc.
– Spune­-ţi o altă dorinţă, femeie.
– Mama mea poate să vină?
– Doamne, mama ei poate să vină? a vorbit Iisus.
– Câţi ani are, Iisus?
– 72, am zis.
– 72, Doamne, a repetat Iisus, căci numai El vorbea cu Glasul.
– Da, Iisus, poţi s­-o aduci.
A rămas forţa Glasului unic, într-­o singurătate copleşitoare. Percepeam doar prezenţa aerului. Şi o stare de mult bine. Nici vântul cred că nu bătea acolo. Era numai simţirea-­n joc. Pe alte simţuri clădită. La mari dimensiuni. Mult mai puternice. Aveam cu adevărat o fericire înlăuntrul fiinţei mele. Căci această fericire era vie. Nemaiîntâlnită vreodată. Parcă se formase şi o altă fiinţă care mă însoţea. O fiinţă a mea. Nedespărţită.
Şi Iisus a plecat, din nou, cu mine, în zbor. Viteza zborului se asemăna cu aceea a unui gând. Însă, realizam imensitatea spaţiilor străbătute. Privirea îmi era tot limitată. Pe mama am găsit-­o pe un vârf de stânci. Şi-­n zbor ne întorceam toţi trei.
– Femeie, ce religie porţi, a întrebat-­o Iisus.
– Ortodoxă.
Am poposit pe un tărâm cu iarbă, râuri, pomi…Vedeam că e un loc impunător. Pur. Aici puteam să privesc în depărtare. Aici puteam să merg. Şi cheia unei catedrale, ce se găsea în faţa noastră, mama a primit de la Iisus. Parc-­o văd: O cheie galbenă, obişnuită.
– Doamne, a îngăimat mama, haine n­-am, mâncare n­-am, cloşca mea, cu pui, s-­o fi dus…
– Femeie, de nimic nu ai nevoie, şi nici nu vei mai îmbătrâni, i­-a răspuns Iisus.
– Şi munca e uşoară, zicea mama. Fără târnăcop sau sapă. Altfel, totul e ca pe pământ. Uite vişine, cireşe şi le primesc aievea, dar altcum le culeg: În gând.
Şi iarăşi mă găseam în zbor, unde privirea mi se mărginea şi n-­aveam timp pentru cuvânt, căci am fost dusă în acelaşi loc singular, în care trupul devenea inert.
– Doamne, a vorbit din nou Iisus, femeia aceasta…
– Bine, Iisus, du-­o în planeta… Punct.
Căci Glasul brusc s­-a întrerupt. Sau eu n-­am mai avut acces la El. Am intuit că era vorba de o planetă îndepărtată.
Din nou mă aflam în zbor. Cu Iisus. Şi m-­am trezit din vis. Eram în aceeaşi cameră de hotel, de la marginea mării, unde mă aflam atunci. Mi-­am dat seama că un astfel de vis se poate întâmpla numai o dată în viaţă. Sau deloc. Am mers la mama şi visul i l-­am povestit.
– Eu o să mor curând, iar tu întoarce­te la credinţa în Dumnezeu.
După un timp scurt, am format numărul mamei la telefon. Şi un sunet mai prindea contur în locul vocii ei.

din volumul Casa părăsită, Tatiana Flondor Arieșanu, 2006, Editura Excelsior Art

Anunțuri

2 comentarii la “VISUL I

Lasă un răspuns / Leave a comment

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s