Răsturnare


 

val dupa val

Facem o ne-ntreruptă lucrare
de slugă
jinduind o sărbătoare-­nflorită
de ziua-mpăcării

Orarul inimii noastre
se părăgineşte în veac
iar primenirea lui
se poate-ntrupa
numai printr-o jertfă de ispăşire

Undeva în Neant
este punctul de sprijin
pentru-a răsturna
tot răul din lume
Pârghia o au doar câţiva aleşi
umiliţi precum Anacharsis

Desprinşi de lucrarea de slugă
în ochii lor e sărbătoare-­azurie

din volumul Val după val, Aurel Turcuș, Ed. Excelsior Art (Premiul Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Timișoara), 2002

Publicitate