Un semn


retorica

Se stinseră ultimele ruguri de toamnă,
Nu se mai aud prin nori zburătoarele vremii
Trecând cu ţipete lungi spre mările calme din sud.
Acum sosesc nevăzute armii de frig,
Ceţuri lăptoase devoră copacii şi câmpul.
În curând, caii albi ai zăpezii, în curând
Iarna suflând cu albastru peste mişcările noastre.
Cel ce singur pleacă din pădurile verii,
Cel ce se‑ntoarce cu sufletul palid
În odaia solstiţiului, învelit în tăcere –
Mai singur va sta lângă fereastra de nord,
Încercând să şteargă cu răsuflarea
Aceste flori de gheaţă, aduse prin întuneric
De cineva neştiut, ca un semn fără nume
Al depărtării de sine sau al plecării…

din volumul Retorica şi umbra ninsorii, Anghel Dumbrăveanu, Editura Excelsior Art, 2008

Anunțuri

Lasă un răspuns / Leave a comment

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s