3 ( Ad navem Vergilii )


 

ODE -  COPERTA 1
Nava cu care Virgiliu o să sosească,
Toate furtunile bine s‑o ocolească
Prin puterea zeiţei din Cipru, mare,
Fraţii Elenei, stele strălucitoare;
Să strunească zeul vânt şi furtună
Şi să sufle zefiru‑adiere bună;
De pe ţărmul atic teafăr revină,
Rogu‑te, altfel inima nu mi‑e plină.
Amăgitoare marea‑aştepta în larg,
Nava‑i era fragilă sub catarg,
Însă, cu sufletul netulburat de teamă,
Ca de fier sau întreită‑aramă,
Nu s‑a temut de crivăţul ce se luptă
Cu vâjâitul pe zarea‑n vifor ruptă;
Nici de stelele triste nu i‑a fost frică,
Nici de turbatul viscol care ridică
Valuri şi, după voie, le potoleşte:
Pe Adriatica Mare el domneşte.
De ale morţii praguri s‑o fi temut
Steiul din Acroceraunia când l‑a văzut?!
Urmărise privirea‑i înţepenită
Monştrii marini prin apa răscolită,
Peştii, marea cu ape răsturnate,
Şi printre ele stâncile blestemate?!
Zeu‑nţelept de mult a decis să‑ntindă
Glia deoparte şi apa‑n Ocean plutindă;
Navele‑ncalcă hotarele rânduite
Peste vaduri de apă ne‑ngrădite.
Preacurajosul neam omenesc se‑avântă,
Cu universul tainic se ia la trântă;
Ginta iapetică, în curaju‑i mare,
Foc din cer pentru om poate să coboare.
După ce foc din ceruri a venit,
Trudă şi chin pe lume a‑nstăpânit;
Grijile noi muritorul împins să poarte,
Însuşi pasu‑şi zoreşte către moarte.
S‑a avântat Dedal pe‑adieri uşoare,
Chiar de omul n‑avea aripi să zboare;
Hercules trece în forţă şi sub pământ;
Nu au nimic muritorii de ne‑nfrânt.
Ochi către cer înălţăm doar din prostie,
Pentru greşelile noastre, cu mânie,
Fulgere de la Zeus noi aşteptăm,
Fiindcă înşine noi nu le suportăm.

din volumul Ode, Quintus Horatius Flaccus, traducerea din limba latină de Ecaterina Andreica, Ed. Excelsior Art, 2014

Reclame