Stindardul suprarealismului

Când (fără efort special) am reuşit să intru
în istoria literaturii,
am întâlnit acolo o poezie veche a mea?,
care purta steagul suprarealismului
pe care era scris dezideratul: „Nu există realitate”

– ce steag frumos avem astăzi…
– al nimicniciei – a şoptit. Şi stindardul nimicniciei
a început să fluture în vânt.

– De ce nu eşti rotund?
– ?
– Chiar îţi place culoarea roşie?
– Stindardul creierului meu este alb.
– Îţi place albul?
– Stindardul inimii mele este roşu.
– Aşadar, roşul şi albul sunt pentru tine
doar culori de protecţie,
iar ideile suprarealismului sofisme goale?
– În primul rând: dialectica nu trebuie să fie identificată
cu schimbarea pielii (şi invers)
În al doilea rând: realitatea
este oglinda inexistentului.
În al treilea: nu tot ce aşteptăm
de la suprarealism
se poate îndeplini.
Şi, dacă i se pare cuiva că vede
realitatea,
aceasta este cea mai bună dovadă cât de greu este să
înţelegi
ideea pură.
– Sau poate nu avem un limbaj comun?
– Cum aşa – a răspuns, ripostând la limbajul meu –
doar limba este suprareală. Abia acum
o să vedem ce ai avut

să ne spui.

din volumul Poeme alese, Rzszard Krynicicki, traducerea: Constantin Geambașu, Ed. Excelsior Art, 2014

Publicitate