În crucea nopţii bătuse la poartă,
Dar până să ies
Încălecase caii spre alte ţinuturi.
Poate steaua mea căzută în prag
Umpluse bezna cu sunete,
Poate durerea copacului
Care vine câteodată să mă întrebe.
Am aşteptat îndelung să se‑ntoarcă
Cel ce‑mi lasă semne aici.
Mă aflu în timpul meu, aş vrea să‑i spun.
Aici e pământul arat,
Aici e fântâna.
E femeia care te caută,
Îmi spune vântul, e femeia aceea
Care umblă bezmetic prin lume.
Am păsări cu glasul uşor
Ca frunza de toamnă,
Cultiv soiuri rare de flori şi de vise
Pentru drumeţii nefericiţi.
Pe tine te vrea, spune vântul,
Dar n‑a venit vremea.
Vântule, aş vrea să‑i mai spun,
Rămâi să vorbim despre drumuri.
Dar nu e nimeni în jur.
Mă aflu în timpul meu, iată fântâna
Săpată de mine, pământul arat,
Seminţele rare sub ninsoare.
Dar nu e nimeni în jur,
Numai aceste semne de noapte
Şi, departe, tropotul cailor
Care vin şi se duc,
Care se duc şi se‑ntorc
Lângă fântâna săpată de mine.
din volumul Retorica şi umbra ninsorii, Anghel Dumbrăveanu, Editura Excelsior Art, 2008
Casa care adăposteşte gânduri • Editura Excelsior Art 